23 August

0

De o bucata de vreme ni se induce, noua, românilor, ideea ca actul de la 23 august 1944 a fost unul de tradare fata de „aliatul” german, un act care a deschis calea instaurarii comunismului in tara. Ar trebui, deci – ni se sugereaza – sa ne rusinam de „radarea” de la 23 august.

Sa le luam pe rând: „aliatul” german care ne-a impins in razboi se pregatea sa ne abandoneze. Nemtii au luat diviziile blindate de pe frontul românesc si le-au mutat in nord, cu gândul ca ofensiva ruseasca din vara lui 1944 va fi oprita pe aliniamentul Carpatilor. Practic, aproape intreaga tara cum era desenata atunci, urma sa fie ocupata de sovietici. Sa nu uitam ca aceiasi „aliati” ne-au fortat sa acceptam pierderile teritoriale din 1940 (nordul Transilvaniei, Cadrilaterul) si, desi ne-au promis armament modern pentru inzestrarea Armatei, nu s-au tinut de cuvânt decât in foarte mica masura.
In al doilea rând, desi Italia, cu un an mai devreme, procedase la fel (premierul Mussolini fuse se arestat din ordinul regelui iar Armata incetase ostilitatile impotriva Aliatilor), nimeni nu a indraznit sa acuze tara de tradare. Evident, nimeni, in afara de nemti.

In al treilea rând, din punct de vedere istoric, comunismul a fost instaurat dupa lovitura de stat de la 6 martie 1945. In plus, chiar daca am fi luptat pâna la capat alaturi de germani, realitatea militara de pe teren il indreptatea pe Stalin sa solicite intrarea României in sfera de influenta a URSS, ceea ce a si facut la Yalta, in 1945. Nu trebuie sa uitam nici faptul ca liderii occidentali – Churchill si Roosvelt – nu au facut eforturi pentru a descuraja pretentiile lui Stalin referitoare la estul Europei.

Nu este lipsit de insemnatate nici faptul ca România a fost considerata stat agresor si tratata ca atare dupa razboi. Este drept ca aveam un motiv important pentru a lupta contra URSS: Basarabia. Dar asta nu insemna ca trebuia sa trecem mai departe de Nistru. Ambitia de a ataca mai departe, dupa ce am recuperat Basarabia, avea sa ne coste, când a trebuit sa platim despagubirile de razboi catre Rusia. Se isca o intrebare: puteam, din punct de vedere militar, sa nu continuam razboiul si peste Nistru? Exemplul Finlandei spune ca da. Finlandezii aveau si ei de recuperat teritoriul pierdut in urma Razboiului de Iarna, insa nu au depasit niciodata linia fostei granite. In ciuda faptului ca erau aliati cu germanii si in ciuda presiunilor facute de Hitler, finlandezii nu au intrat pe teritoriul sovietic, nici macar atunci când nemtii au impus blocada Leningradului, permitând rusilor sa aprovizioneze cu alimente populatia orasului.

Prin urmare, actul de la 23 august, spun eu, a fost unul de importanta majora pentru tara. A salvat, pe de o parte, tara de la distrugerile razboiului si ne-a permis sa mai avem o Armata. Desigur, rusii au facut abuzuri si au luat in prizonierat mii de soldati români dupa 23 august. Pe ansamblu, insa, faptul ca România a intors armele si a luptat contra Ungariei si Germaniei a contat mult in momentul in care s-a pus problema trasarii granitelor si am recuperat Transilvania de Nord.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ