Barbatul acuzat ca si-a violat fiica vitrega a fost arestat preventiv

0


Judecatorii de la Judecatoria Bacau au admis propunerea procurorilor si au dispus arestarea preventiva, pentru o perioada de 30 de zile, a barbatului de 43 de ani, din comuna Tamasi, acuzat ca si-ar fi violat fiica vitrega, in vârsta de 15 ani.

Acesta a ajuns in atentia anchetatorilor dupa ce fata a mers la postul de politie din comuna si a sesizat ca a fost agresata sexual.

Barbatul ar fi recunoscut fapta si se pare ca a vrut sa se razbune pe mama adolescentei, care a plecat la munca in strainatate si i-a lasat in grija cei trei copii minori, pe care ea ii are dintr-o alta casnicie.

Toti copiii au ajuns in Centrul de Urgenta

De soarta copiilor se ocupa Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC), care a fost anuntata de politisti cu privire la acest caz.

„Minora in cauza impreuna cu trei frati de 13 ani, 7 ani si 4 ani au fost preluati de echipa noastra pentru a fi in siguranta, arata Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt al DGASPC. Initial, echipa pluridisciplinara a facut demersuri in identificarea unei rude a familiei care sa isi asume responsabilitatea cresterii si ingrijirii copiilor in cauza, dar fara rezultat.

Pe raza comunei Tamasi, judetul Bacau, nu au fost identificate alte rude ale familiei care sa isi asume responsabilitatea cresterii si ingrijirii copiilor in cauza, drept pentru care s-a considerat ca este necesara preluarea acestora in regim de urgenta”.

Asadar, cei patru copii au ajuns la Centrul de Primire in Regim de Urgenta Bacau. Aici, minora agresata va beneficia de sprijin si consiliere psihologica pentru a depasi trauma. DGAPC o va cauta, in continuare, pe mama sau o ruda care sa vrea sa-i creasca pe copii.

In functie de rezultat, va intocmi documentatia si va prezenta cazul Tribunalului Bacau fie cu propunere de instituire a unei masuri de protectie, fie pentru reintegrarea in familie.

Geta Panait
Silvia Patrascanu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ