Noi vrem asfalt!
Una dintre batrânele cartiere ale Bacaului, alipite orasului cu multi ani in urma, a fost si mai este inca ignorat din planurile urbanistice de modernizare, cu toate ca, mai ales in campaniile electorale, candidatii la functia de primar al municipiului le-au promis locuitorilor ca vor intra, si ei, in rândul lumii civilizate. Caravana DESTEPTAREA a oprit aproape in fiecare an in acest cartier, consemnând de fiecare data, cu obiectivitate, impreuna cu cetatenii din cartier, diferentele dintre vorbe si fapte. Este adevarat ca, in ultimii 5-6 ani, fata cartierului s-a schimbat semnificativ, multe strazi au fost asfaltate, trotuarele refacute cu pavele, au fost inlocuite retelele de apa si canalizare. Oamenii au remarcat si apreciat efortul municipalitatii de a-i scoate la lumina. Inundatiile din ultimii ani, unele lucrari facute fara o documentatie tehnica riguroasa, cu unele deficiente de proiectare si executare, amânarea lunor lucrari de asfaltare, au creat si creaza inca destule nemultumiri in rândul unor locuitori, platitori, si ei, de taxe si impozite la nivelul celor din buricul târgului.
Am luat cartierul la pas, am stat de vorba cu oamenii si, de fiecare data imi spuneau ca traiesc inca cu promisiuni si, pentru exemplificare, m-au indrumat sa bat si marginile cartierului, sa vad, sa filmez conditiile in care traiesc zeci de familii.
Strada Tineretului strajuieste cartierul la Sud, una dintre cele mai lungi strazi, cu o circulatie intensa, deoarece la capatul de Nord functioneaza mai multe sociatati comerciale, a ramas neasfaltata. “Au uitat-o cred, nu o mai asfalteaza in veci nimeni. A trecut primul val, de acum asa ramânem, sa matahaim prin noroi. Când ploua, curge apa ca pe Bistrita. Este strada tineretului, nu mai vezi un tânar pe aici”, ne spune un locuitor cu domiciliul incert. Nici Dragos Voda, descalecatorul, nu are o soarta mai buna, balti, gropi, cu o retea de apa de 80 de ani, canalizarea infundata. Am ramas surprins ca oamenii de pe aceasta strada au refuzat sa-si decline identitatea, ba, unii, m-au amenintat cu pietre daca ii filmez si fotografiez. Civilizatia nu se importa, ea creste in propria gradina. Pacat. Cruce cu Tineretului si Independentei face strada…Gloriei, a carui istorie nu are nimic in comun cu denumirea, fiind trecuta de locuitorii ei la capitolul esec, infrângere. Daca ar fost sa iau de buna afirmatia de acum trei-patru ani a reprezentantilor administratiei locale, lista strazilor neasfaltate ar fi trebuit inchisa, insa…”Mergeti la celalalt capat al cartierului, acolo sa vedeti modernitate”, mi-a zis o femeie fara prea mult chef de vorba. Poetul taranimii, George Cosbuc, daca ar mai fi trait, ar avea subiecte pentru inca un volum de poezii, in care dominanta ar fi starea strazii care ii poarta numele, iar titlul ar fi “Noi vrem asfalt”. “S-au asfaltat strazile cu o circulatie mai slaba, cu mai putine case, iar cele cu trafic greu, dens, au ramas neasfaltate”, ne pune Maria Ioftea, de pe Brândusei, strada care pleaca din fata vilei domnului Marius Stanila. Nu stiti cine este domnul pe care l-am pomenit? Nu se poate! Pe Brândusei este jale, nu am mai vazut o asa strada in tot judetul. Ea pleaca de la pandurul Vladimirescu si sfârseste lamentabil in Abatorului. “Patru primari au trecut pe aici, toti au promis ca vor asfalta strada, ca putem avea incredere in cuvântul lor, sa le am votul. L-am dat la toti si noi am ramas cu lacul in poarta. Acum le-am spus ca daca nu o asfalteaza anul asta, o fac degeaba, ca eu plec, nu mai apuc asfalt in fata casei”, zice dulce-amar Gheorghe Untea, de 80 de ani. Ma intorc la baza incarcat de amaraciunea oamenilor, nu inainte de a-l vizita si pe B.P.Hasdeu, la fel de inglodat, cu inima rupta de suparare, ca atunci când a pierdut-o pe Iulia: capace de la canalizare lipsa, pericol de accidente la tot pasul, cu oameni a caror sperante au prins mucegai de atâta asteptare.
Cartierul CFR nu mai este ca acum 4-5 ani, dar, spun locuitorii lui, mai are nevoie de vreo 10 pentru a fi la nivelul a ceea ce clameaza administratia locala: un cartier european.
Lucrare de mântuiala pe strada Militari
“Sa vina sa ne contrazica!”
“Cei care conduc primaria municipiului au uitat de cartierul CFR. Si uita tot timpul. Se prezinta inainte de alegeri, fie la adunarile de la scoala, fie la adunarile de la biserica, ne prezinta fel de fel de programe si nu fac nimic. Iarna ii suni in fiecare zi ca sa deszapezeasca, vara, sa ridice gunoiul! Si-aduc aminte de noi numai inainte de alegeri,” sustine Nicolae Nechita, extrem de suparat. Au facut lucrari, dar le-au facut prost, acuza barbatul. Au turnat asfalt, dar “nu au mai turnat beton pe lânga canal.” Intri cu masina in gaura, s-a terminat! “Majoritatea strazilor asfaltate sunt asa! E un cartier uitat de edili municipiului Bacau. Nu au decât sa se supere, asta-i realitatea! Sa vina sa ne contrazica! Cum ne pot contrazice? Facând ceea ce au promis. Au promis, ca si ceilalti, din Gurvern, dar nu au facut nimic. Zero barat! Si-au rezolvat problemele personale si au ramas in functie.” Am descoperit, intr-adevar, câteva strazi asfaltate, intre care Militari si Doctor Istrate, pe care gurile de scurgere si caminele de vizitare erau sub nivelul strazii si isi indeplineau cu succes rolul de gropi. De pe strada Militari, au disparut si capacele: “Le fura pentru fier vechi, doar nu pentru altceva! Cei de la Comunale le inlocuiesc, apoi iar dispar”, arata Dumitru Vrabie. Ion Pradaes, care se considera batrân, e multumit ca strada Militari a fost asfaltata: “Poate altii, mai tineri, vor mai multe, dar noi suntem modesti.” Mai grav e ca reteaua este subdimensionata: “Conducta de colectare e la un metru adâncime, nu avem panta si nici nu face fata, afirma Ion Botezatu, de la nr. 58. Când ploua mai mult si creste pârâul, apa iese la mine in baie, prin WC.” De ce? “Pentru ca au facut o lucrare de mântuiala!”
Pasajul subteran din Gara a ajuns o ruina insalubra
Pasajul subteran din Gara Bacau a intrat deja in legendele tenebroase ale Bacaului. Locuitorii din Cartierul CFR prefera sa se aventureze peste liniile ferate si printre garniturile de tren, ca sa ajunga in oras, la serviciu, la cumparaturi sau la vreo farmacie, decât sa se riste in intunecimea de pestera muceda si mizerabila. Iar daca ziua poate doar vreun curajos ar putea razbi prin pasaj, noaptea nici nu poate fi vorba, fiindca e intuneric deplin. Chiar de la intrare se simte cum din adâncurile pasajului rabufneste un miros greu, de urina. Treptele si buna parte din pasaj sunt inundate de apa care patrunde prin tavan. Instalatiile electrice sunt distruse si atârna pâna la podea, peretii sunt murdari, iar tavanul coscovit, de pe care a cazut tencuiala pe mari portiuni, pare ca sta sa se prabuseasca. “Acest pasaj e o sursa de infectie si o rusine. Trecem cu greu peste linii, dar suntem atenti. Am auzit ca CFR-ul ne poate amenda cu 5.000 de lei daca trecem printre trenuri, dar nu avem alta cale. Pasajul acesta parca ar fi o lipsa de respect pentru aceasta populatie, care e destul de imbatrânita”, spune Vasile Chiriac. Si oamenii din Magura sau Margineni, care iau microbuzul chiar din fata pasajului, se plâng ca sunt obligati sa ocoleasca si sa-si riste viata trecând printr-un loc nepermis. “Noaptea nici nu poate fi vorba sa trecem prin pasaj, iar ziua am mai trecut rar, dar numai in grup, ca ne e frica. Am auzit ca un profesor a fost batut aici de i-au scos dintii”, spune Geta Spânu.Responsabili pentru intretinerea pasajului sunt CFR si Primaria Bacau, proprietarii de drept, care nici nu si-au facut treaba, dar nici nu au facut fata vandalilor care au distrus calea de acces.
Trafic intens prin CFR
Lucrarile de la podul Margineni au dus la inchiderea totala a circulatiei pe pasarela iar, acum, cine vrea sa ajunga din aceasta comuna sau dinspre Moinesti in Bacau si invers au la dispozitie strazile din cartierul CFR. Cea mai circulata artera este de departe strada Gheorghe Donici, unde masinile trec una dupa alta. Oamenii care locuiesc in zona au simtit cel mai bine cresterea valorilor de trafic, iar unii dintre ei ar vrea ca Politia sa impuna o restrictie de viteza, mai ales pentru autovehiculele de marfa. „Problema este ca trec si masini de tonaj mai mare, casa are aproape 100 de ani si se zdruncina. Daca s-ar putea sa intervina Politia, Primaria si sa faca restrictie la viteza, macar pentru portiunea de la abator pâna unde se termina casele. Locuintele sunt vechi si ne fac probleme. Dupa ora 21.00 nu mai e chiar asa aglomerat, dar de pe la ora 4.30 – 5.00 numai in presiune si viteza”, ne-a spus Corneliu Ursachi. Greu este si pentru pietoni. Acestia trebuie sa traverseze strada cu mai multa atentie si obligatoriu doar pe la trecererile de pietoni care, ce-i drept, nu sunt suficient de bine semnalizate. „Pietonii trebuie sa aiba mai multa grija acum, daca nu, cam te calca. Mai sunt si soferi grabiti, care apasa mai mult acceleratia pe varianta asta, care e cam ingusta. Trebuie sa traversezi numai pe trecere, ca sa nu ai probleme”, spunea si Ion Ioja.
“Nu avem o crâsma!”
Locuitorii din Cartierul CFR reclama aceleasi vechi probleme: nu au piata, farmacie, servicii. “Sa ne faca piata, sa ne aduca farmacie! Ne-au promis ani la rând, dar nimic. Suntem atâtia locuitori aici! Pentru o banala aspirina trebuie sa treci calea ferata”, reclama Olga Onea. Din vechea piata au ramas doar mesele, stâlpii si acoperisul. Spatiul de depozitare apartine unei firme care face stingatoare, iar vopseaua rosie le repugna locuitorilor: “Uitati cum arata piata, parca se omoara oameni, aici! Unde-i protectia mediului? Vin batrânii cu brânza si smântâna si ii alunga. Nu le da voie!”, povesteste femeia. Au aparut, insa, si probleme noi: “Sa ne faca o crâsma! Avem de toate, dar nu avem crâsma. Ca sa beau un coniac trebuie sa ma duc pâna la gara!”, se plânge Ion Smarandescu. “Asta ne mai trebuia, crâsme!”, spune Gheorghe Vulpe, revoltat. “Sa faca un atelier de cizmarie, un atelier de frizerie, o farmacie, nu crâsme!” Dar acestea sunt ateliere private, iar infiintarea lor nu intra in sarcina Primariei Bacau: “E adevarat. Nu este vânzare si toti fug. Degeaba ne suparam noi, nu avem dreptate. Asta e democratia. Iti place, bine, nu, tai-o!”
Domnul Vrabie, morarul din cartierul CFR
N-o fi având cartierul CFR farmacie, piata sau o cârciuma unde oamenii din zona sa mai stea la o un rachiu si sa dezbata problemele actuale ale tarii, dar are moara. O moara micuta de furaje, in capatul strazii Tudor Vladimirescu, acolo unde se termina si asfaltul. Este inchis, dar pe o pancarta mare agatata de gratie este scris mare numarul de telefon al morarului. Nici nu apucam sa sunam ca domnul Vrabie isi face aparitia. Coboara din masina si se uita nedumerit. Nu vede sacii. Ce-o fi zis in mintea lui? |stia nu-s clienti. De fapt, clientii sunt tot mai putini. Oamenii nu mai tin animale, carutele nu au voie in zona in care locuieste dânsul pentru ca e la oras si mai are si ceva concurenta in zona. Chiar daca nu câstiga mare lucru, nu vrea sa renunte. Micuta afacere ii mai umple timpul. „Am deschis moara in anul 2002, când pe lânga serviciu am zis sa fac si asa ceva ca sa am ocupatie. Clientii erau foarte putini atunci, foarte putini sunt si acum. La inceput, pâna a aflat lumea, venea un om pe saptamâna. Vin cu caruciorul. Facem doar pentru animale. Furaje pentru prepelite, pentru pui. Daca are cineva purcei mai facem si pentru purcei. Ultima chitanta am taiat-o pe data de 1 aprilie. De atunci, nimic”, spune Nelu Vrabie. A cumparat utilajele la mâna a doua, constructia este facuta de mâinile lui, nu plateste chirie si, pentru ca ii place ceea ce face, vrea sa ramâna pe piata. „Nu o inchid. Nici macar n-am facut un calcul sa vad daca mi-am scos investitia. Cu asta simt ca fac ceva”, a mai spus morarul din CFR.
Meserie pe cale de disparitie – legator de carti
“Sunt de loc din Horgesti, dar m-am casatorit in Bacau. E adevarat, de mic copil am fost fascinata de carti si mi-am dorit sa traiesc o viata in lumea lor. Asa ca in 1975 m-am inscris la Scoala profesionala de poligrafie de la Bucuresti pentru a ma specializa in aceasta meserie. A fost foarte greu. Sa pleci in Capitala, fata de la tara, dar am rezistat pentru ca mi-am dorit sa fac asta”, ne-a spus sincer. Dupa ani de lucru in tipografiile Bacaului, a devenit legatorul de carte al Bibliotecii “C.Strudza”. Atelierul este in cartierul CFR, unde primeste ajutor doar de la Daniela Nistor, fostul ei ucenic, acum cu o vechime de 10 ani in domeniu. In tot acest timp, 35 de ani, prin mâinile Mariei Ciorcila au trecut sute, mii de carti. Pe toate le-a reconditionat, le-a cusut si lipit cu migala, le-a mângâiat si le-a redat viata, pentru ca ii sunt dragi. “Sunt ca si copiii mei. Am grija de ele, le pun coperti noi, din carton de balacrom”, ne-a mai marturisit. Singurele ei ustensile sunt foarfecele, cutitele, ciocanul, acele, ata de macrame, cleiul si aracetul. Mai are si un papser vechi (masina de taiat hârtie si carton) si o presa greoaie – aparate cu care lucreaza de când se stie. “Cel mai mult ma doare când imi vin carti, foarte multe carti, lipite cu banda adeziva, cu scoch sau cu diferite lipiciuri moderne, care mai rau fac. Important este ca fiecare sa aiba grija de carte, dar daca o rupe, mai bine sa ne-o aduca asa, decât sa o … «omoare» de tot”, explica. Chiar daca ochii i-au obosit un pic si au nevoie de ochelari, chiar daca, intre timp, tâmplele i-au albit frumos. E implinita. Si mândra ca exercita o meserie rara, pe care nu o poate practica oricine. Dar Maria Ciorcila reuseste. Are o dorinta: sa nu dispara meseria ei.
Vine, vine primavara!
Soarele care mângâia cartierul, vineri dimineata, i-a scos pe oameni afara, in gradini, la greblat uscaturile. Pamântul e moale si prea multe nu se pot face, insa, nerabdatori, satui de iarna, se bucura sa priveasca florile mai timpurii si sa constate ca unele au boboci. Narcisele, lalele si mai ales zambilele sunt marisoare. Câteva, rasadite lânga un perete insorit, spre sud, la adapost de curenti, deja au flori albastre. In centrul cartierului, locuitorii au plante exotice, arbusti ornamentali, alei de piatra. “Gradini frumoase gasiti si pe Militari, pe Alba Iulia si Ion Creanga”, ma indruma o batrânica. Unii gospodari au curatat trandafirii, altii s-au temut de frigul noptii si i-au lasat inveliti in frunze sau in pelerinele de plastic, care i-au ocrotit asta iarna. E timpul sa apara, pe terase, jardinierele. “Urmeaza sa scot ghivecele din casa, marturiseste Elena Matasaru. Am muscate, petunii si primule. Aici, pe lânga alee, am trandafiri si crini, iar dincoace, vor creste zorele cu floarea mare, albastra. Pe mijloc, am portolac. ” Dupa ce se va zvânta un pic pamântul, va scoate uneltele din magazie si se va apuca lucru. “Nici nu stiti cât de nerabdatoare sunt sa le vad inflorite!”
O lectie de gradinarit cu Mosu’
Pe Vasile Strepu, alias Mosu, cum ii spun cei apropiati, il vizitez de obicei pe la sfârsitul verii, când legumele lui dau in pârg. De data asta, am ajuns in fata casei lui intâmplator, fiind in cautarea unor frumoase gradini. Iar Vasile Sterpu a deschis fereastra, ne-a facut din mâna si ne-a invitat sa-i vedem rasadurile. “La <> se lucreaza, in celelate inca nu!” spune Mosu, si ne deschide usa. Are trei sere pe care le-a botezat cu numele nepotilor sai: Mariuca, George si Stefano. In prima, e cald de nu poti respira, dar rasadurilor asa le place. “Am facut focul asta noapte, dar s-a mentinut. Sunt in stadiul de repicat”, explica Vasile Sterpu, aratând cu mâna rasadurile. Si daca il tot sâcâim cu intrebari, ne explica tot procesul: “Am pregatit semintele, le-am dat deoparte pe cele bolnave, apoi am semanat in cutii. Au crescut pâna au ajuns in stadiul de repicare, când au aparut frunzele adevarate, primele doua fiind embrionare. Eu nu le pun in pahare, ci in cutii. Amestec pamânt cu mranita si cu nisip. Nu folosesc amestec de turba din cauza ca e acid.”
“Inima de bou” si “Ureche de elefant”
Din sera, ne duce, apoi, in depozitul de mranita si ne invata cum se da prin ciur, cât costa, cum se alege etc. Vasile Sterpu are, anul asta, 1800 de fire de ardei si rosii, din care va pastra doar 180. Celelalte sunt “pentru clienti”, niste clienti atât de vechi incât i-au devenit prieteni. Rosiile cu care se mândreste cel mai tare ajung la 1300 – 1500 g si sunt din soiul “Inima de Bou”, pe care l-a imbunatatit si l-a redenumit “Mariuca”. Mosu are, insa, si alte raritati: rosiile Tula, care sunt negre, foarte indicate in diabet, ardeii “Ureche de elefant” si niste ardei lungi, nu foarte iuti, numai buni pentru a acompania un gratar. De la cele care ne incânta gustul am trecut la cele destinate vazului: Floarea de Colt, in care Mosu este expert. Are zeci de ghivece si sute de plante pe care le ingrijeste cu pasiune si pe care le instraineaza greu. Totusi, mai face câte un dar daca vizitatorul nu poate fi recuperat altfel din starea de admiratie. In primavara asta, am aflat ceva: Mosu piseaza marmura si amesteca pulberea cu pamânt. Cica le face bine! Pâna la urma, usor, usor, ne apropiem de poarta. La plecare, un singur regret: ca inca nu au sosit rândunelele care isi au cuibul, de multi ani, la streasina casei Mosului.
Cartierul exilatilor – lectie deschisa de istorie
Cartierul CFR este o lectie de istorie. Intr-un spatiu relativ mic au fost “exilati”, la marginea Bacaului, barbati de seama ai istoriei si literaturii române, fara nicio noima, daca citim cu atentie placutele care definesc multe dintre strazile cartierului. Este bine pazit de Arcadie Septilici si Gheorghe Donici, iar in interior “locuiesc”, cu domiciliul fortat, Gheorghe Lazar, Dimitrie Cantemir, Gh. Asachi, Al. Golescu, George Cosbuc, Gheorghe Sincai, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Asachi, Pricopie Strat, Dragos Voda, A.D.Xenopol, Al. Vlahuta, Vasile Pârvan, Vasile Cârlova, dr. Istrati, gral Guse Stefan, B.P. Hasdeu. Nu stiu cine a fost “nasul” acestor strazi, insa aici se pot desfasura adevarate lectii de istorie. Pentru locuitorii acestui cartier, personalitatile care poarta numele strazilor nu mai inseamna mare lucru, ci doar un nume pe buletin, care le confera statutul de locuitor ai acestor strazi. Nu m-am hazardat sa pun intrebari a la Gaita: “Cine a fost Vasile Cârlova?” sau “Stiti ce opera fundamentala a scris Vasile Pârvan?”, si plec de la prezumtia ca celebrii poeti, istorici, ctitori de scoala, medici, eroi ai luptei pentru independenta tarii, sunt la inima celor care locuiesc in cartier. Se remarca concentrarea de militari, capitan Arcadie Septilici, comandantul unui excadron, din Regimentul 8 Calarasi, erou al Razboiului de Independenta, Gheorghe Donici, erou al Razboiului de Independnta, decorat cu Crucea Sf. Gheorghe, voluntar, la 67 de ani in Primul Razboi Mondial, cazut eroic, la 70 de ani, in luptele de la Robanesti, poate cel mai pilduitor exemplu de patriotism din instoria tarii. Consilier judetean, presedinte al CJ, deputat si senator, descendent al unor familii de boieri moldoveni, a trait la Valea Seaca si Tescani. In acelasi registru se nscrie si cpt. Procopie Strat, erou al Primului Razboi, a trecut Carpatii cu primul regiment al Aramatei Române, in 1918. Al. Golescu a luat parte la miscarea revolutionara de la 1848, in timpul domniei lui Al. Ioan Cuza a fost primul ministru al Cultelor, iar pe timpul lui Carol I a fost ministru al finantelor si apoi, pentru scurt timp (1870) prim ministru.
Dragos este cunoscut din cronicile moldovenesti ca descalecator în Moldova si primul ei voievod. Cronicile spun ca voievodul român, Dragos, fiind la vânatoare si urmarind un zimbru, a venit din Maramures la apa Moldovei, si placându-i locul, s-a asezat acolo si a populat tara cu români din Maramures. Generalul Stefan Guse a trecut de la “criminal” la erou in doar câtiva ani, el având un rol important in Revolutia din 1989. Pentru a completa tabloul destul de pestrit al denumirii strazilor din acest cartier, mai amintesc inca tre strazi: Militari, Independentei si Gloriei. Despre celelalte personalitati, ale caror nume au fost atribuite unor strazi din Cartierul CFR, copiii invata (imi place sa cred) la scoala, in gimnaziu si liceu.
