Ofiteri si credinciosi sub acoperire

0


Candidaturile unor penali si ale unor ofiteri acoperiti pentru fotoliile de primar au ajuns gesturi pline de firesc intr-o democratie ca a noastra, care-si revendica virtutile din sintagma ,,democratiei originale” pe care Ion Iliescu a nasit-o. Verdictele instantelor sunt privite ca gesturi de politie politica, motiv pentru care unii penali conduc in sondajele de opinie, de parca ar fi niste eroi ai moralei.

Se pare ca inteligenta noastra emotionala este croita dupa hachitele unei gene sturlubatice rau de tot, de vreme ce in istoria electorala recenta exista cazul unui primar reales desi se stia ca acesta-si daduse duhul, dar si povestea adevarata a altui primar votat cu unanimitate, cu toate ca isi ispasea pedeapsa dupa gratii si in ziua alegerilor. In acest context, prezenta ofiterilor acoperiti pe listele candidatilor este perceputa de unii ca fiind o normalitate.

Dupa definitia lui Traian Basescu, neiubitul meu, ofiterul acoperit este personajul care ,,joaca la doua butoane”. Atunci când unul dintre aceste doua butoane este politica interna, subreda sandrama a democratiei noastre se prabuseste. Câti dintre ofiterii sub acoperire vor reusi sa se infiltreze oficial in functii politice si in acest an?…

Un preot imi argumenteaza ca exista si credinciosi… sub acoperire. Pastisând definitia traianbasescista a ofiterului acoperit, am convenit cu preotul ca un credincios sub acoperire este cel care joaca la doua butoane, incercând sa slujeasca simultan atât pe Dumnezeu, cât si pe Nenumitul. Preotul imi spune ca, in ultimul timp, la slujbele sale se ingramadesc tot felul de candidati care pâna acum n-au prea calcat prin biserica.

Credinciosii sub acoperire nu participa insa oricum la slujbe. Se protapesc chiar in preajma altarului, de crezi ca vor sa intre sub patrafirul preotului. Totul pentru vot, totul pentru victorie! Daca se mai gaseste si câte un preot care este convins sa presteze, „sub acoperire” – adica si la butonul electoral –, strategia credinciosului sub acoperire poate fi eficienta. De Florii, la una dintre bisericile unui orasel au putut fi vazuti aproape toti candidatii pentru functia de primar.

Erau costumati la patru ace de edil sef, aveau zâmbetul prelungit pâna dincolo de urechi si priveau jenant-languros catre proprietarii de vot. Apoi, tradându-si statutul de „acoperiti”, la inceputul acestei Saptamâni Mari, pe cei mai multi i-am auzit hulindu-se reciproc, de parca erau intr-o solda de lux a Nenumitului.

Este cod rosu pe relatia increderii in multi dintre candidatii care s-au inscris pe listele electorale. Daca ar fi sa-l credem pe tatucul criminal Stalin (,,Nu am încredere în nimeni, nici macar în mine”), acest cod rosu ar fi inutil. Mie imi place insa avertismentul lui Gabriel Garcia Marquez (,,Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi încrederea si doar sa ai mai multa grija în cine ai încredere si a doua oara”), intrucât, supravietuind mereu sub acest nenorocit cod rosu, trebuie sa gestionam mai atent capitalul nostru de incredere.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ