Educatie

5 octombrie – Ziua Mondiala a Educatiei. „Invatatorul si drumul lui spre succes”

Autor: | 05/10/2015 8
La intâlnirea de la Scoala „Al.I.Cuza” au fost prezenti membrii de marca si invitati ai Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau / foto: Ioan Bisca
La intâlnirea de la Scoala „Al.I.Cuza” au fost prezenti membrii de marca si invitati ai Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau / foto: Ioan Bisca

In toate scolile din Bacau, dar si din judet, luni, s-a marcat Ziua Mondiala a Educatiei, sarbatorita an de an, inca din 1994, in peste 200 de tari din intreaga lume. Anul acesta, cel putin in Bacau, aceasta zi a fost marcata prin diferite activitati si proiecte, poate mai mult ca niciodata, chiar daca in unele unitati de invatamânt s-a decis ca orele de curs sa fie sustinute in continuare, ca intr-o zi normala.

Asa ca, in jurul orelor prânzului in mai toate institutiile de invatamânt s-au desfasurat intâlniri cu ocazia acestei zile. Daca la Scoala „Ion Creanga” s-a lansat un proiect Erasmus cu aceasta ocazie sau la Scoala 10 Bacau, activitatile educative legate de aceasta zi au adunat laolalta elevi si dascali, la Scoala „Alexandru Ioan Cuza”, aceasta zi a fost aniversata printr-o intâlnire speciala. Organizata de Asociatia Invatatorilor din Judetul Bacau, cu incepere de la ora 12.30, in Amfiteatrul „Radu Beligan”, si intitulata „Invatatorul si drumul lui spre succes”, activitatea a reunit membrii fondatori, asociatii si partenerii acestei institutii de marca, care a depasit deja un secol de existenta (anul trecut a fost marcat centenarul).

Presedinta acestei asociatii, prof. Rodica Leonte, a inmânat celor prezenti diplome, insigne si medalii in set aniversar, ca piesa emblematica pentru aceasta ocazie. Au fost prezenti, ca invitati, reprezentanti ai Primariei Bacau – viceprimarul Radu Ababei, Inspectoratului Scolar – prof. Alina Pistol, inspector scolar general adjunct, Casei Corpului Didactic, Sindicatului Liber din Invatamânt, Universitatii „Vasile Alecsandri” – prof.univ. Costica Lupu, Directiei Judetene Bacau a Arhivelor Nationale – director Vilica Munteanu, Asociatiei „EuroCivica” – consilierul local Ilie Birzu.

„Tot cu aceasta ocazie am inmânat si diplome cu titlu de membru de onoare al asociatiei profesorilor Camelia Stamate, Daniela Birzu, Doinita Sârbu, Costel Paduraru si lectorului universitar Liliana Mita. A fost o intâlnire la ceas aniversar pentru care am batut special medalia centenara a Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau. Pe 24 octombrie ne vom intâlni iar, la Balul Invatatorilor.”
prof. Rodica Leonte, presedinta Asociatiei Invatatorilor din Judetul Bacau

Ziua Mondiala a Educatiei a fost inaugurata de UNESCO, pentru a marca semnarea, in 1966, a recomandarii facute de Organizatia Internationala a Muncii privind conditiile de lucru ale personalului didactic. Ziua nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor, ci este si un prilej de recunoastere a rolului pe care educatia in sine il are in orice stat.


8 Comentarii la “5 octombrie – Ziua Mondiala a Educatiei. „Invatatorul si drumul lui spre succes””

  1. Span
    06/10/2015 at 1:06 AM #

    s-au premiat ei intre ei!

    • Diaconu Ionel-Cătălin (aka sfetnicul)
      06/10/2015 at 10:31 PM #

      În urmă cu peste 2000 de ani, Plautus spunea “Nomen est omen!” (Numele este destin, semn prevestitor.)

      Nu știu cine sunteți domnule / doamnă / domnișoară Span dar, prin remarca de mai sus, nu faceți decât să vă dați arama pe față (expresia se referea la o monedă falsă, aparent de aur, dar care, prin mușcare se dovedea de aramă).

      Nu prea îmi dau seama dacă v-ați luat pseudonimul de span (span s.n. veche unitate de măsură pentru lungime; palmă), de șpan (spân, -ă, spâni, -e, adj. Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat. Care este lipsit de barbă și de mustăți.), de șpan (șpan, șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage.), că oricum nu folosiți diacriticele limbii române când scrieți.
      În niciun caz nu meritați denumirea de șpan (șpan, șpani, s. m. 1. În orânduirea feudală din Transilvania. Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau, mai târziu, șef administrativ al unui ținut.) întrucât nu aveți nimic nobil în remarca dvs.

      Trag concluzia că nici nu prea înțelegeți bine lumea în care trăiți în aura dvs. de răutate.

      Uitați că Asociația Învățătorilor din județul Bacău nu cheltuiește banii dvs., uitați că au fost recompensați cu o diplomă / o medalie / o insignă mai ales invitații, care nu sunt membri ai asociației, uitați că dintre membri au fost recunoscute astfel meritele celor mai activi și ale fondatorilor, uitați de munca voluntară a acestora, care se întinde în cursul unui an pe zeci sau chiar sute de ore dedicate educației băcăuane, uitați că premiile sunt doar simbolice, nefiind vorba de bani… uitați de multe altele.

      Să vă dea Dumnezeu puterea de a înțelege și de a trece peste orgoliul dvs.

  2. ioana
    07/10/2015 at 6:11 AM #

    Pfui!…..O, tempora!O, mores!

  3. ioana
    07/10/2015 at 6:23 AM #

    “CEA MAI BUNĂ CARNE=CARNEA DE COLEG!” Acest proverb se învață la Fac. de Medicină prin anul III

  4. Ioana
    07/10/2015 at 12:52 PM #

    Sustinand adevarul nu inseamna ca musti,ci ca esti ingrijorat de ceea ce se intampla cu noua generatie,ca,in mare masura,constientizezi sursa raului si tragi un semnal de alarma.Festivitatile amintesc de acea capcana ” paine si distractie”-singurul lucru la care se pricep,de aproape un an,anumiti politruci (parca asa ii definea domnul profesor Johannis:mai un Amadeus,mai un Gh. Zamfir,mai un premiu,mai o distinctie…timpul trece,leafa merge si…societatea suporta consecintele!!!Bine zis: ” O,tempora! O,mores! Cat o sa va tina????

  5. Diaconu Ionel-Cătălin (aka sfetnicul)
    07/10/2015 at 7:51 PM #

    Ce se întâmplă doamnă / domnișoară „ioana” / Ioana cu noua generație?

    Dacă ați și absolvit medicina, mă întreb de ce nu încercați să aveți o viziune holistică asupra problemei, așa cum un doctor ar trebui să o aibă. Dacă nu aveți legătură cu domeniul, ci doar ați amintit zicala în treacăt, sub formă de glumă macabră, atunci mea maxima culpa!

    Vă invit, înainte de a mai vorbi în necunoștință de cauză, să vizitați http://aibacau.ro, site-ul Asociației Învățătorilor din județul Bacău, ONG care se numără printre cele mai active din țară, și, cu siguranță, una cu un număr considerabil de membri. Puteți vedea fotografii și filme de la activitățile noastre, toate realizate prin voluntariat, prin munca și dăruirea acelora pe care încercați să îi denigrați.

    În orice instituție există mijloace de recompensare a celor mai merituoși? Cu ce a greșit AIJBc procedând similar într-o zi de sărbătoare internațională, Ziua Mondială a Educației? Unde e adevărul despre care trâmbițați atâta?

    Da, moravurile trebuie schimbate. Moravurile celor care nu fac nimic, dar se pricep să latre.

  6. alinuţa
    07/10/2015 at 10:53 PM #

    Cătăline, las-o baltă! Foloseşti un limbaj de lemn deprins la cursurile de la CCD, ţinute de madama Ciuchi. Ne ceri să avem o viziune holistică asupra problemei (deci, există o problemă!), cînd ar trebui să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului :)))))))))))))))))))))))
    Apropos, ce părere ai despre etimologia cuvîntului “măndiţa”?

  7. ioana
    08/10/2015 at 7:04 AM #

    Am crezut ca esti mai istet, domnule! Cand am scris acea remarca….m-am gandit ca prima interventie apartine unui cadru didactic …probabil fondator….care are ceva de spus….daca n-ai inteles…mea culpa…o sa scriu alta data cu subiect si predicat. Eu ii apreciez pe dascali fiindca eu si familia mea suntem creatia lor alaturi de parinti si alti ….contributori.Nu e nevoie sa citesc linkul….ca sa apreciez munca dumneavoastra. O stiu. Daca tot e perfect in gradina profesorilor…. Cat despre latrat….las-o moale! Habar nu ai cate fac fara sa ma dau la ziar!

Comenteaza


Va rugam sa consultati Standardele comunitatii!



EDITIA .PDF

.


Pentru a avea acces la editia PDF a ziarului Desteptarea, inclusiv la paginile de anunturi de mica publicitate, dati click aici.
Abonamentul costa 5 euro/luna


. pagina1-18