Muzica militară a răsunat în Parcul Trandafirilor

    An de an, pe 1 iulie, foișorul din Parcul Trandafirilor este scena unor întâmplări frumoase. La împlinirea a 186 de ani de la înființarea muzicii militare, băcăuanii care s-au adunat în Parcul Trandafirilor au asistat la concert inedit. Spectacolul a început cu o scurtă întârziere datorată unui scurtcircuit la panoul electric care alimentează foișorul cu energie electrică.

    După conectarea la o altă sursă de energie, instrumentiștii Muzicii Militare a garnizoanei Bacău au interpretat melodii specifice.



    Publicul a aplaudat pe ritmul marșurilor, alții au cântat “Ioane, Ioane…” alături de instrumentiștii din Muzica militară, iar un cuplu care se întorcea de la cumpărături a dansat pe ritmuri de vals.

    Oamenii prezenți la eveniment au filmat, și-a făcut fotografii, au cântat și s-au bucurat de atmosfera creată în parc, manifestându-și dorința ca astfel de concerte să aibă loc mai des.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"