Primaria Bacau s-a pus proprietara pe cladiri ale Inspectoratului Scolar Judetean

13

– in septembrie 2013, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) a avut surpriza sa afle ca, in urma cu mai bine de patru ani, Consiliul Local (CL) Bacau a votat doua hotarâri dubioase prin care mai multe cladiri administrate de inspectorat trec in domeniul privat al administratiei locale – ISJ acuza ca preluarea cladirilor nu este doar abuziva, ci si penala! – consilierii habar n-au avut ce voteaza, iar fostul viceprimar Dragos Luchian spune ca “asa ceva nu exista”

Cele doua hotarâri, prin care Consiliul Local (CL) Bacau trece in domeniul sau privat suprafata de 2.814,80 mp, din Oituz 30, si cladirile aflate in posesia si folosinta Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) de peste 30 de ani, sunt vechi, una din octombrie 2011, alta din august 2012. Insa nimeni nu a stiut atunci de ele.

Documentatia a fost minimala, expunerea de motive a primarului Romeo Stavarache nu spunea mare lucru, iar consilierii locali n-au avut idee ce voteaza. Curios, nici ISJ nu a primit nicio adresa de la primarie privind preluarea terenului si a cladirilor. Totul s-a facut in mare liniste, este concluzia ISJ care a aflat de-abia in mai 2013 de cele doua hotarâri. A cerut primariei documentatia si dupa alte patru luni a primit raspuns. A facut demersuri pentru anularea partiala a hotarârilor, plângere la primarie, iar, anul trecut, pentru ca primaria nu a dat niciun semn ca ar vrea sa rezolve problema, ISJ a deschis proces in instanta.

 Primaria Bacau s a pus proprietara pe cladiri ale Inspectoratului Scolar Judetean

“Verificând actele care au stat la baza adoptarii acestor hotarâri, am constatat ca nu exista niciun document care sa indreptateasca CL sa treaca aceste imobile (teren A cladiri) in domeniul sau privat. Daca Primaria Bacau, prin functionarii sai specializati in domeniul fondului funciar, ar fi verificat amplasamentul acestor imobile, daca ar fi solicitat informatii de la institutia noastra si daca ar fi fost de buna credinta, ar fi constatat ca acestea apartin Inspectoratului Scolar Judetean Bacau si ca, in conformitate cu Legea Educatiei Nationale, fac parte din domeniul public al statului si se afla in administrarea Ministerului Educatiei Nationale (MEN), prin Consiliul de Administratie al ISJ”, a reclamat ISJ in instanta.

Primaria Bacau poate acum sa vânda cladirile ISJ

Conducerea ISJ sustine ca pe acel teren se afla constructii cu destinatie de depozite de carte si manuale scolare care au fost date din administrarea Consiliului Judetean in cea a ISJ inca din 1983. De asemenea, exista si o cladire care, prin ordin emis de MEN, a fost trecuta de la Administratia Taberelor in administrarea ISJ.

“Valoarea actuala de inventar a acestor imobile si a terenului aferent rezultata in urma expertizarii este de 423.613 lei, valoare cu care aceste imobile sunt inscrise in evidenta contabila a institutiei noastre. Trecerea acestora in proprietatea privata a primariei ar conduce in mod cert la imposibilitatea de a le mai utiliza in continuare conform destinatiei lor si ar echivala cu o imbogatire fara justificare a primariei, in conditiile in care nu exista niciun document mai vechi sau actual care sa ateste ca ar fi fost edificate din resursele financiare ale administratiei locale sau ca ar reprezenta donatii sau succesiuni vacante”, explica ISJ. Prin trecerea lor in domeniul privat al primariei, ISJ nu mai poate sa administreze cladirile, ba, mai mult, Primaria Bacau are libertatea sa vânda imobilele, sa le concesioneze sau inchirieze altcuiva.

Nu se poate spune ca primarul nu stia ca e penal

Pe cât de grav, pe atât de hilar este modul in care terenul si cladirile ISJ au fost “ascunse”, in cele doua hotarâri, printre terenuri si imobile abandonate, fara stapân sau inchiriate de CL. Apar doar adresele si nicio mentiune despre ISJ. Ai putea crede ca, dintr-o eroare, acea suprafata de peste 2.800 de mp s-a ratacit printre alte 40 de imobile, cu suprafete intre 2 si 30 mp. Demersurile ISJ facute inainte de a se ajunge in instanta confirma ca la mijloc nu e o greseala.

“Am facut plângere la Primaria Bacau, dar nu ni s-a comunicat un raspuns scris. In urma unei intâlniri cu dl primar, s-a stabilit sa solicitam opinia ministerului pentru clarificarea situatiei imobilelor. Din raspunsul formulat de Ministerul Educatiei reiese ca cele doua hotarâri sunt nelegale si ca este vorba de schimbarea destinatiei imobilelor, fapta care, conform Legii Educatiei Nationale, constituie infractiune si se pedepseste conform legii penale”, explica ISJ. MEN confirma, de asemenea, ca suprafata preluata abuziv de CL este in administrarea ministerului si nu se poate schimba destinatia decât cu acordul ministrului educatiei, cele doua hotarâri ale CL fiind nule de drept.

“Prin cele doua hotarâri, statul a fost pur si simplu fraudat de niste imobile asupra carora isi exercita dreptul de proprietate timp de peste 30 de ani” – ISJ

S-au trezit acum si au vazut ce au votat

 Primaria Bacau s a pus proprietara pe cladiri ale Inspectoratului Scolar JudeteanAtât de bine “ascunse” au fost cladirile ISJ in lista celor “abandonate si fara stapân” ca nici consilierii locali si nici viceprimarul de la acea vreme, Dragos Luchian (acum senator), nu si-au dat seama ce voteaza si semneaza.

Reactia lor, aflând acum despre ce e vorba, a fost una veritabila. Costel Neculai Dunava, cel care semneaza hotarârea din 2011, in calitate de presedinte de sedinta, incearca sa ne convinga ca alesii locali nu au nicio vina ca au semnat ca orbii: “Nu stiam ca are legatura cu Inspectoratul Scolar. Noi vedem expunerea de motive si, daca sunt avizele comisiilor de specialitate, avem garantia ca acel imobil este in patrimoniul administratiei.

Eu nu pot sa fac verificari sa vad ce e cu un anumit spatiu. Nimeni nu ne-a sesizat ca ar fi o problema cu acea suprafata. Rolul presedintelui de sedinta este doar de a conduce sedinta. Posibil ca documentatia care a stat la baza hotarârii sa fi fost facuta in asa fel incât sa nu reflecte situatia exacta din teren.”

“Ei, dar in acea perioada era primarul in vâna”

 Primaria Bacau s a pus proprietara pe cladiri ale Inspectoratului Scolar Judetean

Gheorghe Huluta, a carui semnatura apare pe a doua hotarâre, cea din 2012, tot in calitate de presedinte de sedinta, a avut o reactie mai vulcanica: “Nu am auzit de asa ceva, nu-mi aduc aminte. E clar ca se stârneau discutii daca se spunea ca acolo sunt cladirile Inspectoratului Scolar. Mi-ar fi sarit in ochi pentru ca, in acest caz, vorbim de cladiri care tin de Ministerul Educatiei. Ei, dar in acea perioada era primarul in vâna… Nu-ti dadea nimeni nicio explicatie. Acum, e la Biblioteca, se relaxeaza, citeste o carte, s-a mai potolit. Ne-a mai judecat odata presa ca nu stim ce votam. Realitatea e ca noi votam in functie de documentatie. In cazul acesta, nu pot spune ca au mintit, doar au omis adevarul. Si s-a intâmplat in foarte multe hotarâri care nu sunt clare. Daca am fi stiut despre ce e vorba, nu votam. Aveam in comisie o profesoara care, daca ar fi auzit asa ceva, ar fi sarit, nu trecea. Nu stiam nici ca e proces in instanta din aceasta cauza. O sa iau hotarârile sa le vad. Nu e in regula, trebuie reparata problema si o sa pun in discutie la prima sedinta”, da asigurari consilierul local, Gheorghe Huluta.

“Vorbim de un teren de lânga ISJ, un teren viran abandonat”

 Primaria Bacau s a pus proprietara pe cladiri ale Inspectoratului Scolar Judetean

Nici senatorul Dragos Luchian, care a semnat ca viceprimar unul din proiectele de hotarâre, nu stia ca terenul/cladirile ar fi ale ISJ si ar putea sa jure ca asa ceva nu e posibil: “Nu exista asa ceva! Nu cred sa fie asa ceva. Nu se poate! Poate erau unii putin tâmpiti, dar nu eram cu totii. Nu pot sa cred ca s-a intâmplat asa ceva. Nu semnam fara sa verific”, a fost prima reactie a senatorului. Dupa ce s-a documentat, Luchian ne-a transmis varianta servita de primarie: “Vorbim de un teren de lânga ISJ, un teren viran abandonat. Am vorbit cu cei de la Juridic din primarie si asta mi-au explicat. E un teren in litigiu, in stânga ISJ, probabil ca este revendicat. Terenul nu apartinea nimanui, nu are legatura cu ISJ. Nu cred sa ma fi mintit cei din Primarie.”

Plângere penala impotriva OCPI Bacau

Varianta sustinuta de Dragos Luchian este cusuta cu ata alba din cel putin trei motive. In primul rând, nu se regaseste in apararea din instanta a primariei, ceea ce e ciudat, apoi, daca ar fi asa, nu se explica de ce ISJ a reusit sa intabuleze aceasta suprafata la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Bacau, institutie care, de altfel, s-a ales cu plângere penala in tot acest scandal. ISJ ii acuza de abuz in serviciu pe functionarii institutiei care au permis dubla intabulare pe acelasi amplasament (a doua ceruta de primarie) si suprapunerea celor doua numere cadastrale. “Consideram ca este o fapta penala si am facut plângere impotriva OCPI pentru aceasta intabulare nelegala. Consiliul Local putea sa dea câte hotarâri voia. Nu aveau valoare daca nu se accepta intabularea. Una dintre cladiri este extrem de degradata, se poate prabusi, iar noi nu putem face acum nicio lucrare din cauza acestui litigiu”, ne-a declarat Theodora Sotcan, inspector scolar general. In al treilea rând, pur si simplu nu exista lânga cladirile si parcarea ISJ vreun teren viran.

Primaria intârzie sa ne raspunda

In instanta, Primaria Bacau si Consiliul Local nu fac decât sa conteste actele prin care ISJ demonstreaza ca are in administrare terenul si cladirile preluate pe ascuns de CL. Administratia locala nu depune, insa, niciun document din care sa rezulte ca acestea au fost vreodata in domeniul public al municipiului. Un astfel de document am cerut si noi, intr-o solicitare trimisa Primariei Bacau in urma cu trei saptamâni, dar nici pâna acum nu am primit vreun raspuns. Prins pe holurile instantei si intrebat despre acest conflict, primarul Romeo Stavarache ne-a spus ca terenul si cladirile in care functioneaza ISJ au fost in domeniul public al municipiului si puteau fi trecute in domeniul privat. Ne-a asigurat ca ne va trimite si dovada in acest sens.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

13 COMENTARII

  1. Daca terenul a apartinut domeniului public al statului ar btrebui sa exixte o hotararea de Guvern pentru trecerea in domeniul punlic al municipiului. HG care se publica in monitorul oficial. numai dupa aceea se poate pune in discutie trederea din domenul public al municipiului in domeniul privat al UAT.

    Comisia primariei in frunte cu prersedintele a incast sporul de 75%, consilierii locali ca de multe ori se fac ca nu au stiut ce voteaza. Vedeti cazurile cu terenul in plus la masuratori din curtile proprietarilor de teren din Bacau.
    Cat despre OCPI, Dumnezeu cu mila, functionarii acestei institutii, avand sursa de informatii, in asociere cu PFA autorizate sa efectueze documentatii cadastrale, cu intentie creaza situatii de genul prezenta in acest articol. Mai mult dupa ce gresesc fac presiuni si amenintari voalate asupra proprietarului pagubit sa renunte la dreptul sau in favoarea ” preferatilor „. Se pare ca exista o „infratire” cu functionarii din cadrul primariei si nu numai.

  2. deci, acum ISJ BACAU se afla in ADMINISTRAREA MEN, dar, in procesele mele MEN, chemat la pachet cu ISJ BACAU si scoala, saracul, in baza raportului de PREPUSENIE, cica NU AVEA calitate procesuala pasiva……recomand PRIMARIEI BC sa studieze toate dosarele mele cu MEN si cu ISJ BC incepand cu 2003 si sa isi faca apararea in prezenta cauza pe APARARILE LOR 🙂

  3. oricum, RECUNOSC sa imi place sa ii vad si pe unii, si pe altii, IN LITIGIU, ca m-am judecat si cu primaria BACAU pentru indemnizatia copilului cu handicap 🙂 ADOR sa vad „`dusmanii„ ca se strang unii pe altii de gat 🙂

  4. „Tampitii „care au semnat stiind ca dau posibilitatea transformarii ulterioare a ISJ in chirias,ar trebui sanctionati ,pe masura faptei!Reprezentantul ISJ,in CL,oare ce a facut?Sau a slujit unor interese?Nu ar trebui”sa dea seama”?Nu ar trebui interogat de organele de cercetare?Reprezenta partidul care l-a promovat si nu comunitatea,asa cum era normal?Pe cand vom afla numele acestui reprezentant al ISJ?Sau excrocul a lipsit de la sedinta CL,pentru a nu fi tras la raspundere? Acesti nemernici spun ca ne reprezinta,ca ne vor binele??Mai sunt puscarii care nu au luat foc si care le pot servi ca loc de profunda meditatie!!!

  5. Terenul si cladirile au apartinut Liceului de fete.In cladirea abandonata au fost dormitoarele, in cldirea reconditionata, si unde ISJ are depozitul de carte, erau cantina si magaziile de alimente, in cladirea dinspre nord a fost spalatoria.Liceul avea teren pana in str. Cuza Voda pentru gradina cu zarzavat.Prin 1950 s-a cedat o parte din acest teren pentru construtia de locuinte pentru personalul din invatamant.Terenul a fost cumparat iar cladirile construite de catre Asoiatia Femeilor Ortodoxe Romane din Bacau precum si cu contributia negustorilor ortodocsi, armeni si evrei, care aveau fetele eleve la liceu.Cladirile si terenul au trecut in patrimoniul ISJ, care nu a vrut sa se complice cu reconditionarea salii in care a mai functionat si CSS si apoi a fost inchiriata unei societati.Cladirea trebuia demolata si se putea construi o sala de sport pentru CSS.

  6. Toate hotararile consiliului local sunt avizate pentru legalitate prin semnatura secretarului uat.
    Mai mult, toate hotararile unui consiliu local sunt supuse controlului de legalitate exercitat prin serviciul de specialitate din cadrul Institutiei Prefectului – judet Bacau. Toti functionarii publici vinovati ar trebui reevaluati profesional. Cat despre consilierii locali… Dumnezeu cu mila….

  7. d-le dragos luchian ,incepe sa se strinla funia la par .nu o mai fa pe nestiutorul si pe fata mare .ai semnat raspunzi.substratul este altul .voiai sa dai terenul cumatrului claudiu serban prefectul judetului.in acest sens ai facut demersuri si la inspectoratul scolar .pe acest subiect vor aparea in scurt timp dezvaluiri interesante.

  8. in acelasi mod si cu aceiasi complici (a se vedea ca la data adoptarii hotararilor prefect era nimeni altul decat vulturl plesuv cu privirea bolnava pe numele lui real claudiu serb.anus) care a refuzat sa verifice legalitatea hotararilor. Tot in acelasi mod, cu aceiasi complici, au incercat sa privatizeze cimitirele parohiale in martie 2013 din comuna Letea Veche. Atunci, prefectul desi legal sesizat a refuzat sa verifice legalitatea unor acte premergatoare adoptarii hotararii (aviz OCPI Bacău) dar chiar a dat si un aviz analfabetului de la Letea Veche pentru exproprierea cimitirelor. Din pacate, au la unghia mica, politisti (pe care ei i-au numit sefi/chestori e), procurori si chiar judecatori. Chiar daca facptele penale au fost sesizate cu mult timp in urma, organele de ancheta refuza efectiv sa-si faca datoria.

LĂSAȚI UN MESAJ