La izvor, noul loc de socializare

2

Din păcate, în loc sa-si dea loc de întâlnire în parc sau la vreun concert, băcăuanii socializează la izvoare, stand la rand pentru apa. Este și cazul celor care locuiesc în partea de sud a orașului care de regula se aprovizionează cu apa de la izvorul de pe strada Chimiei.

Și sâmbătă după amiaza era coada, dar reacțiile oamenilor erau de la nervi la haz de necaz. În primul rand, toți se întrebau de fapt unde e avaria și de ce „n-au fost anunțați” sa-si facă rezerve de apa. Mulți au găsit în asta un prilej sa mai schimbe impresii și mai ales sa discute politica și administrație.

„Ce au făcut pana acum? Le place sa ne vadă la rand? Se lucrează cu materiale de proasta calitate, nu au nici un respect pentru noi”, spunea o doamna foarte nervoasa.

„Sau măcar sa ne amenajeze aici izvorul, sa fie curat, sa avem scări dacă tot au de gând sa oprească apa așa de des”, spunea Costica Alexie. Unii întrebau de ce nu exista rezerva de apa pana acum, mai ales după avaria din vara.

La avaria din august, Direcția de Sănătate Publica a analizat apa de la acest izvor iar apa de aici s-a dovedit a fi nepotabila. Oamenii nu păreau sa știe informația și nici nu păreau convinși ca apa pe care au consumat-o de-a lungul timpului nu e buna.

Asta deși chiar acolo se putea observa ca în jur erau numai gunoaie, pe lângă izvor. Pana la urma, fără un strop de apa, mulți se mulțumeau sa ia măcar pentru a folosi la toaleta.

Asta în așteptarea celor doua ore prețioase în care se pare ca toți vor face rezerve pentru bucătărie dar mai ales pentru baie.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. avarii se vor intampla mereu atata timp cat faceti carpeli. acoperiti o gaura azi si maine ca e canicula ca e ger .crapa in alta parte.faceti lucrari de mantuiala pe nervii nostri si pe disconfortul nostru.sa va fie rusine.platim impozite.numai eu platesc aproape 2000 lei ca am casa in centrul Bacaului chipurile.la mariri de taxe si impozite sunteti fruntasi.nu se face niciun rabat.mariti in fiecare an sumele datorate Primariei.ce faceti cu banii nostri? Nu mai zic acu de cand a nins.iti rupi gatul pe trotuarele pline de gheata si de zapada facuta ca o faina.strazi printre blocuri.pline cu zapada neridicata sunt peste tot.iar intr o seara de la ora sase pana spre miezul noptii s a blocat str Banca Nationala.ok ca se lua zapada.da nu atunci la ora aceea.cand sunt multe masini.cand lumea vine din oras de la scoala de la cumparaturi.de ce nu faceti program de noapte? sa curatati toate strazile orasului.si pentru asta platim impozite.ce nu puteti plati ore de noapte la angajati? platiti ca si pentru asta dam bani.o mizerie in tot ‘orasul asta.dar asta i alta discutie.pentru la primavara.Dle Primar ales al Bacaului.puneti mana pe munca nu doar pe banii nostri.sa se vada ceva in orasul asta.

LĂSAȚI UN MESAJ