19 martie 2024
EconomieChimcomplex preia active ale fabricii de hârtie din Dej

Chimcomplex preia active ale fabricii de hârtie din Dej

măsura face parte din strategia înființării Companiei Române de Chimie, cu trei platforme: Chimcomplex, Oltchim şi Someş Dej

Societatea Chimcomplex Borzești, membră a Grupului Societățile Comerciale Române (SCR), a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia pachetului 1 din activele fabricii Someş Dej, societate aflată în insolvență. Platforma Someş cuprinde 40 ha de teren şi construcţii industriale, la care se adaugă serviciile adiacente (staţii de tratare a apelor, staţii electrice, depozite, depoul CFR, infrastructura rutieră etc.).

Cu această măsură s-a încheiat, la Chimcomplex, strategia de investiţii şi dezvoltare pentru anul 2016. Pentru anul 2017, Chimcomplex este pregătită pentru achiziţia activelor funcţionale ale combinatului Oltchim, iar împreună cu platforma de la Dej va dezvolta noi afaceri în domeniul chimiei sării, constituind astfel Compania Romană de Chimie (CRC) pe aceste trei centre logistice distribuite naţional.



Pe direcţia afacerilor specifice fostului combinat Someş Dej, respectiv producţia de celuloza şi hârtie, echipa de management de la Chimcomplex a finalizat negocierile cu un partener de specialitate din domeniu, iar după un an de investiţii va reporni împreună cu acesta, în prima etapă, fabrica de hârtie unde va angaja, în total pe ambele divizii, 400 de salariaţi.

Grupul SCR a promis că va emite, ulterior, un comunicat referitor la istoria insolvenței societății Someş şi cauzele ei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri