Nu-i totul pierdut

1


Stiri diverse, unele cu semnificatie dramatica, vin din domeniul educatiei, a invatamântului românesc, greu incercat si slab finantat in ultimii 20 de ani.

Amputat, modificat, restructurat, imbunatatit si, de la capat, modificat, restructurat in fiecare ciclu electoral, am ajuns de nu stim unde suntem si nici unde ar fi trebuit sa fim. Parametrii, obiectivele, rezultatele nu au reusit sa defineasca caracteristicile fundamentale ale educatie generale si, implicit, ale celei universale.

Am renuntat si am aruncat la cosul indiferentei intreaga experienta acumulata in sute de ani, nu mai face doi bani specificul scolii românesti, aflata, altadata, printre primele din Europa.

A scazut nivelul pregatirii, atât in scoli cât, mai ales, in universitati, s-au creat crevase greu de depasit intre eduatia din mediul rural si cel urban, realitate care te izbeste la accederea in licee, unde “ruralul” se sufoca in mediocritate, iar “urbanul” abia rasufla.

Abandonul in mediul rural devine ingrijorator, procentul studentilor proveniti din acelasi mediu trece cu putin de 20 la suta, la matematica sau româna – spun statisticile – elevii din scolile de la sate sunt cu o clasa sub nivelul celor de la oras, asta ca sa fim ingaduitori.

Dezastrul din acesti ani va avea consecinte extrem de grave in urmatorii ani, pentru sanatatea intelectuala a tarii, cât si, mai ales, pentru siguranta nationala, daca nu ne trezim. Sunt insa si sperante de regenerare, de renastere si reinviere a valorilor purtatoare de progres, dupa ani de deruta, de bâjbâiala in cautarea a ceea ce era lânga noi: valoare, pasiune, vocatia, perseverenta, dorinta de afirmare, competitia ca forma de exprimare a spiritului creator, specific tinerilor. O dovedesc, remarc cu speranta desavârsirii, curajoasele participari ale elevilor din liceele si gimnaziile bacauane la olimpiadele locale si nationale, acolo unde au cucerit ani de-a rândul laurii invingatorilor.

Sunt semne vizibile, laudabile, incurajatoare care vin – si le consemnam cu aldine – din clasele unde profesori si elevi, la care se adauga sacrificiul parintilor, incearca si reusesc sa readuca performanta ca obiect de studiu, sa o aseze nu neaparat in diplome, ci, mai degraba, in rezultate.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ