Actrita Teatrului Municipal „Bacovia”, Eliza Noemi Judeu, pleaca la Oradea

6


Prin actrita Eliza Noemi Judeu de la Teatrul Municipal „Bacovia” si spectacolul „Ich bin Ofelia”, Bacaul va fi reprezentat, in toamna acestui an, la cea de-a XXII-a editie a Festivalului de Teatru Scurt, parte a Festivalului International de Teatru Oradea, aflat la cea de-a IV-a editie. Evenimentul va avea loc la finele lunii septembrie, inceputul lui octombrie 2016, respectiv in perioada 25 septembrie – 2 octombrie, in concurs fiind selectate in total 17 productii teatrale.

Participant la editia din acest an a Festivalului International al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” (FIRD), Bacau, editie – a XI-A-, cotata ca fiind cea mai buna de pâna acum, spectacolul „Ich bin Ofelia” de Gertrud Fussenegger, in regia lui Sorin Militaru, scenografia Erika Marton si interpretarea Elizei Noemi Judeu, a obtinut Premiul pentru creatie feminina.

„Cu emotia ideii de premiera si cu gândul la Shakespeare, miza mea cu acest spectacol nu a fost festivalul (FIRD, n.r.). Miza mea a fost ca Teatrul Municipal Bacovia sa aiba o reprezentativitate in ceea ce priveste cei 400 de ani de Shakespeare pe care, in 2016, i-a celebrat intreaga lume teatrala… Nu poti gândi teatrul strict la nivelul vânzarilor de bilete si al entertainment-ului. Trebuie, mereu, sa ai si o miza culturala…

Ma bucur ca acest premiu a ramas in Teatrul Municipal Bacovia si sper ca Teatrul sa nu uite, si sper ca acest premiu sa atraga dupa sine revolta actului creator… Pentru ca sunt o adepta a revolutiei, consider ca Teatrul Municipal Bacovia are nevoie de un altfel de repertoriu, de punere in valoare a actorilor sai, sub cu totul alte forme decât au fost vazuti pâna acum…

Iar prin spectacolele mele private (Femei singure, Alcoforado Sound, Tacerile), cât si prin cele doua monodrame, Calin si Ich bin Ofelia, am incercat sa arat publicului un altfel de teatru. Sper ca revolutia mea sa continue nu cu teama, dar cu mult curaj. Cu emotie mai ales, pentru ca de fiecare data când am iesit la rampa cu aceste spectacole, nu teama m-a incercat, ci emotia transmiterii unor mesaje, iar publicul le-a primit asa cum nu visam… Deci se poate si un altfel de teatru!”, spunea Eliza Noemi Judeu, la scurt timp dupa realizarea spectacolului.

La Oradea, reprezentanta Teatrului Municipal „Bacovia”, prin „Ich bin Ofelia” va concura alaturi de colegii de la teatre din intreaga tara.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Doru Mares, secretarul literar al Teatrului George Bacovia e selector oficial a Festivalului din Oradea. Si, surpriza, a selectat-o pe Judeu.
    Mai lasati-ma cu fitele astea de mare actrita cu facultatea de teatru facuta la univ. particulara. Daca e asa talentata Judeu, de ce n-a facut facultatea la stat, la Bucuresti, sau macar in Cluj, de unde e ea?
    Marele talent al Clujului a facut facultate la Bucuresti, la particulara, la Hyperion.

  2. In dosarul ei de angajare parca actele spun ca a terminat la Hyperion (o facultate cu reputatie si la ora actuala ) cu licienta 10 la actorie la UNATC Bucuresti ( e de stat ??? ). Comprende „Vrajeala de port ” din teatru ?

LĂSAȚI UN MESAJ