Oituz: Jandarmii au fost mobilizaţi la „Spargerea caprelor”

    - sătenii au mers pe străzi cu făclii aprinse, au dansat şi au cântat - pentru a se evita orice eveniment nedorit, în localitate au fost mobilizate importante forţe de ordine

    „Arsul caprei” sau „Spargerea caprelor” este un obicei vechi, prin care se face loc noului an, spun oamenii din comuna Oituz, şi pe care ei îl respectă an de an.

    Tinerii din sat îmbracă diverse costume şi colindă pe la rude şi prieteni, timp de trei zile, adică de pe 31 decembrie până în seara de 2 ianuarie, când are loc „Spargerea caprelor”.

    Cetele de colindători aprind făclii mari şi ies să cânte şi să danseze în drumul principal. Anul acesta cetele „Peste vale” şi „Cotunenilor” au ieşit în DN-11 şi pentru a se evita orice eveniment nedorit şi pentru ca traficul pe drumul care leagă Braşovul de Bacău să nu fie afectat, luni seară au fost mobilizate la Oituz importante forţe de ordine.



    „Peste 100 de jandarmi şi poliţişti au acţionat în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor tradiţionale în localitatea Oituz.

    Cetăţenii au înţeles că orice manifestare în spaţiul public trebuie să se desfăşoare cu respectarea legii”, a declarat lt. Ionuţ Catană, purtător de cuvânt la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. Localnicii au ieşit din case să vadă programul cetelor, însă nu într-un număr atât de mare.

    „Obiceiul este din strămoşi, dar acum s-a mai degradat. Nu mai este cum era acum douăzeci de ani, cum ţin eu minte”, spunea Ioan Tanga, localnic.

    „Este un obicei din bătrâni, dar în ultimul timp s-a mai schimbat, sunt alte strigături. Cert este că acum ei strigă, spun ce spun unii despre alţii, dar a doua zi sunt prieteni, se uită totul, este linişte şi frumos”, spunea o localnică.

    În anii trecuţi, cetele se întâlneau în stradă şi avea loc o confruntare cu bâte, dar acest lucru nu mai este permis, după ce un jandarm a fost grav rănit în timpul unei bătăi între colindători.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"