19 martie 2024
ActualitateBarbat de 75 de ani, acuzat că a încercat să violeze o...

Barbat de 75 de ani, acuzat că a încercat să violeze o adolescentă

La data de 17.10.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului C.H., în vârstă de 75 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi pornografie infantilă.

În fapt, s-a reţinut că la data de 10.12.2016, în jurul orei 17:00, persoana vătămată minoră în vîrstă de 15 ani, la solicitarea mamei sale, s-a deplasat la domiciliul inculpatului C.H., pe care îl cunoşteau de mai multă vreme, cu scopul de a lua de la acesta o bucată de material textil din care să-i croiască o husă auto.

Ajunsă în faţa blocului unde locuieşte inculpatul, minora a fost chemată de către inculpat în rulota auto pe care acesta o deţine. Ȋn interiorul rulotei, după ce inculpatul a încuiat uşa de acces şi a tras jaluzelele de la geamuri, a oferit minorei băuturi alcoolice, aceasta refuzând să consume.



Minora a acceptat să bea suc dintr-un pahar, apoi a început să aibă ameţeli şi dureri de cap. Ȋn momentul în care a vrut să plece, minora a fost strânsă în braţe de către inculpatul C.H., care a sărutat-o şi a atins-o pe partea posterioară a corpului.

Ȋntrebat de către minoră ce face, inculpatul i-a răspuns că-i admiră frumuseţea, apoi i-a povestit despre relaţiile sale cu alte tinere şi poziţiile folosite în relaţiile sexuale. Ȋn tot acest timp i-a prezentat pe aparatul foto ce-1 avea în rulotă, trei fotografii pornografice.

Când minora s-a ridicat să plece, inculpatul a împins-o înapoi pe canapea apoi s-a dezbrăcat rămânând doar în lenjeria intima, moment în care minora 1-a lovit cu piciorul în zona inghinală, apoi a descuiat uşa şi a ieşit din rulotă. De la rulotă, minora a alergat către uşa de acces în scara unde inculpatul domiciliază, în încercarea de a lua legătura cu soţia acestuia, însă nu a reuşit fiind ajunsă din urmă de către inculpat.

Ȋntr-un final minora a fugit acasă, povestindu-i mamei sale cele întâmplate şi împreună cu aceasta a revenit la locuinţa inculpatului C.H., care nu a mai răspuns la interfon şi la telefon, iar ulterior a sesizat organele de poliţie.

Cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra mediilor de stocare ridicate de la domiciliul inculpatului C.H. au fost identificate mai multe materiale pornografice cu minori, respectiv imagini cu persoane de sex feminin în ipostaze sexuale explicite.

Menţionăm că la data de 10.12.2016, Parchetul de pe langă Judecătoria Bacău a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală iar prin ordonanţa din data de 07.07.2017 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect pentru savârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Prin ordonanţa din data de 18.09.2017 s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei in favoarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.

Prin ordonanţa din data de 06.10.2017 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspect pentru săvărşirea infractiunii de pornografie infantilă iar prin ordonanţa din data de 17.10.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.H. pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi pornografie infantilă.

La data de 18.10.2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.H. pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza a fost efectuată instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri