30 aprilie 2024
Cultură„Dansul este o parte a istoriei omului”

„Dansul este o parte a istoriei omului”

Aflat la cea de-a patra editie, „Festivalul de Dans Contemporan” continua programele si evenimentele pe care de noua ani, Centrul „George Apostu” le deruleaza consecvent în acest domeniu – în primul rând, rezidentele artistice interdisciplinare si cele pentru artisti din dansul contemporan, precum si festivalurile anuale cu acest profil.

Au fost trei zile (23 -25 octombrie) de dans, dans contemporan, fie pe scena Teatrului Municipal “Bacovia”, fie la Centrul de Cultura “George Apostu”, publicul fiind cucerit de ineditul si complexitatea spectacolelor prezentate.

„A organiza un festival de dans contemporan este, aproape oriunde în lume, o provocare. Noi ne-am dorit un festival pentru Bacau, pentru publicul Bacaului si asa l-am si gândit, în limita resurselor disponibile: ca pe un compromis (în sensul bun) între specificul discursului contemporan, cu ancorarea lui adesea dureroasa, ba chiar violenta, paroxistica în cotidian si, pe de alta parte, nevoia publicului de a întrezari undeva (de ce nu în fictiune, ca o prelungire a vietii?) o oaza de emotie luminoasa”, ne-a spus lector univ. dr. Nicoleta Popa Blanariu, de la Universitatea “Vasile Alecsandri”, partener al Festivalului.



Festivalul a avut si o componenta de cercetare coregrafica, prin includerea prezentarilor „work in progress” ale artistilor rezidenti în cadrul programului „ArtistNe(s)t” (subsumat, în acest an, proiectului „E-motional: rethinking dance”), Sintija Silina din Letonia si Ana Trincao, din Portugalia, în vederea unei abordari interdisciplinare, cu proiectele “breath management” si “Event”, ale caror prezentari informale s-au dovedit reusite la toate componentele.

Faptul ca dansul contemporan prinde aripi, si la noi, o demonstreaza numarul mare de spectatori, la spectacolul de deschidere – “Signals of the Real”, de la Teatrul Municipal “Bacovia”, pe 23 octombrie, unde protagonisti, intr-un spectacol bilingv, unic, complex si inovator, au fost artisti din Australia, Bucuresti, Constanta si Bacau, in regia unui maestru al genului, Geoffrey Sukes (Australia). A fost unul dintre cele mai interesante productii artistice de gen vazute in Bacau in ultimii ani. Un concept interesat – “Drift” – a fost cel al artistelor Timea Kovacs si Alexandra Girbea – România, rezultat al unei rezidente in Luxembrug, oferita de Centrul “George Apostu”.

„Dansul este o parte a istoriei omului, fie ca vorbim de dansul ritualic, clasic, modern sau popular, fie ca vorbim de dansul contemporan, care, preluând câte ceva din toate celelalte, este o reprezentare a lumii la timpul prezent.”
Geo Popa, director al Centrului de Cultura “George Apostu”

Giovanni Zazzera (Luxembrug), cu “If I had…” (“Daca as fi…”), a incheiat festivalul, al carui mesaj a fost extrem de sugestiv: “stim ce vrem, unde vrem sa ajungem, dar nu stim niciodata daca rezultatul va fi cel sperat.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri