Tragedie la Valea Seacă: Doi copii au murit în urma unui incendiu

- un băieţel de 9 luni şi sora lui de 2 ani au fost scoşi din casă şi duşi la dispensarul din comună, dar n-au mai putut fi salvaţi - cel mai probabil ei au murit intoxicaţi cu fum

1

Nenorocirea s-a petrecut luni dimineaţă, în comuna Valea Seacă. În locuinţa unei familii de etnie romă s-a iscat un incendiu, care a ars mai mult mocnit. În interior se aflau doi copii, un băiat de 9 luni şi o fată de 2 ani, lăsaţi nesupravegheaţi de mama lor, care a mers la marginea satului să aducă lemne. Dimineaţă aprinsese focul în sobă şi nu se ştie ce s-a întâmplat, dar când a revenit acasă a văzut că iese fum şi a strigat disperată la vecini să o ajute.

„M-am dus pe pârâu să iau nişte lemne, că erau verzi şi nu prea se aprindeau, iar pe copii i-am lăsat acasă. Pe cel mic l-am hrănit şi i-am lăsat să se joace. Când m-am întors am văzut fum în casă şi am strigat la vecini că este foc”, spunea Ioana Stan, mama copiilor. Un bărbat şi-a pus o pătură în cap şi a intrat să-i scoată pe cei mici din casă, dar din păcate era deja prea târziu. „Era mai mult fum decât flăcări. Copiii erau în pat, i-am scos afară, dar nu mai mişcau. Mama lor s-a dus săraca aici aproape să caute lemne, că este singură, şi când a venit a strigat că este foc”, povestea Liviu Mandache, vecinul care a intrat după cei doi fraţi.

„După ce i-a scos de acolo i-am luat în braţe şi am fugit cu ei la dispensar, dar nu mai mişcau deloc. Ea este săracă, vai de capul ei, dar avea grijă de ăştia mici”, spunea şi Elena Roman, vecină. Femeia mai are încă doi copii, o fată de 5 ani şi un băiat de 6 ani, care nu erau acasă în momentul tragediei şi îi creştea singură pe toţi, tatăl acestora fiind plecat în Spania. Se descurca greu şi locuiau într-o singură cameră. „Eu ştiu că avea grijă de ei. Era foarte amărâtă, dar le dădea de mâncare, le spăla hăinuţele, însă nu avea condiţii să-i crească”, spunea o localnică.

Pompierii au fost anunţaţi de eveniment, la fel şi medicii de la Ambulanţă, însă pentru minori nu s-a mai putut face nimic. „Garda de Intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Adjud a fost solicitată pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă de locuit din comuna Valea Seacă. Din păcate, odată cu anunţul am fost informaţi că au decedat şi doi copii. Incendiul a fost anunţat după ce vecinii au scos copiii din casă şi au ajuns cu ei la dispensar”, a declarat lt. col. Ovidiu Cărăşel, împuternicit şef Centru Operaţional la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Cauza incendiului este în curs de stabilire, însă cercetări au demarat şi poliţiştii din localitate.

Săptămâna trecută, trei fraţi, cu vârste de 4 luni, 1 an şi 7 luni şi 2 ani şi 8 luni, din comuna Parava, au pierit într-un incendiu iscat în locuinţă. Mama lor era plecată să aducă apă, după cum le-a spus poliţiştilor, şi a legat uşa pe dinafară cu o sârmă. Focul s-a iscat de la sobă, iar în scurt timp casa a fost cuprinsă de un incendiu violent. Cei doi copii mai mari ar fi încercat să iasă afară, dar n-au putut, fiind găsiţi căzuţi lângă uşă. Toţi au murit carbonizaţi, focul fiind observat, din păcate, prea târziu.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ