Fotbal/ Liga a II-a: Mai mult ca sigur, doua serii

1
Sport Club Bacau se va reintâlni cu Braila, care si-a schimbat numele in Dacia Unirea. Foto: Ioan Bisca


Zi decisiva pentru viitorul format al ligii secunde la fotbal. Din doua, una. Sau, mai degraba, doua din doua, daca cele 28 de cluburi inscrise in competitie vor ramâne pe pozitii. Asadar, astazi se va stabili daca Liga a II-a va continua cu doua serii a câte 14 sau daca nu cumva se va ajunge, prin retragerea de ultim moment a unor grupari, la o singura serie, cu maximum 22 de echipe.

In urma cu o saptamâna, presedintele FRF, Razvan Burleanu a fost transant: „Pâna pe 29 iulie, cluburile au timp sa ia o hotarâre definitiva in privinta inscrierii. Daca isi dau OK-ul in privinta participarii si se retrag apoi inainte de inceperea campionatului sau pe parcursul sau, vor fi retrogradate direct in Liga a V-a. In cazul in care vom avea minimum sase echipe care spus pas pâna pe 29 iulie, trecem la planul B, cu o singura serie”. Varianta unui campionat cu o singura serie este, insa, improbabila. Niciuna din cele 28 de echipe inscrise nu pare sa se fi razgândit.

De altfel, in sedinta de marti a Comitetului Executiv al FRF s-au si validat cele doua serii cu câte 14 echipe. In aceste conditii, nu mai ramâne decât ca Federatia sa stabileasca tintarul campionatului ce va incepe pe 29 august si care se va derula, la fel ca pâna acum, cu un sezon regulat, urmat de play-off si play-out. Totusi, verdictul in privinta sistemului va fi dat azi. Un alt punct de interes il constituie drepturile de televizare.

FRF ar dori sa organizeze licitatia pentru vânzarea drepturilor TV catre echipele din campionatul cadet, dar pentru aceasta ar trebui sa primeasca acordul cluburilor. „Federatia isi ofera doar suportul, nefiind interesata de vreun comision sau altceva”, a precizat Burleanu. Ca si in cazul formatului de desfasurare a campionatului, raspunsul la problema drepturilor TV se afla in curtea cluburilor. Pâna acum, gruparile cadete nu au zis nici da, nici ba. Ramâne de vazut daca ziua de azi va lamuri si acest aspect.

Iata componenta celor doua serii din Liga a II-a, conform sedintei Comitetului Executiv al FRF:
Seria I: Rapid Bucuresti, Otelul Galati, Ceahlaul, FC Clinceni, Gloria Buzau, Sport Club Bacau, Rapid CFR Suceava, Dacia Unirea Braila, FCM Dorohoi, CS Balotesti, ACS Berceni, Farul Constanta, Bucovina Pojorâta, Dunarea Calarasi.

Seria a II-a: Gaz Metan Medias, FC Brasov, U Cluj, CS Mioveni,Metalul Resita, Unirea Târlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu-Vâlcea, FC Caransebes, Soimii Pâncota, FC Bihor, Chindia Târgoviste, UTA Batrâna Doamna, FCM Baia Mare.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ