Compania Dedeman, cu sediul central în Bacău, s-a situat pe locul al 11-lea în Topul „Cei mai mari jucători din economie 2017”, realizat de Ziarul Financiar cu rezultatele economico-financiare ale firmelor românești din anul 2016. Compania a urcat de pe locul al 17-lea de anul trecut.

Dedeman este cea mai mare companie antreprenorială din România și singurul business cu capital majoritar privat românesc care intră între primele 20 de companii din țară. Compania băcăuană și-a sporit cifra de afaceri cu 20% în 2016 și a ajuns la aproape 5,3 miliarde de lei, pe baza căreia a obținut un profit net de peste 713 milioane de lei, cu peste 9.200 de salariați. Rețeaua sa de magazine a ajuns, anul trecut, la 45 de unități, la care anul acesta au mai fost adăugate deja alte două magazine.

Primul loc în Top revine companiei Automobile Dacia, care și-a majorat afacerile cu 8,4% și a ajuns la vânzări de 20,7 miliarde de lei. Firmele din Top 20 „Cei mai mari jucători din economie 2017” au avut anul trecut vânzări de 145 de miliarde de lei, în creștere cu 3% față de 2015. Profitul net cumulat al acestora s-a dublat la 6 miliarde de lei, iar numărul de salariați s-a păstrat relativ constant, la 96.000 de oameni.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari dar dupa mine ar trebui sa treaca la un alt nivel si anume la cel de producator. Nu e suficient sa fii doar comerciant. Sa faca ceva, orice, centrale termice, materiale de constructii etc. Statutul de comerciat si eventual dezvoltator imobiliar, cred ca nu e suficient pt. o societate care se vrea in continua dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ