S-a vorbit, joi, 18 decembrie, de revolutie si revolutionari (Geo Popa). De istoria neamului (Ioan Mitrea), de cultura (Dan Petrusca), lui Val Manescu i-au venit boii acasa pentru un pamflet fara bulina rosie, profesorul Stefan Munteanu a trecut strada pentru a afla ca a debutat in Vitraliu, prestigioasa revista a Centrului de Cultura “George Apostu”, in 1994, prof. dr. Gheorghe Iorga, viitor academician, a tinut cu dinadins sa faca o istorie (!) a activitatii Centrului din 2014, anul Estetic, anul dedicat patronului George Apostu, de la a carui nastere se implinesc, pe 20 decembrie, 80 de ani.
El ne privea de pe afisul din fata auditoriului. Grav-ironic. La incheierea “Anului Apostu” si in deschiderea celui in care pe afis va fi Centrul “George Apostu”, cu sfertul lui de secol implinit, criticul de arta Iulian Bucur, venit atunci, parca, din atelierul lui George Apostu (ars in totalitate) din Bucuresti, ne-a amintit de ce ne-am adunat: In creatia sculptorului nascut la Stanisesti, care a deschis o singura expozitie in Bacau, in 1979, se disting patru mari cicluri, patru mari teme.
Niciuna din creatiile sale nu face parte din patrimoniul judetului Bacau, doar câteva desene le-a daruit artistul Muzeului de Arta. Cele patru “balamale” ale celui care a ascultat soapta si vibratia lemnului de la Motoseni, ale pietrei din muntii Vrancei, “sonorizate” cu muzica din zborul pasarilor lui Brâncusi, se sustin pe ciclul “Tata si fiu”, forma inteleapta, in care o forma mai mica incape intr-o forma mai mare.
A doua “balama” este ciclul “Fluturi”, in care zborul nu este, ca la Brâncusi, un ovoid, ci un surub fara sfârsit, tema nu este noua, insa mitul este abstractizat, la fel ca la maestrul de la Hobita, pâna la infinit. S-a spus ca George Apostu si-a insusit cel mai bine arta si mesajul lui Brâncusi, fiind un fidel continuator. Este treaba criticilor, insa prin Lapone, George Apostu se desavârseaza ca artist – privirea in interiorul pietrei, a lemnului, ca, in final, Iulian Bucur sa ne transporte, cum numai el stie sa o faca, in povestea Cristilor, ciclul care l-a consacrat definitiv in arta moderna, prin unicitatea mesajului si durerea creatiei, poveste care se suprapune cu povestea lui George Apostu, asupra careia putini critici se incumeta sa patrunda.
N-a fost un bilant al Centrului pe 2014, nu s-a inchis un an, ci, ca in “Fluturi”, s-a deschis un altul, cu aceeasi prietenie care l-a marcat pe acesta care se duce. S-au risipit si adunat idei in zidiri culturale, care se vor scoase din iuresul economiei de piata (Geo Popa), pentru ca – toti au afirmat – prin cultura am rezistat si de la/ si prin ea/ vom duce mai departe “povestile” lui George Apostu.
