Bacău: Trei răniţi într-un accident rutier pe Calea Bârladului

15

Trei persoane au ajuns sâmbătă seara la spital, în urma unui accident rutier produs pe Calea Bârladului, din municipiul Bacău. Potrivit poliţiştilor, un şofer de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o maşină condusă regulamentar de o tânără de 21 de ani.

În urma impactului, cei doi conducători auto, dar şi mama şoferiţei, care era pe scaunul din dreapta, au fost răniţi şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău pentru descarcerarea lor.

„Garda de Intervenţie a fost solicitată în urma unui accident rutier soldat cu trei persoane încarcerate şi două autoturisme avariate. Am procedat la extragerea victimelor pe care le-am predat echipajelor de la Serviciul de Ambulanţă şi Smurd în vederea investigaţiilor la Unitatea de Primiri Urgenţe”, a declarat plutonier adjutant Sebastian Mancaş, din cadrul ISU Bacău. „Am auzit o bubuitură puternică şi am ieşit în stradă. Erau persoane încarcerate, dar nu ştiu cât de rănite erau. Au venit salvările şi le-au luat”, spunea un băcăuan care locuieşte în zonă.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale iar, în urma investigaţiilor, medicii au decis ca cei doi şoferi să rămână internaţi, având multiple traumatisme. Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe de sânge.

Tânăra de 21 de ani nu a putut fi testată din cauza leziunilor. Martorii spuneau că bărbatul de la volan ar fi fost preot. Poliţiştii fac acum cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate.

În urma impactului frontal maşinile au fost serios avariate

FOTO: Ionuț Unguru

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

15 COMENTARII

  1. Calea Barlatului e toata un santier ,te feresti de-o groapa dai in doua sau ajungi pe contrasens.Trebue trasi la raspundere si cei care au facut lucrari si au lasat gropile.

  2. Lasand la o parte ca omul consumase alcool,Calea Barladului este distrusa.In urma lucrarilor pentru canalizare a ramas dezastrul.Sunt zone unde nu poti merge decat pe contrasens, banda de mers fiind un sant acoperit cu pietre.Eu insumi fac acest drum de doua ori pe zi,cu viteza maxima de 40 km la ora.Pur si simplu rupe masina in doua.

  3. Domnilor , drumul ca drumul k la noi la români, dar cine a facut scoala de soferi oare nu stie ca viteza maxima in localitate e 50km/h??.
    A doua problema ,sa adaptezi viteza la conditiile de drum ( calea barladului nu e un drum de circulat cu 50).
    Si cel mai grav ,daca ai baut ,nu ai ce cauta la volan CLAR CA BUNA ZIUA.
    VEDETI ?? 3 CONDITII CARE AU FOST LA BAZA ACESTUI ACCIDENT….
    La cat de avariate sant masinile ,garantat viteza a fost superioara fata de limita maxima de viteza in localitate…
    Parintele daca e „unealta” lui dumnezeu oare e mai presus de lege ???
    Eu sant o persoana care nu ies nici macar in fata portii daca numai am gustat ,dapoi sa beau pana la 0,61.

  4. Fraților bărbatul cu Passatul e preot nu „ar fi fost ” cum scrie in articol..
    Era mort de beat și acul a rămas la 80km/h cu toate ca avea mai mult.
    Când la pus pe targa sa îl bage in salvare duhnea tot a rachiu..
    și noi dam bani la popi..

  5. O fi un preot cu multe cunostinte (pile) cand a fost vorba de preotul de la Margineni a-ti dat informatii cu lux de amanunte plus fotografie, desi nu a fost cu victime.Asteptam si in acest caz la fel.

LĂSAȚI UN MESAJ