Pelerinaj la Poarta Sfânta

3


Sambata , 5 martie 2016, comunitatea catolica din Nicolae Balcescu, a venit în pelerinaj la Biserica „Sf .Petru si Paul” din Bacau, pentru a trece prin Poarta Sfânta a milostivirii.

Momentul de rugăciune a început cu recitarea rugăciunilor necesare pentru a primi indulgenţa, după care fiecare credincios în frunte cu pr. decan, Isidor Dâscă, si pr. vicedecan Gheorghe Cojocaru, a trecut prin Poarta Milostivirii.

” Aproximativ 700 de enoriasi din Parohia ” Inima Preasfanta a lui Isus”, care ar fi putut ca multi altii sa continue munca campului sau sa isi indeplineasca alte indatoriri personale in aceasta zi de sambata, au ales sa participe la pelerinajul la Poarta Sfanta. Pentru mine a fost o imensa bucurie entuziasmul acestor credinciosi. Ei au simtit ca harul lui Dumnezeu lucreaza in inima lor. Cu cat multimea celor care participa la un pelerinaj este mai mare, cu atat cei prezenti simt mai intens profunzimea actului de credinta manifestat prin astfel de actiuni.” a declarat pr. Gheorghe Cojocaru, vicedecan de Bacau si parohul comunitatii din Balcescu.

Biserica „Sfinţii Petru şi Paul” este deschisă grupurilor de pelerini în special în Postul Mare, pentru ca fiecare să beneficieze de milostivirea divină, făcând o spovadă bună şi primind indulgenţa. A intra prin Poarta Sfanta înseamna a descoperi profunzimea milostivirii Tatalui care-i primeşte pe toti si merge personal în întâmpinarea fiecăruia. Preotii ne spun ca trecerea prin Poarta Sfânta trebuie sa ne faca sa ne simtim partasi de acest mister de iubire, de duiosie. Sa abandonam orice forma de frica si de teama, pentru ca nu se potriveste celui care este iubit; mai degraba sa traim bucuria întâlnirii cu harul care transforma totul.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ