De când omul a trecut de la statutul de vânator – culegator, de nomad, acum mai bine de 7000 de ani, la cel de agricultor, apropiindu-si pamântul ca sursa de trai, s-a creat o intima si benefica legatura intre acesta si pamânt: omul si-a imbunatatit statutul de bibep lucrativ, in simbioza cu binefacerile naturale si economice ale terenurilor unde si-a stabilit “domiciliu”, devenind “legal” proprietar.
In mii de ani, populatia Terrei a depasit cu mult cifra de sapte miliarde, ceea a dus – inevitabil – la cresterea nevoilor tot mai mari de hrana si habitat, insa suprafata arabila tinde sa scada ingrijorator, din motive analizate de specialisti, fara a duce, cum ar fi normal, la decizii pozitive.
In aceste conditii, sunt inca popoare, natiuni, tari care si-au stabilit politici severe pentru folosirea “fiecarui metru de pamânt”, dar si altele care nu reusesc sa stimuleze cetatenii pentru a cultiva pamânturile cu care au fost daruiti de Dumnezeu si tratatele internationale, cu toate ca pâmântul si apa inseamna viata.
Paradoxal, in ultimii 20-30 de ani, chiar in tari in care legatura dintre om si pamânt are caracter istoric, face parte din fiinta lor, cetatenii dându-si sângele pentru a-si apara bucatica de pamânt, de patrie, cum este cazul României, taranul, caci despre el este vorba, nu mai da doi bani pe pamânt. Nu-i da, deoarece nu-i are, astfel ca milioane de hectare ramân anual nelucrate.
Speriati si ingrijorati, “comisarii” europeni au decis sa treaca la sanctiuni, astfel ca a inventat un nou concept: “fermierul activ”. E bine ca s-au trezit, chiar daca foarte târziu, astfel ca nu mai dau bani pentru cei care detin terenuri, dar nu le lucreaza. Este vorba de primarii, societati comerciale, companii, institute de cercetare, posesoare a mii de hectare, pe hârtie, insa lasate de izbeliste, dar incasau de la UE bani frumosi. Este o problema exterioara, cea care priveste Guvernul tarii este si mai complicata: ce ne facem cu taranii, cu fermierii care nu vor, nu reusesc, nu pot sa mai lucreze terenurile agricole.
Noile realitati de natura politica si economica din Europa au reusit sa distruga si cea mai puternica legatura dintre om, natura si existenta: dragostea de glie, de pamânt si de tara. Iar o amenda, o “lista neagra”, valoreaza cât o promisiune electorala semanata in pamânt sterp.
