Doru Cozma a venit la cârma Fiscului băcăuan în anul 2015 / foto: Liviu Maftei

Doru Constantin Cozma, directorul Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice, va exercita această funcție încă cel puțin șase luni. Finanțist cu state vechi în domeniu, chiar de la absolvirea facultății, trecut prin toate treptele ierarhiei profesionale până la cea de director executiv al fostei Direcții Județene a Finanțelor Publice Caraș Severin, Doru Cozma a ajuns în Bacău detașat.
De la începutul acestui an umbla, însă, zvonul că directorul Fiscului băcăuan se va întoarce acasă. Doru Cozma a infirmat această ipoteză și a precizat că a mai primit șase luni de mandat la conducerea instituției din Bacău.

Doru Cozma a fost detașat în Bacău după ce Agenția Națională de Integritate a constatat – conform unui comunicat de presă al instituției din 2 aprilie 2014 – „existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Cozma Doru-Constantin, director executiv al fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Caraș-Severin (…) întrucât interesele sale patrimoniale au influențat deciziile pe care acesta le-a luat în exercitarea funcţiei publice”.

Recent, directorul Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice declara, chiar pentru ziarul Deșteptarea, că Bacăul este „o experiență profesională” în cariera sa. Cozma a mai apreciat, făcând referire la disciplina fiscală a băcăuanilor, că „există un specific aparte al județului. Sunt oameni disciplinați din acest punct de vedere în toate județele. Însă am constatat o tendință de disciplinare în ultimii ani, prin acțiunile de antifraudă fiscală, acțiuni de impunere, punitive, care determină o reacție și din partea contribuabililor”.



Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"