19 martie 2024
ActualitatePoliţişti locali înjuraţi şi ameninţaţi de un şofer care parcase neregulamentar

Poliţişti locali înjuraţi şi ameninţaţi de un şofer care parcase neregulamentar

– acesta a încercat să fugă de la locul incidentului, dar a fost prins de agenţii de la Intervenţie n în final, toată „aventura” l-a costat 935 de lei

Poliţiştii locali erau într-o acţiune de depistare şi sancţionare a celor care parchează ilegal pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Bacău, când i-au cerut unui şofer care oprise în staţia de autobuz a hypermarketului din zonă să se legitimeze.

În loc să scoată actele, acesta a început să-i înjure şi să-i ameninţe pe agenţi, la faţa locului fiind chemată imediat echipa de intervenţie.



„La vederea agenţilor de intervenţie, şoferul a încercat să fugă cu maşina, avariind, în acest mod, un alt autovehicul parcat în staţia de autobuz. A coborât din maşină şi proferând injurii şi ameninţări a încercat să se refugieze într-o cafenea din apropiere, fiind prins imediat de agenţi şi condus la sediul instituţiei noastre unde a fost identificat”, a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău.

Potrivit poliţiştilor, este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din Bacău, care a fost sancţionat cu 435 de lei şi 2 puncte penalizare, pentru parcare neregulamentară, şi cu încă 500 de lei la Legea 61, pentru că i-a înjurat pe poliţişti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri