Îmi aduc aminte cu mare plăcere de „chinezăriile” pe care le procuram acum circa 40 – 50 de ani. Poate părea neverosimil să vorbesc așa acum când cuvântul „chinezării” este aproape similar cu non-calitatea, cu produsele contrafăcute, cu țeapa de care ai parte dacă te bucuri de produsele ieftine de prin talciocuri sau târguri populare.
Da, acum 40 – 50 de ani a pune mâna pe o cămașă chinezească sau pe o banală pereche de teniși era un succes. Ce calitate aveau, ce materiale fine, ce lucrătură deosebită! Produsele chinezești, pe care le găseai greu, deveniseră un fel de valută forte. Similar cu țigările Kent sau mai esticele BT ori Apollonia, cu pungile de cafea Wiener, cu săpunurile sau spray-urile nemțești etc.
Acum te poate sfătui oricine să fugi de „chinezării”. Pentru că sunt produse făcute „la normă”, pentru că una e pe ambalaj și alta e în cutie, pentru că produsul nu ține mai mult de una-două purtări. Să fi dispărut meșterii cu ochii oblici de altă dată? Să fi decăzut profesionalismul producătorului chinez atât de mult? Să fie vorba de mai multă hoție decât de spirit comercial autentic? Poate câte ceva din toate.
Ceea ce știm bine este că chinezii pot fabrica orice și mai ales pot copia cam orice există pe lume. Așa au copiat, în detaliu, până și un orășel american.
Dar, ce nu înțelegem este de ce mai intrăm în târgurile sau magazinele dubioase profilate pe „chinezării”, de ce până la urmă plecăm de acolo cu câte ceva cumpărat dacă știm din capul locului ce calitate au multe dintre acele produse. Am amici care numai pe acolo trec la cumpărături. E o problemă de mentalitate la românul încă tributar educației vechi – ar spune unii. Dar, exact acum un an însuși un mare lanț de magazine de la noi a intrat în faliment tocmai pentru că se profilase amarnic pe produse fabricate în China, crezând că scapă de… faliment.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
