Fotbal/ Liga a III-a: Ce am fost si „C” am ajuns

5


Din 1953 incoace, fotbalul bacauan a absentat in doar trei sezoane de pe harta primelor doua ligi. Prima data s-a intâmplat in 2010 atunci când administratia Stavarache a decis, in mod abuziv, retrogradarea la masa verde a FCM Bacau in Liga a III-a.

Socul, unul extrem de puternic, a fost atenuat intrucâtva de palpitantul duel pentru promovare dintre FCM si Sport Club, soldat in vara lui 2011 cu succesul „galben-albastrilor” antrenati pe atunci de Ghita Poenaru.

Al doilea sezon de surghiun a fost 2012-2013, cel imediat urmator desfintarii FCM. Si atunci exilul a durat vreme de numai un an, Sport Club gasind imediat cale libera spre promovarea in esalonul secund. Acum, insa, C-ul se prefigureaza ceva mai mult decât o simpla halta pentru fotbalul bacauan, reprezentat in acest esalon de Aerostar si de SC Bacau (fostul Gauss).

Iar adversarele celor doua divizionare C bacauane din prima etapa sunt in ton cu decorul: Sportul Chiscani si Avântul Valea Marului. Aici am ajuns: ca in loc de Steaua si Dinamo sa jucam cu alde Chiscani si Valea Marului.
Singurul lucru bun este doar faptul ca, atât Aerostar, cât si Sport Club Bacau, pornesc la drum cu bugete asigurate exclusiv din fonduri private. Unde incepe drumul, stim. Unde va duce, ramâne de vazut.

Noblesse oblige

Sportul Chiscani- Aerostar (sâmbata, ora 17.00)

Doar culorile nu s-au schimbat la Aerostar. „Aviatorii” ataca sezonul cu un nou antrenor (Mihai Ionescu) si cu un cu totul alt efectiv. Pe lista noutatilor se regasesc Dornescu (portar, Petrotub Roman), Albescu (portar, Miroslava), Blanaru (fundas dreapta, Metalosport Galati), Belecciu (stoper, SC Bacau), Mihaes (stoper, Sepsi Sfântu-Gheorghe), A. Istrate (fundas, SC Bacau), Intuneric (mijlocas central, Gauss), Vântu (mijlocas stânga, Ceahlaul), A. Istrate (atacant, SC Bacau), Tudorache (atacant, Foresta), Hurdubei (atacant, Hapoel Bnei Lod- Israel).

„Intr-adevar, lotul a fost primenit, dar blazonul a ramas. Iar sâmbata, la Chiscani, trebuie sa ne aparam blazonul”, a declarat antrenorul Misu Ionescu, care nu-si priveste de sus adversara din prima etapa: „Fiind proaspat promovata, echipa din Chiscani, in rândul careia se regasesc mai multi jucatori care au trecut pe la FC Braila, va miza pe elan si pe emulatia creata de accederea in campionatul Ligii a III-a. In plus, suprafata de joc mica pe care evolueaza gazdele poate fi un impediment pentru noi, motiv pentru care ne-am antrenat in ultima vreme doar pe teren redus. Am, insa, incredere ca vom debuta cu dreptul”.

Contra Sportului Chiscani, Aerostar va evolua in formula: Dornescu- Blanaru, Mihaes, Belecciu, Oanea- Vântu, Intuneric, Honea, Arteni- Chirila- Hurdubei.

Olandezul zburator

Avântul Valea Marului- Sport Club Bacau (sâmbata, ora 17.00)

Gauss a pierdut „barajul” de promovare, dar face, totusi, pasul, catre Liga a III-a, luând locul si numele Sport Clubului. Pe hârtie, noul Sport Club arata bine, Haisan, Dediu, Lozneanu, Dobârceanu, Sascau, Boghian sau Adi Gheorghiu fiind jucatori cu state vechi in primele doua ligi. Deocamdata, singurele probleme ale echipei antrenate de Radu Sascau sunt cele legate de omogenitate si de juniori, regulamentul FRF prevazând ca fiecare divizionara C sa aiba concomitent in teren trei jucatori U19. Unul dintre acestia trebuia sa fie internationalul U19 Alex Corban, care nu s-a prezentat, insa, la echipa.

„Corban nu poate pleca in alt parte fara acordul nostru, iar cine il sfatuieste, il sfatuieste rau”, a anuntat managerul SC-uluiu, Sebi Pauceanu, care a completat lotul cu un jucator venit din Olanda, de la echipa de liga a treia Full Speed Delft: Adrian Main- Keesy. In vârsta de 22 de ani (va implini 23 in noiembrie), Main-Keesy este un jucator ofensiv cu dubla cetatenie, româna si olandeza, care a fost declarat in trei rânduri cel mai bun jucator al districtului batav Welt: in 2012-2013, când a marcat 15 goluri si intre 2014-2016, când a totalizat 31 de goluri.

„Am ales Bacaul influentat de mama mea, care este bacauanca”, a declarat Main-Keesy, care nu va debuta insa pentru Sport Club in jocul cu galatenii de la Valea Marului deoarece inca nu a primit certificatul international de transfer.

Programul complet al primei etape

Seria I: CSM Pascani- Olimpia Râmnicu-Sarat, AFC Harman- Stiinta Miroslava, AFK Ciskszereda- Atletico Vaslui, AFC Odorheiu Secuiesc- CSM Roman, Avântul Valea Marului- SC Bacau, Sportul Chiscani- Aerostar, Olimpic Râsnov- Sporting Liesti. Metalosport Galati sta.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. „Multumim” politicienilor dar si parvenitilor cu aere de mari specialisti in domeniu gen Goian, Pozonarea si Ciocoiu pentru ca ne-au dus unde ne este cu adevarat locul- in liga 3. Trebuie sa recunoastem ca drumul a fost lung si greu iar pt a ajunge la pamint a cam trebuit sa consumam resurse financiare (milioane de euro din bugetul orasului), logistice (stadionul Municipal) si sportive: FC Mesagerul, FC Pambac, FC Stiinta, ASC Bacau etc. Halal!

  2. auzi la ei cica a ajuns sa joace cu alde chiscani si valea marului, da cine plm e sc bacau ca nu imi amintesc sa fi jucat prin liga 1 , stiu ca a stat numai in liga a 2 si a 3 , asa ca ciocu mic si joc de glezne muraturilor ca va bate valea marului de nu stiti pe unde sa plecati inapoi

  3. Și numele orașului conține toate literele de divizii unde a jucat Bacăul. Sper sa nu avem vreodată și divizia U. Oricum nivelul fotbalului în România e de divizia U.

  4. Microbiștilor, unde-i ”specialistul” Pozânărea ce îl mângâia pe fese pe marele-bibliotecar și ne dădea lecții de conducere a unei echipe de fotbal ????
    Unde-i ”specialistul” de Liviu Goian să ne spună unde sunt banii însușiți (adică furați) pe seama fotbalului ???
    Unde-i ”bibliotecaru”-nesimțit, R.Stavarache, să dea socoteală ptr toată prăpastia ce a creat-o în fotbalul și sportul băcăuan ??? Cine îl trace (la propriu) la răspundere ??
    Hai să-l întrebăm și pe Cristi Sava- Găină, în calitatea lui de mai marele ftbalului pe tot județul, ce a făcut, ce a întreprins, unde a intervenit ptr stoparea degringoladei din fotbalul băcăuan. Tot timpul îl lăuda pe Stavarache și mai lua și câte 1ooo euro/lună de la ASC Bacău. Cine îl întreabă ptr ce lua (încasa) lunar această sumă ?
    Ne mirăm acum că jucăm cu și la nivelul echipelor comunale ?? Nu-i de mirare. Este de plâns.

LĂSAȚI UN MESAJ