Povestile, vesele sau triste, despre padurile românesti au revenit la moda mai ales dupa ce loturi intregi de personaje, mai mult sau mai putin cuoscute, apar printre cei acuzati de grosolane ilegalitati, in special la revendicarea de zeci de mii de hectare de padure. Nu sunt singurii vinovati. Sa ne amintim câta tevatura s-a facut, ani la rând, pe tema taierilor ilegale de paduri.
Padurea a fost, este si va ramâne la mare cautare. Iar unii sustin ca, in sfârsit, „aurul verde” al României incepe sa fie apreciat la adevarata sa valoare. Tranzactiile cu paduri din tara noastra au o dinamica in crestere fata de anii precedenti, o evolutie reflectata si in valoarea terenurilor forestiere tranzactionate in ultimele 12 luni.
Da, gradul de atractivitate a terenurilor forestiere este ridicat in aceasta perioda, companiile autohtone din industria lemnului, dar si cele straine, fiind in continua cautare a terenurilor cu paduri care au o vechime cuprinsa intre 70 si 100 de ani. Iar loturile de teren cu atractivitate mare pentru cumparatori sunt cele cu suprafete intre 100 si 1.000 de hectare.
Adica, negustorii de paduri nu se incurca, cer ce e mai bun, mai valoros, mai cautat pe piata, pentru ca civilizatia lemnului da semne ca revine la putere.
Negustorii vin de pe la noi, dar si de pe la altii. Strainii nu sunt binevazuti nici acum, asa cum nu erau nici cu 20 – 25 de ani in urma. Sloganul „nu ne vindem tara” si-a mai pierdut din stralucire, dar modul in care investitorii straini au intâietate la ce e mai bun de la noi ii scandalizeaza in continuare pe afaceristii autohtoni. Unul dintre ei, un bacauan de-al nostru, om de afaceri, are in coasta un mare concern din industria lemnului, pe care il acuza tocmai de praduirea padurii stramosesti. Lemnul de la noi – sustine el – pleaca, inca, peste hotare mai ales in stare bruta, nu sub forma de mobilier, de exemplu. Prin urmare, exportam inca avutie nationala fara nicio remuscare, din moment ce lemnul ajunge crud peste mari si tari.
Acum, insa, daca padurile tot au ajuns la mare cautare pe piata funciara, avem noi, oare, „falitii” nostri – cum ar fi spus nenea Iancu? Adica oamenii cu bani si, evident, interesati de padure? Sau poate ar fi mai bine sa lasam statul sa se ocupe in continuare de ea? Ctci, s-a vazut clar, cei mai multi dintre cei care au preluat padurile mostenite nu au mai putut sa se si ocupe de ele. Pentru ca si padurea, ca si femeia, cu bani multi se intretine!
