Pe Dorina Lăpuşneanu am întâlnit-o la un spectacol al interpretei Corina Chiriac, în Piaţa Tricolorului. Am remarcat-o, şi nu numai eu, deoarece era însoţită de mic spiriduş, alb ca neaua, frumuşel şi neastâmpărat, un caniche, care a atras imediat toate privirile. S-a liniştit şi a stat cuminţel după ce a început concertul, fiind răsplătit chiar de Corina cu mai multe mângâieri şi un mic sărut pe botic. Snowball (Bulgăraş de zăpadă), după cum aveam să aflu că îl cheamă, a fost în centrul atenţiei şi după spectacol, fiind invitat, împreună cu stăpâna lui, la o ultimă dovadă de apreciere şi dragoste. Despre Snowbi, despre Bacău şi multe altele am vorbit, în drum spre casă, prin părculeţul din spatele fostului magazin „Spicul”, cu doamna Dorina, ocazie ca „Bulgăraşul…” să continue reprezentaţia de vedetă, mai ales după ce am scos aparatul de fotografiat.
Eu m-am născut la casă, am locuit pe Oituz 19, în casele distinsei doamne Ana Maria Herţanu, verişoara maiorului erou Constantin Ene, fostă directoare a Şcolii nr. 2 de Fete din Bacău. Tot acolo s-au născut şi au copilărit şi copiii mei, însă pe 28 mai 1989, casa a fost demolată, o vreme am locuit într-o magazie, după care am ajuns în apartamentul tatălui meu, de pe str. George Apostu, un bloc construit înainte de 1960, situat, după cum vedeţi, în faţa Casei Alecsandri, sau ce a mai rămas din din ea.
Avem, împreună, amintiri foarte frumoase de pe str. Oituz, eram tineri, stăteam în centrul oraşului, am avut vecini extraordinari, intelectuali de seamă. Aveam animale de curte, păsări, copiii mei au îndrăgit de mici animăluţele, mutarea la bloc a fost foarte dureroasă, ne-am obişnuit foarte greu, aşa că nu vă miraţi, dacă vă spun că dragostea pentru animăluţe, pentru păsări a rămas.
Am cumpărat un căţel, am avut şi un câine lup, a urmat un cocker spaniel, care a trăit aproape 17 ani. Nu-i uşor să creşti, să ai în casă un animal, un căţel, o pisică, trebuie să i te dedici trup şi suflet, mai ales cu sufletul, să-l iubeşti din toată inima, la rândul lui îţi oferă dragoste necondiţionată, te simte când eşti trist, când eşti vesel, se bucură împreună cu tine, în general, animalul copie, în proporţie de 95 la sută, caracterul stăpânului. Când vrei să aduci alături de tine un animăluţ este bine să te gândeşti foarte bine înainte, pentru că trebuie să ai grijă de el, căţelul este, dacă vreţi, ca un copil, cum îl creşti, aşa îl ai.
Pe cel pe care îl vedeţi îl cheamă Snowball (Bulgăraş de zăpadă), pe Snowbi, pe bulgăraşul nostru, îl am de doi ani, este născut pe 24 noiembrie 2015, l-a primit cadou Nicoleta, fiica mea, îl iubim amândouă la fel de mult, iar el are puterea să-şi împartă dragostea. Când aude numele Nicoleta sare imediat, o caută din priviri. Vedeţi! Un animăluţ de casă, de companie, fie căţel, pisică, are şi rol terapeutic, atât pentru tine cât şi pentru el. Noi ieşim des la plimbare, pentru socializare cu alţi căţei, cu copiii, tu faci mişcare, socializezi, la rândul tău cu alţi proprietari de animale, eu mă duc la spectacole în aer liber cu el, lui Snowbi îi place muzica, muzica mai lentă, aţi văzut ce atent era la spectacol, l-a îndrăgit şi Corina Chiriac, l-a mângâiat, mi-a făcut semn să ne întâlnim după spectacol, l-a îndrăgit din prima, a fost reciprocă dragostea. Am vorbit foarte multe cu îndrăgita cântăreaţă, mi-a oferit o carte, o carte autobiografică. Mie îmi place să citesc, iar Snowbi stă cuminte lângă mine. Aud pe unii spunând că un animal în casă este o povară. Nu, nu este niciodată. Dacă iei un animal şi simţi că este o povară, nu-l lua, nu te ataşa.
Căţelul trebuie să ştie ce are voie, ce nu are voie, în general sunt foarte curaţi şi ascultători, tot ceea ce îl înveţi, pentru el este o joacă, dacă ştii să faci acest lucru. Poate altădată vom vorbi mai mult despre Bacău, sunt aspecte interesante, multe neştiute de cei mai tineri, noi cunoaştem Bacăul doar prin Bacovia, este, într-un fel normal, este unul dintre cei mai mari poeţi români, dar în Bacău s-au născut şi au trăit şi Vasile Alecsandri, puţin se vorbeşte de dramaturgul Ion Luca, de Grigore Tabacaru, de marele pictor Nicu Enea, de Solomon Marcus, uitaţi, aici, la nici doi paşi, a fost Ateneul, nimeni nu mai ştie de acest lucru, nimeni nu a pus măcar o placă, un însemn.
Eu am nenorocul, nefericirea, ca în fiecare zi, când mă uit pe geam să văd acea clădire care a fost o dată mândria oraşului, Casa Alecsandri, acum, spre ruşinea administraţiei, a noastră – o ruină, care se încăpăţinează să reziste, să rămână în picioare, cu toată nepăsarea şi dezinteresul nostru. Şi Snowbi se răzvrăteşte, de câte ori ieşim afară începe să latre supărat spre acea clădire. Vedeţi, am ajuns într-o stare de inconfort, de supărare, însă avem leacul lângă noi, Snowbi ne aduce în realitate, vrea şi el puţină atenţie.
