Elevii bacauani si-au infiintat propria asociatie independenta

4


O noua provocare. Curaj si implicare. O replica dura la adresa Consiliului Judetean al Elevilor, entitate care nu are niciun statut juridic si, mai nou, nici presedinte, pentru ca cel ales in fruntea acestuia si-a inaintat demisia.

Concret: o noua „formatiune”. De data aceasta Asociatia Elevilor din Bacau, prima asociatie independenta a elevilor din scolile si liceele / colegiile bacauane. Aceasta care a fost lansata ieri, intr-o conferinta de presa.

„Suntem o entitate noua, abia infiintata, pe modelul Asociatiei Elevilor din Constanta, care deja functioneaza de doi ani. Vrem sa fim o voce puternica pe scena educatiei din România si sa ne facem auziti. Ne propunem si niste proiecte importante, din toamna vom incepe si recrutari de membri, pentru ca scopul nostru este sa formam si o Federatie la nivel national. Nu suntem in nicio lupta cu Consiliul Judetean al Elevilor.

Vrem doar transparenta in luarea unor decizii ce tin de noi, elevii, vrem depolitizarea invatamântului, ne dorim sa avem si sa ne fie respectat dreptul de a face parte din consiliile de administratie ale scolilor, vrem sa schimbam legi si sa aducem plus valoare in Educatie”, a declarat Vlad Popovici, presedintele Asociatiei Elevilor din Bacau. O asociatie formata, deocamdata, din cinci membri: Vlad Popovici (elev clasa a XII-a, la Colegiul National „Gh.Vranceanu”) – presedinte, Gabi Gradinaru (elev clasa a XII-a, la Colegiul Economic „Ion Ghica”) – secretar general, Delia Grigore (eleva clasa a XII-a, la Colegiul National „V.Alecsandri”), Dumitru Godina (proaspat absolvent al Colegiului „H.Coanda” si reprezentantul elevilor basarabeni in Bacau) si Cristian Ghinghes – mentor si membru suport.

Un interviu cu presedintele acestei asociatii, in editia de mâine a cotidianului „Desteptarea”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

  1. Daca doriti sa fiti „o voce puternica in educatie” studiati cu seriozitate si indemnati-va colegii sa urmeze modelul vostru,animati de gandul ca trebuie sa va salvati tara de GROPARIi ce sufoca,zi de zi,cu deciziile lor,o intreaga natiune.Ce inseamna educatia…pentru parveniti ca Iohannis Ponta,Kovesi, MRU………………???? Idealul sa nu se limiteze la a juca un rol,ci a folosi mintea si inima,pentru un viitor mai bun pentru sine si semeni! Faceti ,pas cu pas,istorie,ca de ” cloaca” nu va scapa nimeni ,chiar daca si ea reflecta,intr-un fel,istoria omeneasca!! Joaca de-a democratia poate fi necesara dar nu este suficienta!!

  2. Doresc mult succes,înţelepciune şi raţiune grupului de elevi(curajoşi şi dornici de a face ceva
    pentru ,,şcoală”).
    Să dea domnul ca tot mai mulţi dintre voi sa fiţi ,,PAŞOPTIŞTII”României de mâine.

LĂSAȚI UN MESAJ