Spațiul de lucru e tot un drept al omului

Judecătoria din Moinești a devenit neîncăpătoare. Pentru unul ca mine, care, Slavă Domnului!, nu am prea intrat ca împricinat prin asemenea instituții, vestea este oarecum paradoxală. Nu prea știu cum e pe acolo.

Culmea e că la judecată tot am fost chemat odată, cu ani în urmă, chiar de o autoritate din Moinești, iar procesul unde putea să fie decât la judecătoria de acolo. Deși numai la judecătorie nu-mi ardea să ajung, n-am putut să nu observ cât de bine arăta sediul instituției, prin care, e drept, atunci nu se vânzolea prea multă lume.

Însă acum aud că volumul activităților Judecătoriei Moinești s-a cam dublat, iar judecătorii, grefierii și personalul auxiliar (probabil și împricinații) stau ca sardelele prin birouri, prin sălile de judecată. Ce să mai spun de arhive. Iar aceasta tot o situație paradoxală mi se pare, în condițiile în care și la Moinești populația s-a cam subțiat, iar activitățile din întreprinderi și instituții așișderea și, probabil, destule spații or fi rămas goale.

Sigur, tocmai la vremuri grele sunt instituții în care volumul activității crește, în tribunale și judecătorii, în spitale și în cimitire, de exemplu. Dar dacă cei din Judecătoria Moinești se plâng avan, de doi ani, de spațiu de lucru, că vor un sediu corespunzător, nu e de înțeles cum de nu se găsesc, totuși, soluții. Și, probabil, cei din Moinești nu ar fi singurii în această situație, pentru că, bunăoară, nici în Judecătoria Bacău nu cred că lucrurile ar sta mai pe roze, după cum arată.

Vedem cum deținuții dau în judecată sistemul penitenciar românesc pentru că nu au condiții omenești în pușcării, cum alți oameni au învățat să-și ceară in instanță drepturile la intimitate și altele asemenea. Oare spațiul vital la locul de muncă nu e tot un drept al omului, încălcat flagrant?

Însă, întotdeauna totul e până la bani, până la interese private și, de ce nu, și până la cele politice. La Moinești, care dintre acestea ar pune, oare, frână?