19 martie 2024
CulturăOvidiu, poetul cu mai multe vieţi

Ovidiu, poetul cu mai multe vieţi

Din marele proiect „Anul Ovidiu”, conceput şi propus încă de la începutul anului 2016, de dramaturgul, prozatorul şi poetul Viorel Savin, făcut public printr-o Scrisoare Deschisă: „Merităm şansa de a-l sărbători pe Ovidiu”, adresată ministrului Culturii, preşedinţilor consiliilor judeţene, instituţiilor de învăţământ universitar, directorilor direcţiilor de cultură, de teatre şi redactorilor şefi ai principalelor ziare din România, doar o parte din „marele vis” a prins viaţă, deoarece, spune cu amărăciune autorul „Nu am reuşit să-i sensibiliez pe mulţi…” Din cei „mulţi”, puţini au auzul rafinat…

De ce „Anul Ovidiu”? Explicaţia o găsim în „Argument”, din volumul „Vieţile Poetului. Publius Ovidius Naso în dramaturgia românescă”, apărut, ca parte a proiectului, în 2017, sub coordonarea lui Viorel Savin, la Editura VICOVIA Bacău: Marele poet Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona – Italia pe 20 martie 43 î.Hr, mort în exil, (relegat de împăratul Augustus), în anul 17 d.Hr. la Tomis. Aici, în mai bine de 10 ani, trist şi cu o existenţă precară, sperând la îndurarea lui Augustus şi apoi a lui Tiberius, a scris două dintre capodoperele sale „Tristele” şi „Ponticele”.

Viorel Savin merge şi mai departe afirmând că „literatura română a început cu el”, în cărţile scrise pe malul Pontului Euxin găsim dovada/afirmaţia că a compus versuri…şi în graiul strămoşilor noştri. Cei cărora le-a ajuns pe masă scrisoarea lui Viorel Savin erau chemaţi să decidă desemnarea anului 2017 drept „Anul Ovidiu”, la 2060 de ani de la naşterea, dar şi 2000 de ani de la moartea marelui clasic al literaturii universale, „cu consecinţa benefică a unei Sărbători Naţionale sau, de ce nu, a unei Sărbători europene”. Local, Viorel Savin a bătut/împins/forţat/deschis mai multe uşi, răspunsurile fiind, în cea mai mare parte, pozitive: Consiliul Judeţean a finanţat volumul amintit, presa a consemnat proiectul (vezi Deşteptarea şi revista Plumb), iar în ţară, doar Teatrul de Stat Constanţa (19 martie 2017) a pus în scenă piesa „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, autor Viorel Savin, în regia lui Iulian Enache, la care au fost prezenţi autorul şi criticul literar Petre Isachi. „Publius Ovidius Naso în dramaturgia românească” este însoţită de o cuprinzătoare Prefaţă semnată de Ana Maria Răducan, care aduce în atenţia cititorului contemporan „vieţile poetului iubirilor gingaşe”: Viaţa antebelică, care aparţine poetului şi dramaturgului Vasile Alecsandri, cu drama „Ovidiu.



În cinci acturi şi în versuri”, publicată iniţial în „Convorbiri literare” (1885), cea de-a doua viaţă aparţine personalităţii enciclopedice a lui Nicolae Iorga, din „Ovidiu. Poem dramatic în cinci acte”. Două vieţi în comunism se detaşează net de primele două, a treia este redată de Paul Miron, profesor la Freiburg, cu titlul „Viaţa şi pătimirile lui Publius Ovidius Naso, comedie amară în trei acte”, jucată de „naţionalul” ieşean în 1994, cea de-a patra o găsim în „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis”, a lui Viorel Savin, cea care ne arată partea plină a paharului din exil, piesă scrisă în 1978 şi jucată la Teatrul Naţional al Radiodifuziunii Române în 1997. O carte unică (realizată grafic excelent, coperţi cartonate, dublate de supracoperţi de lux, hârtie de calitate), dedicată unui mare poet din pleiada de genii universale din „epoca de aur” a culturii latine, cea a lui Augustus, dominată de Horaţiu, Vergilius şi Ovidiu, acesta din urmă semănând cu lacrimi şi versuri şi în solul nisipos al Tomisului.

Chiar dacă apelul lui Viorel Savin a fost ca un „acord pentru urechi surde”, „Anul Ovidiu” rămâne o întreprindere lăudabilă a unui scriitor băcăuan, român, care, pe lângă talent, mai beneficiază şi de o tenacitate ieşită din comun, de o încăpăţânare tipic celor aleşi să învingă, care nu cunosc „arta înfrângerii…” şi nici „lamentaţia…”, aproape în toate cazurile răsplătite prin finalităţi de un rar altruism intelectual.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri