20 aprilie 2024
ActualitateBaraţi: Jubileu la Casa de copii "Sfânta Maria"

Baraţi: Jubileu la Casa de copii “Sfânta Maria”

Casa de copii “Sfânta Maria” a sărbătorit cu mare bucurie sâmbătă, 10 iunie, jubileul a 20 ani de la înfiinţare. La această festivitate au participat PS Petru Gherghel episcop de Iași, pr. Richard Büssing din Germania, precum şi alţi preoți, colaboratori sau sponsori ai acestei misiuni, din ţară sau străinătate.

Festivităţile care au avut loc cu această ocazie au cuprins: primirea oaspeţilor, Sfânta Liturghie celebrată în capela orfelinatului și masa festivă. Sărbătoarea a fost un nou prilej în care copiii şi tinerii beneficiari ai operei şi-au etalat talentele ca rod al muncii Surorilor Oblate Asumpţioniste, ale personalului laic şi voluntarilor colaboratori.

Principalul moment al jubileului unei opere caritabile nu putea fi decât celebrarea Sacramentului Carităţii, prezidată de episcopul de Iași împreună cu numeroși preoţi concelebranţi şi animată de corul casei de copii, care au adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru realizările din cei 20 de ani de activitate şi generozitatea binefăcătorilor.



La bucuria participanţilor au mai luat parte credincioşi nemți din Parohia “Maria Frieden” din Vechta, Germania care l-au însoţit pe pr. Richard Büssing în România la acest eveniment.

Mulțumirile surorilor care se îngrijesc de acest orfelinat sunt îndreptate la acest jubileu către toți cei care susțin financiar sau prin implicare activă existența casei de copii “Sfânta Maria”din Barați.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri