Sunt un client obisnuit al magazinelor mari. Sunt mai aproape de casa, etaleaza un comert civilizat, parca am si mai multa siguranta in ceea ce cumpar, desi am vazut si câteva exemple care m-au deziluzionat, pentru a nu spune altfel.
Dar, una peste alta, acolo gasesc cam tot si, in vârtejul vietii de astazi, shoppingul in supermarket parca e altceva. Am purces, asadar, de dimineata, in onorabila Piata Centrala a Bacaului, nu pentru a verifica, Doamne feri!, casele de marcat ale babutelor care vând patrunjel (pentru ca oricum nu le au, chiar daca la un moment dat s-a pus problema si in acest fel), ci pe la magazinele mici de tot felul, cu duiumul in piata.
Lume ca de obicei pe acolo. Si plasatorii de tigari fara timbru fiscal sau de telefoane ciordite erau la locul lor. Pe ei cine sa-i controleze la casele de marcat, ca abia isi duc traiul si asa, la cât de vânati sunt de oamenii legii. Vai de capul lor! I-am lasat in pace si m-am gândit: vreau-nu vreau, stric ceva leisori, chiar daca n-as avea trebuinta, dar sa pot testa piata.
Afisele fiscului sunt la vedere. Pentru cunoscatori
Am aruncat, mai intâi, un ochi critic pe la tarabele cu iz de magazin. Sa vad daca au afisate anuntul standard al finantistilor cu privire la bonul fiscal, obligatoriu de afisat, de la 1 martie, chiar lânga casele de marcat. Ce sa vezi, mai peste tot si chiar ostentativ la vedere, unele trase la copiator alb-negru, altele color si in tipla.
Recunosc, a fost prima surpriza. Dar, m-am lipit, discret, de câte o vitrina, de câte un colt strategic, sa vad minunea pâna la capat: daca cine cumpara de acolo primeste si bonul fiscal. Iar surpriza. In multe locuri casa de marcat zbârnâia. Parca in cunostinta de cauza ca a venit „controlul”, bonuletele erau puse direct in pungulitele de plastic in care se ambala marfa. Era sa spun ca sunt in alta tara. La o gogoserie de trotuar, insa, vad bonuri cu ghiotura pe taraba, pe la pervazul geamului. Ieseau din gura nemiloasa a marcatorului, dar clientii nici nu le bagau in seama. De, poate unii nu se incurca mereu cu orice mezelic!
Bonul fiscal nu se poarta la fast-food
Intru in magazinul mare de carmangerie. Afise peste tot. Bonurile fluturau pe tarabe. Atrag atentia unei doamne, careia bonuletul ii scapase din mâna, dar m-a tratat cu indiferenta. „Cum, doamna, dar loteria bonurilor?”. Parca a ingaimat un raspuns, dar mai bine ca nu l-am inteles.
Trec, cu o morga de precupet dezinteresat si in zona plasatorilor de tigari. Pe acolo, multe fast-food-uri. As fi incercat o shaorma, sa vad daca primesc si bon, dar m-am lasat pagubas, cu gândul la sfaturile nutritionistilor. Stau, insa, intr-un colt (fara tigari de vânzare, se intelege) si observ ca nu se taie nici-un bon fiscal.
Clientul nici nu-l cerea. Dar nici vreun afis care sa-i atraga atentia nu era. Ii las balta pe toti cei de acolo, in seama celor care ar trebui sa controleze zona mai atent, si urc la etaj, sa vad cum e in zona lactatelor. Acolo, tot ca la piata: de unde case de marcat, de unde bonuri? Ma uit, insa pe la magazinasele de carnuri si la cele cu de toate ale gurii. Palide urme de anunt oficial, dar si de bon fiscal. Nu ma bag la cumparaturi, pentru ca suntem in postul Pastelui si nu ma pot deda la carnuri si lactate.
Nimeresc, insa, tocmai la o crama zonala, in care abia puteai arunca un ac. Nu in botoaie, ci printre clienti. Lânga casa de marcat, care trona pe tejghea, doua anunturi standard, unul chiar color. Tot clientul infingea ochii in ele. Ma dedau si eu la un pahar de Cabernet, sa am motiv de supraveghere, dar l-am mântuit fara sa vad urme de degete pe claviatura casei de marcat. Poate daca luam un litru, aveam timp sa vad mai multe.
Placinte cu ravas: bonul fiscal
Numai ca vinul rosu mi-a facut parca foame si am intrat si la cunoscuta patiserie a pietei. Nu spun a cui, persoana importanta. Bravo, afis la locul lui (aproape), casa de marcat, bon la vedere. Comand o placinta cu varza murata (amoarea mea!) si notez starea de lucruri. Plec chiar incântat de acolo, din nou prin piata. Ma intâlnesc, insa, cu un amic, si ma gândesc sa-i fac o cinste. Unde? La crama? Doamne feri! Fara bon fiscal nu merge vinul.
Atunci hai tot la patiserie. Tot cu placintele cu varza. Cârâie casa de marcat, la plata, dar, surpriza, bonul nu mai vine. Ei, mi-am zis, sa nu fim cârcotasi, ca doar nu mâncam bonuri. Lasa, poate vrea vânzatoarea sa joace bonurile la loterie. Dar, macar sa ne faca o cinste daca va câstiga.
Ziarul se vinde cu bon
Iar pentru a nu iesi din mediui in care traiesc de vreo 40 de ani, am zis sa plec acasa si cu un ziar. Trag la un chiosc si, evident, ma uit intâi dupa anuntul Fiscului. Il vad, imi creste inima, dar mai sa-mi sara din piept când primesc si bonul. „Ce, credeti ca eu nu cer bon peste tot pe unde ma duc?” – imi spune vânzatoarea. E clar, multi stau cu ochii pe loteria bonurilor. Pâna si un coleg de redactie, care mi-e tare drag, mi-a spus ca are acasa o punga de bonuri. Deh, concurenta va fi mare! Dar, fie, ca bani sunt pentru toti.
De la 1 martie, in România se poarta o masura cu caracter tot occidental, aceea a obligativitatii bonului fiscal la casele de marcat si a loteriei bonului. Mare noutate, pe care m-am gândit sa o testez pe propria-mi piele. Unde? Evident, in magazinele mici, pentru ca in supermarket nu ai nici-o sansa de a nu primi bonul fiscal. Acolo, indraznesc sa spun, civilizatia e mai la ea acasa.
