Metoda accidentul: s-a dat secretarul unui procuror si a furat 7.600 de lei

0


Polițiștii au reținut un tânăr de 23 de ani, la scurt timp după ce acesta a sustras din locuința unui bătrâne aproximativ 7 600 de lei. Tânărul încercase să convingă bătrâna să-i înmâneze această sumă de bani în scopul soluționării unui accidient rutier în care ar fi fost implicat fiul ei.

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 11.30, o persoană de sex feminin de 82 de ani, din Bacău a sesizat Poliția Municipiului Bacău cu privire la faptul că la aceeași dată, o persoană care s-a recomandat a fi secretarul unui procuror, ce urma să soluționeze un accident rutier în care ar fi fost implicat fiul, i-a sustras suma de aproximativ 7 600 de lei.
Din cercetările polițiștilor efectuate în baza sesizării a rezultat că la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 9.30-10.00, persoana vătămată a fost contactată telefonic de un bărbat, care prin folosirea de calități mincinoase(procuror) a convins-o pe aceasta că fiul ei a provocat un accident rutier cu victimă și pentru soluționarea situației trebuie să plătească victimei o sumă de bani.

În scurt timp la domiciliul persoanei vătămate s-au prezentat doi tineri, unul dintre aceștia afirmând că este „secretarul procurorului”și în momentul în care a refuzat să-i dea plicul cu bani fără a constata ea insăsi situaţia expusa, tânărul a sustras de pe masă plicul în care se aflau aproximativ 7 600 de lei în bancnote străine și românești și a părăsit locuința în fugă.

La scurt timp de la sesizare, în jurul orei 12.15, persoană bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 23 de ani, din comuna Răcăciuni, a fost depistat într-un cazinou din Bacău, fiind însoțit de un bărbat de 29 de ani, din comuna Răcăiuni.

Asupra celor doi a fost găsită suma de aproximativ 7 000 lei.

Tânărul de 23 de ani, care a devenit violent, s-a luat măsura imobilizării și conducerii la sediul Poliției Municipiului Bacău.

Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune și furt, urmând a fi Prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ