26 aprilie 2024
EconomieÎncepe a doua ediție a Festivalului Vinului la Selgros

Începe a doua ediție a Festivalului Vinului la Selgros

magazinul din Bacău va primi, cu acest prilej, primul certificat pe care Ordinul European al Cavalerilor Vinului îl acordă unui complex comercial din România

Complexul comercial Selgros, din Bacău, încheie miercuri, 9 august, pregătirile pentru cea de a doua ediție a „Festivalului de Vin”, care va avea loc în perioada 11 – 13 august pe aleile principale ale magazinului. În standurile evenimentului vor expune 24 de crame din România (18 furnizori ai Selgros și șase crame invitate), dar și opt furnizori de brânzeturi. Au răspuns invitației și mai bine de zece furnizori de legume și fructe și de dulciuri, dar din standuri nu vor lipsi nici preparatele de carne proprii.

Manifestările – spune district managerul Irina Stănciuc – se vor deschide vineri, 11 august, imediat după sabrarea inaugurală (tăierea cu sabia) a unor sticle de vin spumant. De la ora 13,00, unul dintre cei mai renumiți somelieri ai României, Sergiu Nedelea, va susține „Cursul despre vin”, în care participanții vor învăța, inclusiv din probe practice, cum se deschide o sticlă de vin și cum este servită la masă licoarea nobilă. Tot în prima zi, Complexul comercial Selgros din Bacău va fi certificat de Ordinul European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) și va primi prima placă de certificare pe care acest Ordin o acordă în România.



„Obținem certificarea – a precizat Irina Stănciuc – pentru contribuția importantă la susținerea și dezvoltarea pieței de vinuri, pentru comercializarea unor sortimente variate de vinuri de calitate și pentru că lucrăm cu un număr suficient de furnizori care asigură diversitatea de mărfuri la raft. Magazinul din Bacău a întrunit toate cele 150 de puncte impuse de OEVE și criteriile pentru acordare unor astfel de certificări”.

A doua zi va fi dedicată, între altele, unui veritabil spectacol de gusturi, intitulat „Gastronomie şi vin” și susținut de Sergiu Nedelea şi de unul dintre cei mai cunoscuți chefi din România, Nico Lontras. Cei doi maeștri vor pregăti chiar în fața publicului un preparat culinar surpriză și vor prezenta vinul potrivit pentru degustarea lui.

O altă surpriză a festivalului va fi, în ultima zi, prezența luptătorului băcăuan de K1 Ionuț Iftimoaie, care vine la festival „gătit de vară”, conform sloganului din această perioadă al magazinelor Selgros (#gatitdevara), pentru un real și antrenant dialog despre ceea ce facem fiecare dintre noi cu pasiune.

De pe imaginile outdoor cu reclamele Selgros Cash & Carry, în arena festivalului va coborî în fiecare zi și „maestrul chef” întruchipat de actorul Eremia, care va însoți vizitatorii în călătoria inițiatică printre gusturi și arome fine. În prima zi, însă, în Bacău va fi și actorul Marius Florea (Vizante), iar sâmbătă și duminică (12-13 august) gazda festivalului va fi Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene.

Clienții magazinului vor putea vedea pe tot parcursul celor trei zile de festival, chiar la intrare, cum se lucrează un graffiti uriaș din care nu va lipsi sticla de vin, autorul fiind Alexandru Barat, din Bacău.

Programul evenimentului:

Vineri, 11.08:
12:00: Deschidere expoziţiei: sabrarea sticlelor de spumant;
13:00 – 14:30: Curs despre deschiderea şi servirea unei sticle de vin, cu Sergiu Nedelea;
16:00 – 16:20 Înmânare plăcii de certificare OEVE nr. 1 (Ordo Equestris Vini Europae – Ordinul European al Cavalerilor Vinului);

Sâmbătă, 12.08:
10:00: Deschiderea zilei şi un eveniment special pentru copii;
13:00 – 14:30: Spectacol de gusturi „Gastronomie şi vin”, cu somelierul Sergiu Nedelea şi Chef Nico Lontras;

Duminică, 13.08:
10:00: Deschiderea zilei şi încă un eveniment special pentru copii;
11:30 – 13:00 Moment special: Ionuţ Iftimoaie este #gatitdevara;
16:00: Închiderea festivalului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri