25 aprilie 2024
SportFotbal/ Bacaul va gazdui, din 2016, unul din Centrele Regionale de...

Fotbal/ Bacaul va gazdui, din 2016, unul din Centrele Regionale de Excelenta infiintate de FRF

Yes, we can! De data aceasta, nu o spune presedintele Statelor Unite, Barack Obama. O fac bacauanii. In frunte cu presedintele Federatiei Române de Fotbal, Razvan Burleanu si secretarul general, Gheorghe Chivorchian.

Da, putem! Noi, Bacaul, putem gazdui unul din Centrele Regionale de Excelenta rezervate fotbalului juvenil. Sâmbata, in cadrul unei intâlniri desfasurate la Primarie, autoritatile locale si conducerea FRF au ajuns la un acord de principiu pentru ca unul din cele doua Centre Regionale de Excelenta care isi vor incepe activitatea in 2016 sa fie creat in Bacau. La intâlnirea la care au participat Razvan Burleanu, Gheorghe Chivorchian (din partea FRF), presedintele AJF Bacau, Cristi Sava, administratorul public al municipiului Leonard Padureanu, consilierii locali Ilie Bârzu, Cristi Manolache, George Bogatu si reprezentantii divizionarei B Sport Club, presedintele Cristi Ciocoiu si vicele Remus Pozânarea, s-a stabilit ca in perioada imediat urmatoare sa se opteze pentru formatul de asociere dintre FRF si municipalitatea bacauana.

“Zilele acestea, voi trimite autoritatilor locale bacauane intreaga documentatie juridica care a stat la baza incheierii de parteneriat cu Timisoara si Târgu-Muresul, gazdele primelor doua centre. Daca vor exista amendamente, vom discuta pe marginea lor”, a declarat Gheorghe Chivorchian, care a precizat ca FRF si-a modificat strategia initiala: “Am hotarât sa restrângem cantitatea, in favoarea calitatii. Prin urmare, in 2016, vom inaugura doar doua centre, fiecare dintre acestea având in subordine câte o singura grupa alcatuita din 28 de copii nascuti in 2001. Sunt increzator ca unul din centre va fi in Bacau, cealalta locatie urmând sa fie stabilita si pe criteriul geografic “. In baza acestui parteneriat, Federatia se obliga sa investeasca suma de 250.000 euro pentru modernizarea a doua terenuri de joc (unul sintetic si unul cu iarba naturala) puse la dispozitie de factorii locali (cel mai probabil, baza “Lucretiu Avram”) si sa asigure toate cheltuielile legate de pregatirea fotbalistica a celor 28 de copii.



Municipalitatea, in schimb, se angajeaza sa rezolve problema cazarii, a scolarizaii si a alimentatiei celor 28 de sportivi, care vor ramâne la Centrul Regional de Excelenta pe toata durata efectuarii studiilor liceale. “Este cel mai bun proiect fotbalistic din ultimii zece ani”, a fost reactia autoritatilor bacauane, care vor introduce proiectul pe ordinea de zi a viitoarei sedinte de CL. “Intr-adevar, infiintarea unui Centrul Regional de Excelenta este o oportunitate pentru Bacau.

Si nu doar din punct de vedere strict fotbalistic, ci si economic”, a afirmat Gheorghe Chivorchian, facând referire la faptul ca Bacaul va intra in circuitul fotbalistic international, dar si la avantajele financiare rezultate dintr-un posibil viitor transfer: “Practic, noi selectionam cei mai buni 56 de fotbalisti ai tarii nascuti in 2001. 28 dintre acestia vor veni in Bacau si se vor pregati dupa cele mai moderne mijloace. Nu mai vorbesc despre faptul ca Federatia le va creste cota prin organizarea de meciuri internationale. Conform parteneriatului, in cazul unui transfer, jumatate din suma o va lua clubul mama, 25 la suta va merge la Federatie, iar 25 la suta va reveni municipalitatii bacauane”. Oh, yes!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri