Direcția 5 a cântat pentru băcăuani

    Câteva sute de băcăuani s-au bucurat sâmbătă de o seară super, oferită de Cristi Enache și compania, într-un concert în centrul orașului, eveniment ce a marcat închiderea Campionatului Național de Minifotbal.

    Publicul, majoritar feminin, a savurat recitalul celor de la Direcția 5 care au adus băcăuanilor hit-urile lor celebre, cântece fredonate de cei prezenți de la început și până la sfârșit. Scena, amplasată între Parcul Prefecturii și Hotelul Bistrița l-a făcut spectator până și pe Bacovia „Plecat de Acasă”.

    De cealaltă parte, la nici o fereastră de la blocul de pe Mărășești nr.1 sau de la hotel, locuri de unde s-ar fi văzut perfect, nu era niciun om. Mai mult, toate jaluzelele erau trase. Poate că acolo nu era niciun fan Direcția 5.



    În fața scenei oamenii cântau…„Am nevoie de tine”, „Ai un loc”, „O fată ca ea”, „Îți mulțumesc” și multe altele, între care, ca să-mi amintesc de diminețile de la radio, „Superstar”. Atmosferă încântătoare, vreme răcoroasă dar perfectă de concert și cel mai important, oameni încântători. Da. Bacăul are oameni frumoși. Așa, să știe toată lumea.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"