9 mai 2024
Prima PaginăCandidat cu ANI in cârca

Candidat cu ANI in cârca

Lucian Ciubotariu candideaza pentru un post de deputat, insa are grave probleme in ceea ce priveste incompatibilitatea

Cel mai mare liberal posibil din zona Itestilor, Lucian Manuel Ciubotariu, care s-a jucat de-a consilierul local in mandatul trecut si apoi ales consilier judetean la alegerile din iunie s-a aruncat in lupta pentru deputatie in Colegiul 3, sustinut de mentorul sau, Romeo Stavarache. De altfel nu e prima data când Ciubotariu se arunca in vâltoarea luptei pentru parlamentare, in 2008 acesta pierzând cu brio in colegiul in care a candidat. Si daca stam bine si analizam din 2008 si pâna astazi, Ciubotariu a devenit candidat etern, acesta candidând din toate pozitiile.

Lucian Ciubotariu a ajuns pe un colegiu unde batalia este apriga. Pe lânga ex-ministrul si senatorul Gabriel Berca, principalul tipograf al liberalilor se infrunta si cu nume grele ale scenei mediatice si politice. Este vorba de Florin Condurateanu, una dintre vedetele OTV si unul dintre apropiatii lui Dan Diaconescu, dar si de profesorul universitar Mircea Cosea, candidatul ecologistilor in Colegiul 3. Dar Ciubotariu conteaza pe sprijinul primarului Stavarache, care l-a tinut in brate de când a preluat functia in 2004. Doar ca inclusiv Stavarache sau oamenii acestuia ar fi trebuit sa se sesizeze macar putin vizavi de neconcordantele din declaratiile de avere ale lui Ciubotariu, de unde reies o gramada de aspecte care ar putea constitui obiectul de interes al unei anchete a Agentiei Nationale de Integritate.



In ofsaid din prima

Ciubotariu si familia sa au avut doar de profitat de pe urma apropierii de Stavarache. Societatile familiei au prosperat linistite si, mult timp, au avut contracte substantiale pe bani publici. Este vorba de Ludino Company, de preluarea cam pe sub mâna a pachetului majoritar de la Vinalcool SA, fapt care la un moment dat a fost cercetat inclusiv sub aspect penal in urma unei plângeri despe care nu se mai stie nimic. Sotia candidatului USL Ciubotariu a avut pe mâna alte doua societati: Tramigal Group si Inter Print, dar si-a vârât coada si intr-o a treia, respectiv Poliart New SRL, o alta societate care in iarna anului 2011 a executat pentru Primaria Bacau nu mai putin de 60.000 ilustrate de Craciun. Inter Print este axata pe actul tipografic din care au rezultat felicitari, publicatii ale Primariei, buletine de vot care au fost tinute la pastrare in spatiile de la Vinalcool si tot asa. Oricum, dupa ce a ajuns in Consiliul Local, Ciubotariu a fost depistat de cotidianul Desteptarea ca fiind incompatibil inca din prima zi, dar a durat mult mai mult pâna ce a intrat in legalitate, o data cu retragerea sotiei sale din actionariatul de la Inter Print care derula la acea vreme o serie de contracte cu autoritatile locale. La inaintare a fost bagata bona familiei, Irina Rusu, Gabriela Ciubotariu ramânând pe post de director general, dar toate datele de contact fiind de fapt ale Gabrielei Ciubotariu. Vorbim despre aceeasi Gabriela Ciubotariu, care astazi este trimisa in judecata pentru fapte de coruptie cu fonduri europene, partener de instanta in dosar fiind cumatrul primarului Romeo Stavarache, respectiv seful Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Constantin Apostol. Frauda cu fonsuri europene pentru care cei doi sunt trimisi in judecata depaseste 150.000 euro.

Declaratii cu dichis

Prima declaratie de avere a lui Lucian Ciubotariu a fost completata la finele lunii ianuarie 2008. In actul cu pricina sunt mentionate o casa de 190 mp si o alta cu anexe, un apartament si o casa de vacanta in comuna Itesti, terenurile aferente imobilelor mentionate, la care se adauga 2,5 hectare tot in Itesti. Tot cu aceasta ocazie Ciubotariu a declarat bijuterii de 20.000 de euro si un depozit de 100.000 lei la Trezorerie. la acestea se adauga vânzarea unui spatiu comercial in Bacau in august 2007, in valoare de 60.000 euro fara ca suma sa fie evidentiata la rubrica de venituri. La venituri figureaza pentru anul 2007 doar 30.000 lei, obtinuti din activitati agricole. Partile detinute de sotia sa la societatile InterPrint si Tramigal au fost omise din declaratia de interese, fiind amintite doar legaturile lui Lucian Ciubotariu cu societatile Compan, Vinalcool si Ludino, de la care, conform declaratiilor, a avut dividende de vreo 4.000 lei. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca din 2008 si pâna in prezent, Ciubotariu scrie negru pe alb pe declaratiile de avere, inclusiv cea obligatorie la depunerea candidaturii pentru deputatie, ca este administrator la Ludino Company, lucru interzis de Legea 161/2003 referitoare la incompatibilitati, lege ignorata inca din 2008 in calitatea de consilier local, dar si in acest an când detine functia de consilier judetean.

Tema pentru ANI

Declaratiile de avere si interese completate ulterior de Ciubotariu se bat adeseori cap in cap, ceea ce ar fi suficient pentru o analiza mai atenta a inspectorilor de integritate. Astfel, Ciubotariu declara in vara lui 2009 ca a cumparat o casa de 295 mp cu anexe de 86 mp si valoare totala de impozitare de 76.000 lei. In plus, sustine ca si-a imprumutat propria firma, Vinalcool SA, cu 557.444 lei, bani care, daca este sa luam in considerare declaratiile de avere precedente, nu prea aveau de unde sa apara. Depozitul la trezorerie de 100.000 lei e neatins in declaratia din 2009, iar in ceea ce priveste veniturile care sa acopere cheltuielile, incasarea unei chirii aferente uneia din case, fara sa fie precizata suma. Dar se consemneaza o dobânda anuala de 50.000 lei la depozitul de 100.000 lei la trezorerie, ceea ce il face pe Ciubotariu cel mai destept investitor, apelând la o forma de economisire cu o dobânda de 50% pe na. Poate doar in vise! De la Vinalcool, Ludino si de la Consiliul Local, Lucian Ciubotariu a luat in total 61.000 lei, iar sotia primeste de la Tramigal 14.000 lei. Conform declaratiei din 15 septembrie 2010, sunt amintite aceleasi venituri ca in 2009, respectiv 61.000 lei câstigati de Lucian Ciubotariu, 14.000 lei de Gabriela Ciubotariu, 50.000 lei dobânda la depozitul de la trezorerie. Doar ca depozitul s-a dublat, fiind de 200.000 lei. Tot in declaratiile de avere este mentionat faptul ca Ciubotariu vinde una dintre case firmei InterPrint, cu 175.000 euro si declara pentru a treia oara consecutiv vânzarea din august 2007 a spatiului comercial contra sumei de 60.000 euro. Fiind pasionat de afacerea pe care o patroneaza, Ciubotariu mai imprumuta o data Vinalcool, cu 442.556 lei, datoria societatii ajungând la cifra rotunda de un milion de lei, adica 10 miliarde lei vechi.

Declaratie de avere si interese 2008

Declaratie de avere si interese 2009

Declaratie de avere si interese 2010

Declaratie de avere si interese 2011

Declaratie de avere si interese 2012

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri