Peste 3.700 de locuri pentru studii de licenta si master

2


Universitatea „Vasile Alecsandri”: locul in care tinerii se pot forma pentru viitor

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau a inceput admiterea 2016, atât pentru cele 35 de programe de studii universitare de licenta, cât si pentru cele 26 de master. Institutia bacauana de invatamânt superior, cu o istorie de 55 de ani, are in structura cinci facultati: Inginerie, Litere, Stiinte, Stiinte Economice, Stiinte ale Sportului, Miscarii si Sanatatii.

Admiterea variaza ca metodologie de la o facultate la alta, dar pastreaza concursul de dosare, in functie de mediile de bacalaureat, la care se adauga si probe de specialitate. La Inginerie, Stiinte si Stiinte Economice sunt concursuri de dosare pe baza de eseu motivational, la Litere, probe de competente, iar la Facultatea de Stiinte ale Sportului, Miscarii si Sanatatii, probe de aptitudini.

Pe lânga aceste programe, pot fi accesate si cursurile Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic. Pentru studiile universitare de licenta oferta educationala cumuleaza 704 locuri bugetate si 1.764 locuri cu taxa. De asemenea, studiile universitate de master ofera 379 locuri bugetate si 891 locuri cu taxa.

 Peste 3.700 de locuri pentru studii de licenta si master„Ca rector, am candidat pentru aceasta functie sub sloganul «Studentii sunt ratiunea de existenta a corpului profesoral». In aceasta idee, ne-am propus sa punem accent pe dezvoltarea bazei materiale, pe asigurarea unor bune conditii de studiu, dar si pentru desfasurarea de activitati sportive, culturale, sociale. Foarte importanta este si relatia student – cadru didactic, pentru cresterea rezultatului invatarii.

Dorim sa implementam metode moderne de studiu, sa schimbam modul de interactionare cu studentii, modul de evaluare cunostintelor lor, astfel incât cursurile sa fie atractive, interesante, iar studentii sa vina in numar cât mai mare catre noi. Cautam sa atragem si fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii universitare, in special pe laboratoarele didactice, dar si pentru construirea unui Camin Studentesc, care sa aiba si o componenta social – culturala. Continuam colaborarea cu universitatile din Europa, sunt foarte multe cotutele pe studii doctorale cu institutii din Italia, Spania si Franta, in principal, iar pe programul Erasmus avem incheiate 116 acorduri, cu 22 de tari, pentru cel putin 150 de mobilitati de câte un semenstru pe an.

Acordam in continuare burse de merit, de studii, sociale, dar si burse pentru diverse activitati cu scopul de a ajuta studentii cu probleme, tabere de vara gratuite, posibilitatea de a efectua practica in intreprinderi din tara si din strainatate, in baza unor acorduri de internship. Chiar acum avem studenti de la Informatica, ce fac practica in Marea Britanie, iar anul trecut 25 de studenti au fost in practica in Austria si Marea Britanie, pe studii de licenta. In continuare, studentii nostri au posibilitatea de a lucra, pe perioada vacantei de vara, in SUA, pe programul extern al universitatii «Work and Travel».

Dorim sa dezvoltam si relatia de colaborare cu mediul economic, social, cultural si sportiv local, judetean si zonal. Deja am deschis noi discutii in acorduri de internship cu firmele locale, vom dezvolta proiecte comune cu Consiliul Local si Consiliul Judetean, prin participarea la diferite activitati. Ne dorim ca Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacau sa devina un pol important de dezvoltare in aceasta regiune.

Acum ne concentram pe admitere. Avem un target de cel putin 1.500 de noi studenti, pe toate formele de invatamânt. Pe lânga licenta si master, mai avem programe de doctorat, cursuri de specializare, de conversie profesionala.”
prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, rectorul Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau

Prezentarea universitatii:

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau a fost infiintata in 1961. Recunoasterea calitatii activitatii didactice si de cercetare care se desfasoara aici este realizata si de programele bilaterale privind mobilitatile studentilor si a cadrelor didactice intre universitatile europene. Universitatea are incheiate 116 acorduri inter-institutionale Erasmus cu 92 de universitati din: Africa de Sud (1) Bulgaria (2), Belgia (3), Cehia (2), Croatia (3), Danemarca (1), Germania (2), Finlanda (2), Franta (20), Grecia (2), Italia (9), Marea Britanie (1), Olanda (1), Polonia (8), Portugalia (4), Republica Macedonia (2), Republica Moldova (2), Spania (13), Slovacia (1), Slovenia (1), Ungaria (1), Turcia (11).

Totodata, ofera locuri si pentru studenti români din diaspora, cu precadere pentru cei din Republica Moldova si Ucraina. In 2013, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau a primit Premiul de Excelenta pentru Schimburi si Proiecte Internationale, in 2014 Premiul de Excelenta pentru Organizarea celor mai Complexe Evenimente Proprii, iar in 2015 Premiul de Excelenta pentru Comunicare online decernat de Portalul National de Educatie EduManager. Institutia de invatamânt superior bacauana este afiliata si unor retele internationale, precum Black Sea Universities Network (BSUN), European Network of Physiotherapy in Higher Education (ENPHE), European Network of Occupational Therapy in Higher Education (ENOTHE).

Totodata, Liga Studenteasca este cea care face parte din identitatea universitatii. Infiintata in 1990, care s-a afirmat deja ca o organizatie cu un puternic impact social si cultural, aceasta colaboreaza cu Departamentul de Consiliere Profesionala, in vederea organizarii de târguri de locuri de munca pentru studenti si absolventi, precum si in vederea instruirii acestora astfel incât sa poata face fata cerintelor unor selectii moderne de personal.

Studentii se pot implica si in activitatile desfasurate la Radio UNSR Bacau, dar si in cadrul Postului de televiziune Academic TV, ce functioneaza ca un laborabor multi-media pentru toti tinerii care doresc sa acumuleze experienta in domeniu. Acest studio emite intern in campusurile universitatii, produce si difuzeaza emisiuni (dezbateri, stiri), spoturi si reclame, precum si materiale promotionale.

Oferta educationala pe studii de licenta

 Peste 3.700 de locuri pentru studii de licenta si master

Oferta educationala pe studii de master

 Peste 3.700 de locuri pentru studii de licenta si master

Studentii au la dispozitie:
– 2 campusuri universitare;
– Biblioteca universitatii;
– 900 de locuri de cazare in patru camine;
– Restaurantul universitatii;
– Baza sportiva;
– Radio studentesc UNSR Bacau.
www.ub.ro

 Peste 3.700 de locuri pentru studii de licenta si master

„Am vrut sa ma perfectionez in Jurnalism sau Relatii Publice. Am ales Bacaul si universitatea de aici, dar nu regret alegerea facuta. Am fost si cu o bursa Erasmus in Italia, Torino, timp de cinci luni, de pe 11 februarie pâna pe 11 iulie 2016, pe «Jurnalism si informatie», un mare avantaj pentru noi, studentii; vezi alt sistem educational, te dezvolti in domeniul in care vrei sa profesezi, inveti ceva nou, in care vrei sa te perfectionezi. Lucrez si la Radioul studentesc UNSR Bacau, imi place foarte mult aici, am descoperit o echipa frumoasa, suntem toti studenti din universitate. Universitatea «Vasile Alecsandri» este locul unde poti sa te formezi, profesorii sunt pregatiti, important este sa vrei sa inveti. Tine de alegerea in ceea ce vrei sa faci. Dar eu aici am descoperit ceea ce-mi trebuie!”
Ioana Bour, studenta in anul III la Comunicare si Relatii Publice



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ