Mustele Eladei n-au auzit nici de regulile UE, nici de Brexit

0

Am ramas pe gânduri, in primii ani ai deceniului ’90, când o cunoscuta colega de breasla a parasit Televiziunea Româna, dupa o scurta dar fulminanta cariera, si a plecat la BBC. Dar, am fost de-a dreptul frapat când am citit, intr-un interviu pe care i l-a acordat unui confrate, una dintre principalele cauze care i-au determinat plecarea din TVR: acolo incepusera sefii sa impuna prea multe reguli!

Ma gândesc de vreo 25 de ani la motivul invocat de colega noastra, pe care cel putin la inceput l-am considerat un sofism. Un rationament corect, dar bazat pe aspecte neesentiale ale fenomenului. De doi incoace, poate chiar de mai mult timp, aud insa tot mai des de tirania regulilor care ne inrobeste ca natiune independenta, pentru ca am intrat in hora cu europenii din UE.

Reguli peste reguli – spune multa lume – vin de la „Inalta Poarta” a Bruxelles-ului, iar durerea coace mocnit. De vreo saptamâna, insa, buboiul acesta s-a spart acolo unde a copt mai mult, adica in Marea Britanie: Brexit!
Jos Regulile in UE! – pare a fi acum sloganul zilei. Inca din 2005, olandezii – spunea chiar premierul acestora, Jan Peter Balkenende – au votat impotriva noii Constitutii europene, unul dintre motive fiind ca UE decide prea multe reguli sau isi asuma prea multe responsabilitati care ar trebui sa revina statelor membre.

Avem nevoie de o libertate pe care in UE numai pe la greci am mai vazut-o? Ar fi bun exemplul lor, adica un fel de nesupunere ostentativa, pe motiv ca suntem independenti, suntem tara de sine statatoare?

Trecator prin vechea Elada, „fotografiam” totul. Am vazut deseori aspecte care mi-au adus aminte exact de regulile impuse de UE, pe care le credeam tabu, menite sa ne civilizeze in stil occidental, dar care acolo, la greci, nu prea se aplicau. Bâzâia musca vreo ciozvârta pusa pe taraba fara nicio masura de protectie sanitara? Nu intervenea nimeni. Poate ca mustele Eladei sunt curate. Si, mai ales, nu au auzit de regulile UE. Nici de Brexit.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ