5 mai 2024
EconomieAmenzi de 35.000 de lei, primite de comerciantii de lactate

Amenzi de 35.000 de lei, primite de comerciantii de lactate

18 firme care comercializau, printre altele, si produse din lapte, au fost verificate, luna trecuta, de inspectorii de la Perotectia Consumatorulor Bacau. Au fost verificate atât magazine mici din Bacau, cât si hypermarketuri sau supermagazine.

„Hypermarketurile sunt, de regula, primele unitati catre care ne indreptam controalele, intrucât aici se inregistreaza cel mai mare volum de marfa care se comercializeaza si traficul de clienti cel mai mare.

De regula, aceste unitati sunt puse la punct, probleme fiind doar la produsele aduse prin diferiti distribuitori. Insa, chiar si in aceste cazuri, responsabile sunt tot hypermarketurile”, a declarat Alin Nastasa, seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau.



In urma acestor actiuni, 16 dintre comercianti au fost sanctionati cu amenzi, totalizând 35.000 de lei, iar doi au primit doar avertismente. Masurile au fost luate intrucât produsele comercializate nu erau etichetate corespunzator(lipsa adresei producatorilor, lipsa procentului de grasime sau a ingredientelor, mai ales a celor care folosesc inlocuitori de lapte etc), sau nu respectau conditiile regulamentare de pastrare.

„La un comerciant din Comanesti, am gasit produse, aflate intr-o promotie, care erau expuse intr-o vitrina frigorifica la 18 grade, in loc de maximum 3-4 grade cu plus”, a mai spus Alin Nastasa.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri