12 mai 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1. Știința Bacău atacă 2024 cu Cătălin Știrbu pe...

Volei feminin/ Divizia A1. Știința Bacău atacă 2024 cu Cătălin Știrbu pe banca tehnică

„Suntem ca în «Misiune Imposibilă», cu precizarea că, asemenea filmului respectiv, sperăm într-un happy-end”, a declarat antrenorul în vârstă de 50 de ani. „Lanterna roșie” a campionatului încearcă mutări semnificative și la nivel de lot, intenționând să se întărească prin aducerea unor jucătoare nord-americane. Sâmbătă, în prima etapă a returului, studentele vor juca acasă cu CSM Târgoviște

Antrenorul

Prim-divizionara de volei feminin Știința Bacău mută. În sfârșit, o face! La finalul unui tur de campionat dezastruos, cu zero puncte și zero seturi luate, „lanterna roșie” a Diviziei A1 a decis să întoarcă foaia. Și să schimbe tot. Sau aproape tot: antrenorul, o parte din lotul de jucătoare, strategia și- de ce nu?- propriul destin. Prima modificare este la nivelul băncii tehnice. Astfel, după ce în decembrie statisticianul Lucian Voinea și-a prezentat demisia din funcția de antrenor principal, conducerea CS Știința a optat pentru aducerea lui Cătălin Știrbu. În vârstă de 50 de ani, Știrbu este un antrenor experimentat („am trecut prin toate etapele, de la cadete la loturile reprezentative; doar la mini-volei nu am fost”), aflat în trecut și în vizorul regretatului Florin Grapă. Ultima oară la CSM Focșani 2007, tehnicianul ieșean a ajuns la un acord cu Știința, pe care l-a condiționat însă și de aducerea unor voleibaliste: „Încă nu am semna contractul, dar asta nu constituie o problemă. Condiția este să ne întărim efectivul de jucătoare. Altfel, e risipă de timp și de bani. Eu nu sunt vreun magician și, ca să fim corecți, chiar și în situația în care am fortifica lotul, salvarea de la retrogradare în condițiile date ar reprezenta o minune sau, hai să spunem, o jumătate minune. Dar cu muncă, încredere și răbdare, se pot face și minuni. Suntem ca în <Misiune Imposibilă”>, cu precizarea că, asemenea filmului respectiv, sperăm într-un happy-end cu Știința”, a declarat, pentru „Deșteptarea”, Cătălin Știrbu.



Lotul

Știrbu a urmărit-o pe Știința, din tribuna Sălii Sporturilor „Narcisa Lecușanu” la ultimul meci din 2023: cel cu FC Argeș. Iar în 2024 a condus primele antrenamente ale studentelor. Concluzia: „Fetele își doresc mult, s-a văzut clar asta. Și e loc de progres, însă e nevoie, așa cum spuneam, de întăriri. E greu să aduci jucătoare bune, în special în pauza de iarnă, dar facem tot posibilul. Sunt nopți la rând în care mă prinde ora 3 vorbind la telefon pe marginea posibilelor transferuri”. Noul antrenor nu a detaliat țintele Științei. Unele dintre acestea au fost, de altfel, ratate. Printre care și „repatrierea” celor două „veterane” care au făcut posibilă salvarea Științei Bacău de la retrogradare, anul trecut: Ana-Maria Berdilă și Adina Stanciu. În vârstă de 30 de ani, Berdilă se simte bine în Azerbaidjan, unde dorește să continue. Stanciu (36 de ani), în schimb, ar fi agreat o revenire sub culorile Bacăului, însă actualul său club, U Cluj s-a opus. În vizorul „lanternei” s-au mai aflat jucătoare din A1 (în special cele care au jucat mai puțin în tur) de la mai multe cluburi precum Rapid București și Corona Brașov însă, pentru moment, șansele de reușită sunt mici. Prin urmare, CS Știința Bacău s-a reorientat către piața externă. Și aici sunt mai multe piste, din Ucraina în Muntenegru, trecând prin Bulgaria, însă cea mai nouă și mai realizabilă variantă se profilează cea de peste Ocean. Din Statele Unite. Concret, Știința se află în tratative pentru aducerea mai multor jucătoare formate în mediul universitar nord-american. Evident, nu sunt jucătoare de primă mână, dar la posibilitățile și nevoile echipei băcăuane, ele ar reprezenta o soluție mai mult decât viabilă.

Strategia

Așadar, CS Știința Bacău își schimbă strategia. Dacă vara trecută, dinspre clubul băcăuan bătea un vânt de relaxare („sunt alte echipe mai slabe decât noi: Constanța, Târgu-Mureș, ba chiar și Târgoviște, care are mari probleme financiare”), care lăsa să se înțeleagă că salvarea de la retrogradare se poate obține cu mâinile goale, acum lucrurile s-au întors la 180 de grade. O arată și insistența cu care directorul cubului, Cristina Alexe și-a dorit, după experimentul eșuat din tur, aducerea unui antrenor care să corespundă exigențelor FRV și să aibă dreptul de a da indicații de la marginea terenului. De altfel, pe 31 decembrie, Alexe s-a deplasat în mod special la Iași pentru a-l convinge pe Cătălin Știrbu. „Dorința și eforturile doamnei Alexe de a salva echipa m-au convins să accept această provocare de a menține în A1 o echipă de tradiția Științei, singura, de altfel, din zona Moldovei, care continuă să activeze în primul eșalon”, a spus Știrbu. Schimbarea de strategie a clubului este confirmată, evident, și de eforturile care se fac pentru întărirea efectivului de jucătoare. Spre deosebire de vara trecută, atunci când prioritar a fost configurarea unui lot cu priză… universitară (criteriu de bază în atragerea unui buget cât mai mare de la Ministerul Edicației și Cercetării), sacrificând rezultatul sportiv, acum s-a înțeles că fără jucătoare bune nu poți rămâne în A1. Să sperăm că acest plan managerial se va dezvolta și la alt nivel în sensul că, spre deosebire de anul trecut, când CS Știința Bacău nu a înaintat niciun proiect de finanțare câtre Consiliul Local și Consiliul Județean pentru echipa de volei feminin, 2024 să consemneze și astfel de inițiative.

Destinul

Cât de dificilă este salvarea de la retrogradare? Dacă luăm în considerea parcursul din tur, șansele sunt nule. Dacă ținem cont însă de posibilitățile de întărire la nivel de lot și de sistemul competițional, nimic nu este pierdut. Practic, Știința se poate menține în A1 și dacă, ipotetic, va pierde toate meciurile din retur cu 3-0. Cine scapă și cine se salvează este decis de play-out-ul în care vor evolua formațiile clasate pe locurile 9-12 la finalul sezonului regulat. Sigur, intenția băcăuancelor este de a lua cât mai multe puncte în sezonul regulat, astfel încât să aibă avantajul mai multor meciuri acasă în play-out, însă chiar și dacă va rămâne pe unul din ultimele două locuri, nimic nu va fi pierdut pentru Știința, asta, bineînțeles, dacă vorbim despre o Știința fortificată la nivelul lotului. Trebuie spus că în retur, băcăuancele vor avea un număr impresionant de meciuri acasă: opt din totalul de 11. Dar, la fel de adevărat este că tocmai partidele cu probabilele adversare din play-out (Medicina Târgu-Mureș, CSM Constanța și FC Argeș) vor fi susținute de studente în deplasare: pe 20 ianuarie, 3 februarie, respectiv 16 martie. Returul va începe sâmbăta aceasta, atunci, când de la ora 17.00, Știința Bacău va primi vizita echipei de pe locul 3, CSM Târgoviște. Este greu de crezut că „schimbarea la față” a Științei va da roade încă din acest weekend, cu atât mai mult cu cât, până atunci, este improbabil ca băcăuancele să-și rezolve transferurile dorite. Dar cel mai important este că se dorește o schimbare. Să fie de bun augur!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri