Corina Pricope a pierdut postul de director executiv al APM Bacau

5


Corina-Neli Pricope, fostul director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau, s-a întors acasa din detasarea de circa doua luni la conducerea Agentiei pentru Protectia Mediului Caras Severin, dar pe un post inferior.

„Doamna Corina-Neli Pricope – ne-a declarat purtatoarea de cuvânt a institutiei bacauane, Maria Ionos – s-a întors pe functia de sef Serviciu monitorizare laboratoare. Doina Mihordescu are în continuare decizie de delegare a competentei pe functia de director executiv al APM Bacau, pâna la organizarea concursului pentru ocuparea postului de director. Nu stim când se va organiza acest concurs.” Doctor în stiinte, înca din 1997, Corina-Neli Pricope detinea functia de director la APM Bacau din 2009.

Detasarea pe un post vacant tocmai în celalalt capat de tara a directoarei APM Bacau, la sfârsitul lunii martie, a parut din capul locului nefireasca, având în vedere distanta între Bacau si Caras Severin, mai ales ca la APM Bacau s-a gasit solutia preluarii atributiilor de director de catre Doina Erzsebet Mihordescu, sefa Serviciului Avize Acorduri Autorizatii.

Detasarea a trezit, evident, si interesul presei banatene. Express de Banat scria ca fostul director de la Caras Severin, Sebastian Purice, fusese numit rapid subprefect, iar aducerea unui director tocmai din Bacau era pusa pe seama neîntelegerilor politice pentru functia vizata. Acum, masura pare mai mult un tertip pentru eliberarea postului de director la APM Bacau. Poate, ca si în Banat, tot din cauza unor „neîntelegeri politice”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Mizerie tipic PSD !
    Au alungat-o pe Corina Pricope la Cras Severin ca sa o forteze sa renunte la postul de sef. Perioada de „detasare” este de maxim 6 luni pe an. Apoi incepeau cu alte presiuni ca sa lase postul liber.
    Pacat Corina ca nu ai renuntat de la inceput. Te-ai chinuit 2 luni degeaba.
    Oricum ti-ar fi facut zile negre pina lasai postul liber.
    Asa se schimba din functie un functionar public care a dat un examen pe un post de conducere.
    Traiasca dl Ponta si conducerea inteleapta de partid si de stat !!!

  2. nu iti trebuiesc mari aptitudini politice ca sa constati ca in pnl Bacau este un razboi in toata regula.cu asa lideri asa rezultate.cu un ionel palar (un infantil politic si carator de geanta a lui stavarache) si cu o tudorita lungu (fara viziune politica si care a pierdut toti cei 18 primari pdl) psd va cistiga tot in judetul Bacau la alegerile de anul viitor.cum poti sa spui ca faci opozitie psd-ului in Bacau cind tu tii un neica nimeni pe nume de claudiu nastase vicepresedinte la consiluil judetean.cu poti tu sa fortezi niste oameni sa taca si ii ameninti cu excludera din partid cind simt realitatile si isi spun punctul de vedere.razboiul mocnit din pnl este mult mai mare decit a aparut in presa si in curind nu va mai putea fi controlat.membrii care nu il mai doresc pe stavarache candidat la primarie se inmultesc iar ,,datornicul” palar este depasit total de situatie.in cealalta tabara tudorita si cu draganuta ,,lucreaza ” doar pt ei ,vor sa devina parlamentari si nu ii intereseaza soarta membrilor afiliati la noul pnl.cei de bucuresti stiu de situatia create la Bacau dar nu au ce face.vin constata si pleaca…

  3. Pacat de ce i se intampla Doamnei Corina Pricope, o persoana foarte bine pregatita, Si Doamna Mihordescu are cunostintele necesare dar abilitatile de sef sunt in favoarea Doamnei Pricope. De ce oare oamenii buni nu sunt tratatati pentru valoare si sunt tratati pentru aparteneta politica ? Rusine celor care iau hotarari tinand cont doar de interese. Bine a spus ” marian” cel dinaintea mea, ca si la anul , la alegeri tot cu cei de acum ne vom alege. La Bacau, celor care conduc acum nu li se poate intampla nimic , ei au fost si sunt mai presus de orice lege ! Ce fac cei de la DNA oare nu vad, nu citesc, nu aud ce si cum se cheltuieste banul public in judetul Bacau ?

  4. Stavarache ar trebui sa aiba bunul simt sa se retraga !!!!!!!!!!!!!!!!!! Cine il mai voteaza ! Si cei care ii cara mapa ar trebui sa il sfatuiasca in acest sens !!! Nici nu se mai pune problema unei candidaturi !!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ