Paul Grigoriu, prin ochii fratilor sai

9


Paul Grigoriu a fost unul dintre cei mai cunoscuti oameni de radio din România. Era ascultat in intreaga tara, in special pentru emisiunea sa „Matinal”, pe care a realizat-o ani buni la Radio România Actualitati. O voce simbol a radioului românesc. Paul Grigoriu – un om si un profesionist de exceptie, al carui crez si l-a marturisit in doar câteva cuvinte: „Am simtit ca ii sunt dator radioului public pentru toata devenirea mea”. Paul Grigoriu s-a nascut in Bacau. Aici a crescut, aici a urmat liceul.

A incetat din viata, in locuinta sa din (Buciumeni) Dâmbovita, in urma cu o saptamâna. „A fost voce care ne-a tinut mereu aproape. La fel ca si tatal nostru. Eram uniti, ne completam unii pe altii”, o spun acum fratii sai, conferentiar doctor Monica Grigoriu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, si medicul primar Radu Grigoriu, cunoscutul doctor cardiolog din Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.

Radu Grigoriu

„Am avut o copilarie frumoasa, care s-a petrecut in perioada aceea cenusie a anilor ’50. Casa era pe Ionita Sandu Strudza de acum. Dar ca orice copil, fara minte si experienta, noi ne bucuram de viata de zi cu zi. Paul era cel mare. El era si un fel de lider de opinie in mahala. A terminat Filologia in Bucuresti, eu Medicina, desi tata si-a dorit foarte mult ca baietii lui sa se faca ingineri. Tata a fost profesor si doar sora mea, Monica, l-a urmat, fara niciun dubiu. Noi ne-am urmat drumul, asa cum ne-am dorit. Paul a facut un an de Politehnica, in Brasov, dar nu i-a placut. A inceput cu radioul in 1969, la 24 de ani. Si acolo a ramas, la Radio România.

La inceput, la REPS, redactia emisiunilor pentru strainatate, in limba franceza, iar dupa 1989 a fost trecut la Radio România Actualitati, iar vara, cu toti redactorii mergea la Radio Vacanta. Dar Bacaul a fost pentru el radacina. Niciodata nu te poti rupe de orasul in care ai crescut, in care ai amintiri. Sunt realitati pe care abia in timp le constientizezi. Nu venea des aici. Isi petrecea mai mult timpul la Buciumeni, un loc linistit, cu oameni particulari, extrem de vioi la minte, spumosi, spontani, asa cum erau, odata, oamenii din jurul nostru, in copilarie. Probabil ca de aceea a si ales sa locuiasca acolo, pentru atmosfera care ii amintea de copilarie. Acolo si-a dorit sa fie si inmormântat. La 94 de ani, cum spunea. Numai ca s-a intâmplat mult mai devreme.

Dupa Revolutie, dupa vântul libertatii, care a venit cu vântul de gloante la Radio România, a gasit acea libertate la care aspira. Sase zile nu am stiut nimic de el atunci. Ei transmiteau de pe burta, aveam sa aflam ulterior, dupa ce am fost sunati, prin actrita Valeria Gagealov, sotia lui Andrei Magheru, care lucra tot acolo.

 Paul Grigoriu, prin ochii fratilor sai
Radu si Monica Grigoriu

Când venea in Bacau, desi nu era un mare umblaret, ma punea sa-l duc prin diferite locuri sa-si aminteasca de viata de aici. Desi nu a mai ramas mai nimic din ce era odata. In spatele casei noastre, unde e acum strada Soimului, erau doua livezi imense, cu carari serpuite, unde era raiul nostru, locul de joaca, acolo ne faceam ascunzisuri, acolo lansam barcute la apa. Acolo el, impreuna cu un prieten de-al lui, Nucu Lates, care s-a prapadit cu o saptamâna inaintea lui, fost ofiter de marina, se urcau in turla bisericii, prin copaci. Copilaria care se petrece la casa, la curte, oricum e minunata.

Era si o fire altruista, intelegea mai bine omul in necaz. Acum am aflat asta, ca a ajutat foarte multi oameni acolo, in Buciumeni.

Regrete? Poate ca da, desi nu si le manifesta. Era un tip extrem de discret. Ar fi avut ocazia sa ramâna in strainatate. A fost cu o bursa la Pau, in Franta, dar a revenit in tara. Nu a putut sa ramâna acolo, din cauza familiei. Tot tata i-a spus: «Gândeste-te bine la Radu si la Monica. Daca tu ramâi acolo, ei nu se vor mai putea realiza aici». Asa erau vremurile atunci. Emigratia frauduloasa era nu numai un blam, ci si o sanctiune dura pentru restul membrilor familiei. Asta a fost tot. O idee, uitata inca de atunci.
E greu sa-l uiti pe Paul Grigoriu. Pentru ca modul lui de a se impune in constiinta publica este profund. Oamenii l-au perceput ca pe o autoritate morala. Iar asta am observat-o si acum, la Buciumeni, in trista zi din saptamâna trecuta.”

Monica Grigoriu

„A fost un rebel al vietii. Putem spune si asa. Nu a fost un subordonat, ci un tip spontan, de foarte multe ori spectaculos. Motiv pentru care a si fost dat de doua ori afara din radio pe timpul lui Ceausescu. O data, pentru ca a dat la Sala Radio un film cu Mick Jagger in Hyde Park, si o data, pentru ca a avut pareri deosebite, fara a fi un contestatar fatis, fata de regimul comunist. Atunci Adrian Paunescu l-a ajutat sa-i fie anulata a doua sanctiune. Dar nu a iesit in fata cu lucruri deosebite, nu-i placea. De aceea nici nu a vrut sa auda de certificate de revolutionar sau alte asemenea. Nu agrea manifestarile de spectacol desart. Ce nu avea continut, nu avea pentru el niciun sens.

Eram foarte legati unii de altii, ca frati, in ciuda distantei. La doua zile, ne auzeam la telefon. Daca nu vorbeam eu, vorbea Radu. Vorbeam de toate, chiar si despre nimicuri, dar imi dadea teme – etimologii de cuvinte, plurale ale unor substantive mai rare, discursuri, nume de personalitati, chiar si din Bacau. Avea o legatura foarte strânsa cu cei de la «Cadrane», o emisiune pe care a realizat-o intre anii 2004 – 2008. Acolo vorbea si despre oamenii din Bacau. Deci, era in Bacau mereu, chiar daca nu era.

Isi adora fiii, pe Jean Luc, acum de 42 de ani, care lucreaza in domeniul IT, si pe Paul, de 36 de ani, interpret – traducator la Comisia Europeana de la Bruxelles, care au fost crescuti de el in spiritul cartii.

Eram asa de legati toti trei, eu, el si Radu, incât ne completam unii pe altii. Când am dat admiterea la Iasi, nu stiu de unde, a venit si el cu mine si ma asculta gramatica lui Sara. Pe Radu se supara mereu ca face prea multe garzi si ca se oboseste. Pe mine ma trimitea mereu sa ma coafez, sa ma aranjez si sa ies in târg, la diverse manifestari. Poate ca prin asta ducea si dorul Bacaului. De aceea a fost emotionat ca in 2012 a primit si titlul de cetatean de onoare al Bacaului.

Notorietatea aceasta a lui Paul sigur ca a venit si prin prisma meseriei, dar motorul, suportul a fost de fapt munca foarte multa. A lucrat la «Matinal» din 1990 pâna in 2003, de la 5.00 la 8.00 dimineata, apoi la «Noaptea Albastra», intre anii ’92 – ’99, lucra de la 12.00 noaptea la 3.00, au fost si «Sfertul academic», intre 1997 si 2008, si «Cadrane», intre 2004 – 2008. Sa nu uitam ca in tot acest timp, din 1995 pâna in 2002 a fost si director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Era foarte mult de munca, iar el stia cum sa se organizeze.

Iar acum, la Buciumeni, am fost foarte emotionata când am vazut ca cei de la «Cadrane» i-au adus, discret, microfonul. Demisia si-a dat-o la suparare. A vazut cum se lucra la dosarul lui de pensionare, fara sa i se spuna.

A plecat de la Radio, fara sa-si fi dorit sa plece. Multa lume nu stie asta. Avea 62 de ani atunci. Si nici nu s-a mai intors. A plecat si nu a dorit deloc sa mai revina. S-a retras la Buciumeni. A scris carti. Asa cum l-a invatat tata, desi erau firi complet diferite, dar de a carui parere a tinut mereu cont: in stil scurt, clar, sobru si elegant.

Tata a fost pentru toti un model, fara a fi, de altfel, un parinte autoritar. Eram familia in care copiii tineau paltonul tatei, atunci când pleca. Tata era privilegiat, iar noi am gasit in el modelul. La fel, si Paul.”

Pedagogia sociala

Marturiseste Paul Grigoriu ca nu a avut niciodata vocatie pedagogica. Nu i-a fost dat sa bage el de seama aceasta, ci tatal sau, care i-a spus-o cu cruzime. Terminase Filologia si se trezise descumpanit de remarca celui rodat total intre-ale scolii, ca dascal (de franceza) si director al actualului Colegiu National „Ferdinand I” din Bacau. Asa a ajuns sa dea concurs pentru un post la Radiodifuziunea Româna si sa faca din aceasta nu un mod de a presta o munca oarecare, ci o cariera profesionala remarcabila. Antologice sunt emisiunile purtând semnatura sa: „Matinal”, „Sfertul academic” si „Cadrane” (toate din si dupa 1990), care inmagazinau un volum de munca urias. Dupa plecarea la ceruri (3 aprilie 2015), i-am ascultat pe membrii echipelor care realizau productiile publicistice numite mai inainte. „De la Paul Grigoriu am invatat sa fiu punctuala, sa primesc observatii, sa aspir la perfectiune”, marturiseste unul dintre acestia. „La el nu puteai veni cu un material de un minut si 59 de secunde sau de doua minute si 3 secunde”, isi aminteste un altul. Oare nu pedagogie sociala se numeste aceasta si oare nu este de aceeasi calitate cu pedagogia directa?
Ascultând/vizionând in reluare emisiunile Marinei Constantinescu (la TVR 1) si Corinei Negrea (la RRC), pe de o parte, si rememorând amintirile avându-l in centru pe unul dintre cei mai importanti jurnalisti radio de la infiintarea in 1928 a institutiei, pe de alta parte, m-am tot gândit care sa fie sursa perfectionismului sau si cred ca am gasit-o. Ea se afla in orasul natal, dupa cum ne scria in 2004: „Bacaul a avut dintotdeauna scoli de mare isprava, cu dascali si invatacei pe masura lor”. De la tatal sau, Ioan Grigoriu, si de la nasul sau de botez, Dumitru Alistar – cariatide ale invatamântului filologic bacauan -, a deprins rigoarea, exigenta, respectul pentru cel caruia te adresezi. Cu o zi inainte de a marca, la Facultatea de Litere, centenarul nasterii lui Dumitru Alistar (17 iulie 2014), l-am sunat la Buciumeni (Dâmbovita) si i-am cerut o amintire despre cel omagiat. Din cele 5 minute de dialog telefonic, am retinut ca l-a impresionat vasta sa cultura. Aici isi au radacinile si pedagogul clasic, si cel social. (Ioan Danila)



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

9 COMENTARII

  1. D-zeu sa-l odihneasca ! A fost o mare personalitate si o mare „voce” ! Seva si-a tras-o dintr-o familie frumoasa ! Unde mai sunt acele familii asezate, preocupate de cultura si de educatia copiilor ???

  2. Paul Grigoriu s-a mutat la cele veşnice dar ne-a lăsat, nouă băcăuanilor, şi o carte minunată despre armenii de pe „Strada armenească” (Ioniţă Sandu Sturza): „Anatomia unei străzi”. O carte pe care ar trebui să o citească (sau recitească) fiecare concitadin. Citind-o, este imposibil să nu ai în minte, ca fond muzical, glasul inegalabil al autorului. Ce păcat că Dumnezeu alege greşit pe cei ce-i ia dintre noi !!!

  3. O mândrie pentru orasul nostru! Suntem mândri ca Bacaul a ajuns prin vocea sa in toata țara.a fost un suflet nobil pe care nu il vom putea uita niciodată. Chiar daca timpul va trece , sa nu lasam uitarea sa ne rapeasca amintirile cu el

  4. Ce frumos vorbesc fratii lui despre el! E mare lucru sa lasi celor din urma cuvinte de lauda despre tine! Despre morti numai de bine, se spune dar daca intradevar ai de s[us numai si numai de bine?Atunci bravo tie, suflet curat ce ai stiut sa iti fericesti fratii, parintii, prietenii si colegii!Nu te vom uita niciodata!

LĂSAȚI UN MESAJ