26 aprilie 2024
ActualitateDeclarație de război. Primarii liberali atacă Consiliul Județean în instanță

Declarație de război. Primarii liberali atacă Consiliul Județean în instanță

Prima ședință din 2017 a Consiliului Județean (CJ) Bacău a început într-o atmosferă calmă, aș zice chiar veselă, motiv pentru care președintele Sorin Brașoveanu, încercând să acopere ciripitul aleșilor, a făcut apel la seriozitate trecând peste faptul că „27 ianuarie e Ziua Internațională a distracției la birou”.

Așadar, prima parte a fost pentru socializare, relaxare, conversații pe mobil sau experimente pe tabletele nou-nouțe primite de consilieri. Nu la fel a decurs ultima parte a ședinței, când s-a ajuns la „Diverse”.

La punctul privind respingerea plângerii prealabile formulată de 22 de UAT-uri (unități administrativ teritoriale, respectiv comune, orașe, municipii) și de primarii acestora împotriva anexei Hotărârii 182 a CJ Bacău din 13 decembrie, prin care au fost împărțiți banii alocați de Guvern la rectificare, discuțiile s-au încins.



Sorin Brașoveanu a explicat cum stau lucrurile: care sunt nemulțumirile UAT-urilor și ale primarilor, care au fost criteriile stabilite de legislație și folosite de CJ la repartizarea sumelor și motivele pentru care plângerea este respinsă.

Cea mai mare parte (80 la sută) din suma alocată din bugetul național e distribuită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice în funcție de numărul locuitorilor, valoarea impozitelor încasare în anul precedent etc.

Diferența (20 la sută) e destinată acoperirii datoriilor provenite din neplata cheltuielilor de capital sau de funcționare a primăriilor, rambursarea ratelor la împrumuturi și susținerea programelor de dezvoltare locală și a proiectelor de infrastructură care sunt cofinanțate de primării.
După repartizarea sumelor, în ianuarie, 22 de UAT-uri, reprezentate de un avocat, au formulat plângerea prealabilă nr. 411 prin care au solicitat anularea anexei 1 a HCJ 182, mai exact tabelul cu sumele repartizate celor 93 de primării.

Sorin Brașoveanu a exlicat că o parte dintre comune nu au solicitat sume pentru echhilibrare deoarece nu aveau datorii, împrumuturi sau proiecte cofinanțate, o parte dintre ele nici nu au răspuns solicitării CJ Bacău de a transmite suma necesară, iar altele au cerut sume pentru echilibrare, dar aceste sume nu au fost confirmate de Adimistrația Județeană a Finanțelor Publice.

Cezar Olteanu, consilier PNL, a acuzat lipsa de transparență a CJ Bacău și criteriile folosite la repartizare. Liberalul a dat exemplul comunei Orbeni care a primit 5.000 de leei, ceea ce înseamnă 1,32 de lei/locuitor, pentru ca apoi să afirme că suma reprezentând 20 la sută din bugetul alocat trebuia îmmpărțită în mod egal localităților județului.

„80 la sută se dau după criterii care au o anumită obiectivitate, dar cele 20 de procente au fost lăsate la latitudinea autorităților județene”, a afirmat Cezar Olteanu. El a cerut ca, de comun acord cu primarii, să fie stabilită o altă formulă de repartizare, apoi a anunțat că aleșii PNL vor vota împotrivă.

Sorin Brașoveanu le-a reaminit liberalilor că CJ Bacău nu face ce vrea, suma reprezentând 20 la sută din alocarea operată de Guvern având destinație precisă: acoperirea arieratelor, împrumuturilor și cofinanțărilor (care trebuie demonstrate prin contracte de finanțare semnate).

Și Neculai Nechita, PNL, reacționat virulent: „Eu solicit înființarea unei comisii care să acopere toate zonele din județ și toate formațiunile politice, comisie care să verifice actele depuse de UAT. Să vedem dacă doar comunele PNL nu au depus documente și dacă toate comunele PSD au depus solicitări și acte. Nu se poate, adică toate sunt de la PNL?”

„Eu chiar am luat legătura cu primarii PNL și unii nici nu știau de această plângere prealabilă, au zis că ei nu au semnat nimic”, a răspuns Sorin Brașoveanu, invitându-l, ulterior, să inițieze un proiect privind înființarea comisiei.

Proiectul de respingere a plângerii a trecut cu 22 de voturi „pentru” și 10 „împotrivă”. După vot, Liviu Miroșeanu, PNL, a solicitat ca, de azi înainte, la fiecare proiect de rectificare să fie anexate două tabele separate, pentru repartizarea a 80 la sută și a 20 la sută din banii dați de Guvern.
„Aveați posibilitatea să aflați aceste date la ședințele comisiilor de specialitate. Eu am participat la câteva ședințe și am constatat absența dumneavoastră”, a declarat Sorin Brașoveanu, apoi a adăugat că niciun consilier județean nu a solicitat informații de la direcția de bugeet-finanțe a CJ Bacău. „Există transparență totală din partea noastră, puteți obține aceste date oricând”, a mai spus președintele CJ.

Plângerea prealabilă a celor 22 de UAT-uri fiind respinsă, acțiunea lor împotriva HCJ 182/2016 va ajunge în instanță. Cele 22 de UAT-uri care atacă HCJ 182 sunt Ardeoani, Buhoci, Cașin, Cleja, Ghimeș Făget, Gioseni, Glăvănești, Gura Văii, Hemeiuș, Itești, Iz. Berheciului, Măgirești, Măgura, Orbeni, Pârgărești, Pârjol, Răchitoasa, Tg. Trotuș, Traian, Urechești, Vultureni și Zemeș.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri