Acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol

0


18 plase de pescuit monofilament au fost găsite de polițiști în zona unor lacuri de acumulare din județul Bacău, în urma unei acțiuni de preveire și combatere a braconajului piscicol. Polițiștii au întocmit două dosare penale și au redat mediului natural 15 kg. de pește.

La data de 4 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică și Secţiilor de Poliție Rurală Răcăciuni și Buhoci au acționat pentru prevenirea şi combaterea braconajului pisccicol.

În cadrul acțiunii, în zona lacului de acumnulare Bereşti- Sascut, polițiștii au depistat un bărbat de 56 de ani, care avea asupra sa două plase de pescuit tip monofilament cu care a pescuit ilegal cantitatea de aproximativ 15 Kg peşte specia plătică şi biban.

Peştele a fost redat în mediul natural, iar plasele de pescuit au fost distruse prin incendiere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere și utilizare a uneltelor de plasă tip monofilament.

De asemnea, polițiștii au identificat, pe malul lacului de acumulare, două bărci din lemn şi aproximativ 15 plase tip monofilament, care au fost distruse prin ardere.

În zona lacului de acumulare Răcătau, pe raza comunei Horgești, polițiștii au depistat în flagrant un localnic de 38 de ani, care avea asupra sa, într-un sac de rafie, o plasă de tip monofilament pentru pescuit cu lungimea de 50 m, latimea de 2 m, pe care intenționa să o întindă pe luciul de apa al lacului de acumulare.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de plasă monofilament.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ