Abuz la Liceul Sportiv: Unei eleve gravide i s-a cerut sa se mute din institutia de invatamânt

31


Preocupata mai mult de imaginea unitatii de invatamânt si ignorând drepturile elevilor, conducerea Liceului cu Program Sportiv din Bacau ar fi vrut sa „scape” de o eleva, de 17 ani, care a ramas insarcinata.

Parintilor fetei li s-a pus in vedere, in scris, ca fiica lor ar urma sa fie transferata la o alta unitate de invatamânt, in vacanta intersemestriala, din februarie, motivat de faptul ca eleva, data fiind „situatia” in care se afla, nu ar mai putea sustine probele de specialitate (sportive).

Mama adolescentei a considerat ca este un abuz din partea scolii si a sesizat Avocatul Poporului. Fiind un caz clar de incalcare a unor drepturi, institutia a trimis adrese liceului in care a atras atentia asupra nerespectarii prevederilor regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamânt preuniversitar.

„Elevii de la profilul artistic sau sportiv care nu au cel putin media 6 la disciplinele de specialitate sunt declarati «necorespunzatori» pentru aceste profiluri si sunt obligati sa se transfere la alte profiluri pentru anul scolar urmator, nu intre semestre, cum punea in vedere conducerea scolii. Am facut demersuri si, in cele din urma, conducerea liceului a inteles ca eleva trebuie sa ramâna in scoala pâna la sfârsitul anului”, explica Romeo Busuioc, expert Avocatul Poporului Bacau.

In acelasi timp, regulamentul prevede ca sunt declarati „amânati” elevii carora nu li se poate definitiva situatia scolara, daca au absentat motivat, cum este si cazul elevei insarcinate. Elevii declarati „amânati anual” isi vor incheia situatia scolara inainte de sesiunea de corigente (august).

„Nu este normal sa incalci dreptul unui elev de a-si continua studiile la o unitate de invatamânt, atât timp cât prevederile legale ii dau posibilitatea sa-si clarifice situatia scolara pâna la inceputul noului an scolar”, arata expertul de la Avocatul Poporului.

„… pentru sanatatea ei si a copilului”

Reactia directorului liceului, Dan Ciudin, ne-a explicat ca el nu a facut decât sa-i sugereze elevei sa-si intrerupa studiile un an, totul spre binele ei si al copilului, dar ne-a sugerat si noua ca nu ar fi bine sa publicam acest caz. Ne-a mai pus in vedere ca discutia a fost una personala, desi noi i-am solicitat un punct de vedere oficial.

„Eu m-am saturat! Sa faca reclamatie! Este un regulament. Eu ce sa fac? Eu am sa ma retrag si las Inspectoratul Scolar sa rezolve problema. Noi i-am sugerat copilei sa intrerupa un an pentru sanatatea ei si a copilului. Noi am vrut sa o ajutam, i-am oferit solutia cea mai buna ca sa poata sa aiba grija de copilul ei. Eu nu consider ca a fost un abuz.

Eu am luat in calcul toate riscurile, ca poate sa alunece, când era iarna, sa cada. Ea are scutire medicala pentru tot anul scolar 2015 – 2016. Eu ce sa fac in situatia asta? Daca s-a intâmplat «necazul» asta, asta e, s-a intâmplat. I-am propus sa mearga la un alt profil, dar ea vrea sa ramâna aici. Nu trebuia sa iasa scandalul acesta si nu cred ca ar trebui sa dati la ziar. Eu nu vreau sa apar cu nimic la ziar. Nu a fost o declaratie oficiala, ci mai mult o discutie personala”, a insistat directorul liceului.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

31 COMENTARII

  1. Ar trebui sa le fie rusine de prostia lor care afecteaza mai mult imaginea liceului decat de situatia tinerei. Am vazut si in facultate o fata insarcinat si care venea la cursuri fara a-si afecta situatia promovand toate examenele si chiar cu note bune.

  2. Nu trebuia publicat nu domnule director? Spre norocul dumneavoastra ca nu s-au publicat mult mai multe de genul …doar i-ati sugerat sa se mute?Domnisoarei si inca la alti elevi care au avut probleme de sanatate
    Nu vorbim de drepturile elevilor ….ca intrati in pamant …
    Spor la mai multe postari despre acest director
    O zi buna!

  3. Directorului îi sunt complet străine prevederile ROFUIP, iar incompetenţa îi este „suplimentată” de jalnice abilităţi de comunicare.
    Până la urmă, acesta este rezultatul numirilor fundamentate politic în structurile regionale şi locale din sistemul de învăţământ.

  4. Sa vedeti cum o eleva a trebuit sa renute la olimpiada de istorie pt a merge la un amarat de meci de handbal intre scoli pt ca directoru sa ia diploma, eleva a fost terorizata inclusiv in timpul simularilor pentru bacalaureat, a fost fortata sa dea buletinul pt a nu putea merge la olimpiada, si in timpul probei la geografie ei faceau presiune asupra elevei. sunt multe

  5. Ce e mai dureros?!
    Ca eleva, in afara dreptului de a invata, are dreptul si obligatia de a cunoaste responsibilitatea ce decurge cand apare un copil?!
    Ca parintii fetei nu au informat-o sau aceasta nu a fost ascultatoare sa urmeze prioritatile firesti varstei si anume studiile si mai apoi sexul(protejat)?!
    Ca scoala moderna se transforma din ce in ce mai mult intr-o institutie fara coerenta?!

    • Sa inteleg .ca in opinia dvs noi fetele avem de ales copii sau scoala…..dar daca le facem pe amandoua ce are? Din ce am citit parintii fetei o sustin si asta este de apreciat bravo lor ……ma sperie gandirea dvs ,ma sperie si mai mult cand vad .ca si the sunteti femeie

  6. nu poate sa faca un copil si sa isi vada si de carte? e dreptul ei sa aleaga, nu credeti? sau ar trebui data afara din scoala pt ca a ramas insarcinata? poate vreti sa o alungati si din oras, cu pietre

  7. A avea un copil este o optiune care trebuie sa aiba in vedere inclusiv posibilitatile de crestere si educare ale nou-nascutului.
    Mama-eleva poate si chiar TREBUIE sa-si vada de carte daca doreste sa aiba stabilitate materiala, dar din articol rezulta ca are scutire medicala pentru anul scolar 2015-2016.
    Nu trebuie data afara din scoala, partea delicata este ca astfel de mamici- minore aleg sa nu mai fie chiar atat de „atrase” de scoala, lasa bebelusii in grija familiilor de provenienta, iar parintii acestora sunt obligati sa ceara plasament, curatela, adoptie,….
    Maternitatea este o perioada mult prea importanta ca sa fie amestecata cu scoala (a se citi liceul in cazul de fata) si intotdeauna schimba ordinea de prioritati.

  8. Dragii mei , eu din articol înțeleg că această fată nu a fost dată afară din liceu, .(de ce fiecare interpretează cum vrea situația???)…ea are scutire medicală pe anul școlar 2015-2016, este liceu vocațional,…. cum poate promova un elev , (dar această fată are statut acum de mamă. și nu de elevă) la un liceu cu profil sportiv dacă nu face sport? este exact cum ar promova un surd la liceul de muzică, vorbim aici de licee vocaționale care au un regulament special, …ușor este să vă dați cu părerea, …studiați legea, legile mai bine zis, ….unde au fost părinții în această perioadă, unde a fost dirigintele în această perioadă….ce s-a făcut până în acest punct….este oare directorul vinovat???????din articol reiese că i-a oferit o alternativă, unde este abuzul?????la comentarii fiecare spune ce îl doare sau pe cine servește…

  9. Mutarea la un alt profil nu este o solutie de neluat in seama pentru domnisoara ramasa grea. Eleva -mama este nevinovata, tatal copilului este nevinovat, parintii sunt neprihaniti. S-au gasit vinovatii; profesorii, directorul, liceul. Eu zic sa se dea o noua lege; monitorizarea sarcinilor in evolutie de catre cadrele didactice.

  10. „Competentii” directori politruci!!! Madam Sotcan, se aude? Nu sunt singurele cazuri de incompetenta, prostie, rautate gratuita ale directorilor de scoli si licee. Votul colegilor ar trebui sa aiba ponderea cea mai mare in numirea/alegerea directorului, nu partidul sau ISJ!

  11. Unii abereaza in comentarii pentru simplul fapt de a se baga in seama. De fapt ce dezbateti aici? Directorul sau cazul? Ca mai mult criticati directorul. Protectia copilului de ce nu s.a sesizat in cazul acesta? Cei doi viitori parinti erau mibori cand s.a intamplat ” minunea”. Mama fetei incearca sa gaseasca alti vinovati pt vina ei? I se pare ca plodul ei nu are dreptul la invatamant dar a avut dreptul la acte sexuale cu un minor, fiind si ea o minora? Zic sa vedem de fapt cazul si cei implicati, nu cadrul didactic…

    • Alina, stai jos, esti proasta. „Act sexual cu un minor” este infractiune daca minorul are sub 15 ani. daca nu crezi, mergi de te uita in Codul Penal. In rest, sanatate si virtute, du-te ca vorbesti numai prostii

      • Da, de la 16 ani esti raspunzator de ceea ce faci, dar de la 16 la 18 ani cum se numesc copiii acestia? Nu cumva tot minori?! Deja se exagereaza in cazul acesta cu „abuzuri” si alte prostii. A luat-o cineva de mana si a exmatriculat-o? Fata are scutire medicala pe tot anul scoalar, iar anul scolar incepe la 1 septembrie si se incheie la 31 august.

        • Tu esti proasta in continuare. Infractiunea de „act sexual cu minori” se refera la persoane sub 15 ani. De la 15 la 18 ani, chiar daca sunt minori pot face sex fara nici o problema legala.

          Te intrebi unde e abuzul? fatuca, tu ai citit articolul? ca se spune clar acolo ca directorul a vrut s-o transfere la alt liceu desi nu avea o baza legala.

  12. Eu am fost elevul domnului director, am o facultate terminata, am ajuns om. Nu cred ca daca ar fi fost un „animal” s.ar fi comportat frumos cu noi..si ar fi facut atatea performante.. sa fim seriosi totusi.. principalii vinovati sunt cei doi si parintii, nicidecum directorul institutiei!!!

  13. se intelege ca se petrec mai multe lucruri necurate in acel liceu iar cei care scriu poate chiar sunt profesori sau elevi, poate ca cineva ar trebui sa ceara o ancheta si sa se vada care e realitatea, pana nu este foc nu iese fum.

  14. De legislatie si dezbaterea cu privire la minori iata cum suna prevederea din NOUL COD PENAL in vigoare:

    „ART. 220
    Actul sexual cu un minor
    (1) Raportul sexual, ……..
    …………………………………………………………..
    (3) Fapta prevazuta in alin. (1), comisa de un major cu un minor cu varsta intre 13 si 18 ani, cand majorul a abuzat de autoritatea ori influenta sa asupra victimei, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.”

    Deci:
    – minor esti pana la 18 ani, conform legii civile si penale
    – varsta matrimoniala este tot 18 ani, intre 16 si 18 ani cu avize medicale, incuviintare de la parinti, si avizul instantei de tutela
    – aici nu s-a vorbit de infractiune ci de faptul ca mama minora si eleva este impiedicata sa-si urmeze scoala, ceea ce, dupa cum rezulta din text nu este adevarat
    -daca tinerii pana in 18 ani vor sa traiasca „intens” atunci ar fi bine sa fie preveniti asupra efectelor in legatura cu scoala, familia, societatea, etc…..

    Referitor la titlul articolului, cata vreme minora este eleva la un liceu sportiv cum poate sustine probele sportive gravida fiind ?!

    • esti mai prost decat prevede legea.

      Sa o luam pe rand:

      sexul cu un minor intre 13 si 18 ani este infractiune daca „majorul a abuzat de autoritatea ori influenta sa asupra victimei”.

      varsta matrimoniala nu are nici o relevanta cu acest caz

      sa mori tu ca din text nu reiese ca eleva a fost impiedicata sa urmeze scoala?! Uite ce scrie in text: „Parintilor fetei li s-a pus in vedere, in scris, ca fiica lor ar urma sa fie transferata la o alta unitate de invatamânt, in vacanta intersemestriala”.

      cat despre intrebarea matale cum poate gravida fiind sa sustina probele sportive, raspunsul este tot in text: „regulamentul prevede ca sunt declarati “amânati” elevii carora nu li se poate definitiva situatia scolara, daca au absentat motivat, cum este si cazul elevei insarcinate. Elevii declarati “amânati anual” isi vor incheia situatia scolara inainte de sesiunea de corigente (august)”

      Data viitoare cand o sa aveti chef sa-l pupati in dos pe director, asigurati-va ca cititi bine un articol!

  15. Daca nu te repezeai asa furios ai fi vazut ca am facut precizarea cu trimitere la Codul Penal si la actul sexual in contextul in care s-a dezbatut tema varstei si nu a infractiunii.
    Citez: „– aici nu s-a vorbit de infractiune ci de faptul ca mama minora si eleva este impiedicata sa-si urmeze scoala”

    Da domnule, am recitit articolul si rezulta ca „in cele din urma, conducerea liceului a inteles ca eleva trebuie sa ramâna in scoala pâna la sfârsitul anului”dupa cum a explicat expertul de la instituitia Avocatului Poporului Bacau.

    • este un abuz sau a fost un abuz! liceul nu ar fi „inteles” ca face un abuz daca nu intervenea Avocatul Poporului si daca nu facea demersuri de mai multe ori cu adrese. Pt ca nu a inteles din prima sa respecte regulamentul!

  16. Domnule Director, oricum v-ati numi, cred ca intreg colectivul profesoral stia despre acest caz, de asemenea stia si ISJ-ul, banuiesc ca stia si preotul-profesor. Ati luat de unul singur decizia discutiei cu parintii elevei? Continutul discutiei a fost propria optiune? Nu incerc sa va disculp (sincer nu vad abuzul atunci cand incerci o reorientare a elevului!) dar simt ca aveti colegi extrem de „binevoitori” ! Cazul ‘elevei-gravide’ este o problema nationala si nu de ieri. Rezolvarea?…Precum spune Avocatul Poporului „…eleva trebuie sa ramâna in scoala pâna la sfârsitul anului”,”- asadar se consfinteste o stare si nu se indica masurile necesare pentru diminuarea numarului unor astfel de cazuri. Toate cele bune !

  17. Pe mine omu asta pe care voi il faceti animal si de cacat si etc pe mine m-a invatat sa ma leg la sireturi, am fost elevul lui 11 ani. Am jucat in liga 1 si liga a 2a in tara si acum joc in strainatate. Iar ca sa fac performanta a fost nevoie de seriozitate si duritate. Si dupa o sarcina ai nevoie de vreo 6 luni recuperare ca sa faci performanta.. si sa dai probe sportive. Si ca sa nu uit, va dau un ultim nume care a iesit om din mana domnului antrenor: Andrei Cristea

  18. DA este foarte clar ca directorul nu este agreat deoarece nu poate fi corupt ,deoarece le cere subordonatilor corectitudine,elevilor deasemeni….etc

  19. Sa fim seriosi! Comentarii de la sotia ‘dânsului’, care-i ia apararea din solidaritate familialā, am mai vazut! Nu este agreat din cauza mintii obtuze si rautatii, nu corectitudiii. Stim cu totii cat de ‘corect’ e domnul director! Cand prostul e si razbunator, atunci sa te tii bine! Si ‘domnul’ le are pe amandoua!

LĂSAȚI UN MESAJ