Nenorocirea s-a petrecut în satul Mileştii de Sus, din comuna Parincea. Un individ de 40 de ani, tatăl a trei copii, cu vârste de 3, 5 şi 7 ani, a mers miercuri dimineaţă la o secţie de poliţie din municipiul Bacău şi le-a spus agenţilor că şi-a omorât nepoata, o copilă de 3 ani, care se afla tot în grija lui şi a soţiei lui, pentru că mama micuţei este plecată la muncă în străinătate.

Când s-ar fi produs tragedia, soţia suspectului era plecată la Bacău aşa că el a fost singur acasă cu cei mici. Imediat după denunţ, s-au trimis echipe la faţa locului, iar fetiţa a fost găsită moartă într-un geamantan.

În comună au ajuns criminaliştii, ofiţerii de la Investigaţii Criminale şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care au început ancheta.

„Nepoata stătea aici de când avea vreo jumătate de an. Din spusele celor care au fost acolo, era un copil mort într-o geantă”, spunea Alexandru Iftime, localnic.

„Am sunat-o pe sora mea şi i-am spus că i-a murit fata. Ea este plecată la muncă în Cehia şi a lăsat-o aici pe cea mică. În ultimul timp se înţelegeau bine şi nu pot să-mi dau seama ce a fost în casa lor”, spunea şi Marius Ciubotaru, unchiul victimei. Când a aflat ce s-a întâmplat, soţia suspectului a venit într-un suflet acasă.

„Copiii i-am lăsat în grija soţului. Când am plecat eu toţi copiii erau bine, toţi patru. L-am întrebat acum ce s-a întâmplat şi mi-a zis că „m-am nenorocit pe toată viaţa»”, povestea Irina Olteanu.

Individul bănuit de crimă a fost încătuşat şi dus la audieri. El a recunoscut că a lovit-o pe cea mică, dar şi că cei trei copii ai săi au fost de faţă.

„Am fos beat ţeapăn, de aceea. Am lovit-o cu palmele”, a mărturisit suspectul.

Autorităţile locale i-au preluat pe ceilalţi minori şi cel mai probabil, pe timpul anchetei penale, ei vor fi în grija Protecţiei Copilului.

„Am scos din casă cei trei copii care erau în viaţă şi i-am adus aici la primărie şi sunt în stare bună. Părinţii lor s-au înregistrat cu domiciliul la noi în Parincea în 2016, iar copiii nici n-au fost înregistraţi la primărie pentru alocaţie. Mama copilului mort este plecată în străinătate”, a declarat şi Sorin Roşu, primarul comunei Parincea.

Trupul neînsufleţit al micuţei a fost ridicat şi transportat la Morga pentru ca legiştii să facă necropsia şi să stabilească cauza decesului.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Sa dea Dumnezeu aceiasi soarta so aiba criminalu.nu cunosc fetita dar am un inger acasa de aproape un an si imi doresc din suflet ca Dumnezeu sa faca dreptate.sai dea Dumnezeu dupa inima si sufletul lui.inger scump sa te ierte DOAMNE DOAMNE

  2. Dumnezeu sa ii dea putere mamei sa poată trece peste asta si am un băiețel de 5 anișori nici nu vreau sa ma gândesc la asa ceva. Un ingeras nevinovat sa stins si a pierdut lupta cu viața. Acel tiran merita pus la zid si împuscat.

LĂSAȚI UN MESAJ