Percheziții la bănuiți de furturi din locuințe

0


Polițiștii au descins la trei locuințe din comuna Ungureni, la bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Au fost identificate și recuperate bunuri sustrase de bănuiți de la două persoane vătămate.

La data de 15 ianuarie a.c. polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Bacău, trei percheziții domiciliare în comuna Ungureni, la bănuiți de săvârșirea unor furturi din locuințe.

Au fost identificate și ridicate articole de uz casnic, alimente, scule electrice, cereale și alte bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că bunurile în cauză ar fi fost sustrase de către cinci persoane, dintre care doi minori, din două locuințe din comuna Ungureni.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșiriii infracțiunii de furt calificat și în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ