6 mai 2024
ActualitateMonica Macovei si-a prezentat proiectele de posibil presedinte, in fata bacauanilor

Monica Macovei si-a prezentat proiectele de posibil presedinte, in fata bacauanilor

Candidatul la presedintie Monica Macovei a fost, luni seara, in vizita in Bacau, unde s-a intâlnit cu simpatizantii si cu presa locala. Discutiile cu publicul au fost foarte animate si au atins problemele actuale, cele mai arzatoare ale societatii românesti.

Candidatul a ales sa duca o campanie cu mesaj constructiv si nu axata pe denigrarea contracandidatilor. Iar principalul mesaj al Monicai Macovei, referitor la obiectivele prioritare in cazul in care va fi aleasa in functia de presedinte, este recuperarea banilor furati din fondurile publice. Concret, acest lucru va realizabil prin depolitizarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, unde ar trebui sa se regaseasca specialisti in locul celor numiti politic.

De altfel, sloganul sau de campanie este „Banii furati se intorc la tine”. „Banca Mondiala a calculat ca evaziunea fiscala in România este de 50 de miliarde de euro anual.



Daca am recupera macar jumatate din acesti bani, am putea construi 800 de kilometri de autostrazi, am putea face sute de scoli, am putea mari alocatiile copiilor cel putin timp de un an, nu ar fi fost necesara introducerea accizei pe benzina, am putea ridica salariile medicilor la un nivel european, astfel incât ei sa nu mai trebuiasca sa plece in Occident dupa ce statul român a investit in educatia lor, iar cei care doresc sa se intoarca in tara sa revina fara frica de saracie.

Am putea mânca mai bine, copiii nostri ar avea manuale si multe altele”, a declarat Monica Macovei. Candidatul a mai spus ca se adreseaza intregului electorat, indiferent de simpatiile politice, si a apreciat ca in România exista suficienti bani pentru rezolvarea tuturor problemelor, de la infrastructura la cele sociale, probleme care nu sunt de stânga sau de dreapta. „Saracia nu este un accident. Este strâns legata de furtul din banii publici”, a spus Macovei.

„Sa iesim la vot”

Candidatul a spus ca sondajele electorale nu sunt de incredere, iar din informatiile sale, o cercetare facuta la comanda PSD arata ca Macovei s-ar situa pe locul trei in topul preferintelor, cu 11%, in timp ce un alt sondaj o crediteaza cu 15%.

„Eu cresc in sondaje, ei scad. Este necesar sa iesim la vot. Cu cât iesim mai multi la vot, cu atât vom reduce frauda electorala. Daca iesim la vot 6-7 milioane, putem chiar si sa schimbam clasa politica, aceeasi de 25 de ani incoace. Sa iesim la vot si in numai câteva minute ne putem decide viitorul”, a spus Macovei.

Referitor la politica externa, unul dintre atributele presedintelui, Monica Macovei intentioneaza sa mentina România pe directia Vest, iar in contextul politic mondial actual, cu prioritate pe SUA si NATO, iar abia apoi pe Uniunea Europeana.

Campania sa electorala se concentreaza in principal pe mediul urban, fiindca „la sate dureaza mai mult sa le scoti oamenilor minciunile din cap”. In cazul pierderii alegerilor, Macovei intentioneaza sa reuneasca mai multi simpatizanti intr-o miscare civica si nu exclude transformarea acesteia intr-un partid politic.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri