26 aprilie 2024
CulturăNoaptea in care muzeele Bacaului au devenit neincapatoare

Noaptea in care muzeele Bacaului au devenit neincapatoare

– mii de bacauani au vizitat expozitiile permanente si provizorii ale complexelor muzeale – muzeografii locali s-au alaturat protestului initiat de Reteaua Nationala a Muzeelor din România impotriva retrocedarilor care au ca efect disparitia muzeelor si a colectiilor muzeale nationale

S-a impamântenit obiceiul ca, intr-una din noptile lunii mai a fiecarui an, bacauanii sa ia cu asalt muzeele. O fi de vina faptul ca, in acea noapte, urmând exemplul institutiilor culturale europene, portile muzeelor se deschid larg si gratis pentru vizitatori. Si de aceasta data, cele doua institutii de profil bacauane au incercat sa aduca tot ce au mai bun pentru a face memorabila aceasta “noapte a muzeelor”.

Startul a fost dat de sectia de Arta a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”. La ora 18.00, la Galeriile “Alfa” a fost vernisata expozitia “Pictori la 70 ani” care-i reuneste pe simeze pe artistii plastici Ilie Boca, Vasile Craita-Mândra, Stefan Pristavu, Aurel Stanciu, Liviu Suhar, Valeriu Gonceariuc si Dan Hatmanu. Tot de la ora 18.00, Casa memoriala “Nicu Enea” si-a intâmpinat primii vizitatori.



Scoala de altadata / Foto Liviu Maftei
Scoala de altadata / Foto Liviu Maftei

De la ora 19.00, greul actiunilor s-a mutat la sediul muzeelor de Istorie si de Etnografie. Expozitiile permanente si temporare ale acestora au adunat tineri si batrâni deopotriva intr-o lectie de istorie practica. Muzeografilor li s-au alaturat membrii Ansamblului folcloric “Busuiocul” care, sub coordonarea directorului Petre Vlase, au oferit nestemate de folclor vizitatorilor.

Alaturi de ei, un grup de tineri balerini ai Colegiului National de Arta “George Apostu” indrumati de prof. Simona Baicu au adus o tusa de modernism prin evolutiile lor. Responsabili cu onorul militar au fost tinerii “recruti” de la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” si Scoala “Domnita Maria” instruiti de prof. Florentin Botezatu si de col.(r) Stelian Cojocaru de la Asociatia “Regimentul 3 Artilerie”. Vedeta serii a fost insa sala de clasa organizata de muzeografii de la Etnografie.

Privind spre astre / Foto Liviu Maftei
Privind spre astre / Foto Liviu Maftei

“Am batut judetul in lung si lat ca sa strângem elementele prin care sa aducem in fata vizitatorilor atmosfera scolii de altadata” a mentionat Iulian Bucur, seful sectiei de etnografie. Micii vizitatori au putut experimenta scrisul cu tocul si numaratoarea improvizata din coceni de porumb.

Complexul Muzeal "Ioan Borcea" luat cu asalt de vizitatori / Foto Liviu Maftei
Complexul Muzeal “Ioan Borcea” luat cu asalt de vizitatori / Foto Liviu Maftei

Complexul Muzeal “Ioan Borcea” si-a deschis portile incepând cu ora 20.00, tineri si batrâni luând cu asalt salile muzeului. Dioramele au inlocuit documentarele vizionate la TV, cei mici având reactii diverse in fata exponatelor, de la uimire pâna la scâncete de teama.

Pe lânga scenele desprinse din natura, cei prezenti au putut vizita expozitia de minerale si sera muzeului cu terariul. Afara, in curtea muzeului, amatorii de astronomie s-au putut bucura de cerul senin putând sa priveasca spre astre prin lunetele puse la dispozitie de muzeografi.

Protestul muzeografilor

In acest an, noaptea muzeelor a avut si o latura mai putin vesela prin semnalul de alarma pe care organizatorii au ales sa-l traga asupra valului de retrocedari care a dus la mutilarea patrimoniului cultural national.

Protestul muzeografilor de la Complexul Muzeal "Ioan Borcea" / Foto Liviu Maftei
Protestul muzeografilor de la Complexul Muzeal “Ioan Borcea” / Foto Liviu Maftei

Una dintre victime este o lucrare de arta aflata in posesia muzeului bacauan, portretul vornicesei Smaranda Manu realizat de catre pictorul austriac Mihail Töpler la inceputul secolului al XIX-lea.

Lucrarea a fost revendicata si câstigata de un urmas al familiei Manu, stabilit in Franta de peste 30 de ani.

“Nu ma intrebati cum va ajunge acest tablou la noul sau proprietar si in ce conditii va fi pastrat si expus. Problema este foarte grava si de aceea va invit sa participati la acest protest tacut” a subliniat Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”.

Protestul a constat in acoperirea cu o pânza neagra a tabloului ce urmeaza a fi retrocedat. Complexul Muzeal “Ioan Borcea” s-a alaturat si el protestului acoperind cu o pânza neagra diorama care reprezinta cerbul lopatar, unul dintre exponatele cele mai reprezentative din colectia muzeului.

“Nu este un protest obisnuit, ci unul subtil si inedit, consecinta a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeala si patrimoniul sau cultural” se precizeaza in afisul expus pe pânza neagra. Cei ce ar fi dorit sa vada cerbul lopatar au fost rugati sa revina intr-o data ulterioara.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri